„Nu am folosit, deși puteam, Revoluția ca trambulină”

Care sunt cele mai importante și relevante momente din zilele Revoluției timișorene pentru tine?

I.S.: Păi, ar trebui să vorbesc întâi de situații premergătoare:

• 3 ianuarie 1988, după Brașov 15 noiembrie Brașov;

• Înscrisurile de pe Comitetul Județean PCR

• Pâinea neagră legată cu drot după gâtul lui Decebal, în Piața Libertății;

• Pancarta de sub Pod CFR;

• 15 noiembrie 1989, Calificarea la CM de Fotbal din Italia 1990;

• 23 noiembrie 1989, UMT;

• Piața Maria;

• Seara și noaptea de 16 Decembrie 1989;

• Dimineața de 17 decembrie 1989;

• Piața Maria, Centru, Piața Libertății;

• Vânătoarea cu TAB-uri;

• S-a tras în Piața Libertății

• Tancuri

• Mașinile arse la CJT

• Carina

• Foc

• Negoiu

• Ambulanța pe Negoiu

• Tinerii de pe Negoiu,

• Gânduri de organizare, discuții cu Jimi

• Telefoanele în Țară,

• Ploaia izbăvitoare

• Dimineața la Serviciu, în 18 Decembrie,

• Activiștii cu amenințările

• Piața 700

• Tramvaiul cu Ionuț

• Piața Operei

• Cordonul de militari

• ”Noi suntem Poporul”

• Tinerii de pe treptele Catedralei

• La Serviciu din nou, 19 Decembrie, discuții

• Elba

• 20 Decembrie, Plecarea din birou, Coloana din Calea Buziașului, porțile, scandări, coordonare, cordoane militare, urcat pe clădire, pancarte, ne devierea către Centru,

• Sala Olimpia, Igienă, Spitalul Bega, colț la Ortopedie, fermitate cu traseul, strânsul de gât, Consulatul Iugoslav, Discuțiile cu Consulul, Drumul spre Gara de N, Marcu, Catedrală, Cele 6 TAB-uri,

Doru Bulza, Piața Operei, Alba Iulia, Poștă, Instit. de Proiect Leo, Traversarea mulțimii, Activistul din balcon, urcarea pe vază, conștientizarea în cădere, intrarea , ameninț cu AKM- urile,

• Emil Olei, Petre Petrisor, Urcarea, tratative, Vorbitul la portavoce, Tratative cu Dăscălescu, Bălan, Doru Bulza, amenințări, tratative, tineri la consulat, agenda, lista revendicărilor, organizarea oamenilor, ofiteri înarmați, vorbitul cu cei de afară, sete, telefon acasă, Ceaușescu la TV, amenintări repetate, Pacoste cu microfonul, mesagerii de la Operă, …

• 21 Decembrie, oltenii la Gara de Nord

• Piața Operei

• Operă, discuții, organizare, Nae Laslău, Sabin Mărieș, Fortuna…

• 22 dimineața, Discuții cu Fortuna și ceilalți, revolta tinerilor,

Care au fost momentele cele mai grele și tensionate pentru tine în zilele Revoluției?

I.S.: Fiecare dintre ele a avut tensiunea, dramatismul și specificitatea momentului respectiv.

Un moment important a fost cel din seara de 16 decembrie, când George Ardelean i-a dat telefon lui Paul Șofran și i-a spus „Hai, veniți, că a început!’’. Și atunci am plecat cu Paul.

Un alt moment a fost, când în 17 decembrie pe la prânz, a venit coloana de militari cu fanfara în frunte.

Un alt moment a fost în Piața Libertății, când pe la ora 14-15 s-a tras în populație.

Un alt moment a fost după ora 15, când TABurile au început să ne hăituiască, venind după noi chiar și pe trotuare.

Un alt moment a fost când, către ora 17, am găsit-o pe fiica mea, Carina, la chioșcul de ziare vizavi de Consiliul Județean.

Un alt moment a fost când, în seara de 17, leam dat telefon mai multor prieteni din toată țara, spunându-le că la Timișoara se trage mai rău ca la Beirut. Un prieten de la București mi-a spus „Nelu, ai băut prea mult’’, deși știa că eu nu beau, era mai ușor să creadă că m-am apucat de băut, decât să înțeleagă dramatismul din Timișoara.

În 18 decembrie, în cursul dimineții, când, fiind împreuna cu soția mea în Piața 700, un glonț a zburat pe lângă noi, tras de militari, tam-nesam. Tot în data de 18, după-masa, am văzut agresivitatea soldațiilor care stăteau pe un TAB, care cu kalașnicovurile în mână, băteau amenințător în kalașnicovuri, iar eu nu am înțeles de ce.

După aproximativ o oră, trecând prin fața catedralei, cu câteva minute înainte de a se trage în tinerii de pe treptele din fața catedralei. În 20 decembrie au fost multe momente de mare dramatism.

Cum ai reușit să te stăpânești?

I.S.: M-a ajutat Dumnezeu. Eu la acea vreme eram un tip vulcanic. Dramatic a fost momentul în care am ieșit din curtea inerprinderii de Detergenți Timișoara, unde eram analistprogramator la Oficiul de Calcul.

Un alt moment a fost când în fața abatorului erau soldați înarmați, care baricadau drumul. Până la urmă au fugit din fața noastră.

Un alt moment a fost când am ajuns în față la Maternitatea Bega, noi strigam „Aveți gră de copii!’’ „Aveți gră de răniți!’’, iar la geam erau mame, asistente medicale și doctori cărora le curgeau lacrimile.

Un alt moment a fost în fața Clincii de Ortopedie, unde ne-am oprit și le-am spus celor din fruntea coloanei, că nu mergem direct spre Piața Operei, ci că mergem pe la Consulatul Iugoslaviei. Când eram în fața Clinicii de Ortopedie și m-am opus să mergem direct spre Operă, din spate un bărbat cu multă forță, m-a strâns de gât, simțeam cum mi se duce vlaga și striga către ceilalți „Securistul!’’. Șansa mea a fost că cei cu cu care am venit din Calea Buziașului, demonstranții au văzut ce am făcut concret împreună cu ei și m-au apărat.

Am ajuns la consulat, am urcat pe gard și iam spus consulului Mirkov Atanațcovici să mă ierte că nu vreau să-l jignesc, că și ei sunt o țară comunistă. Că nu suntem o mână de vagabonzi, ci după cum vede un oraș întreg, care nu mai vrea comunism. L-am rugat să transmită la Ambasada Iugoslaviei de la București, la Ministerul de Externe de la Belgrad și la toate agențiile de presă, că noi timișorenii nu mai vrem comunism.

Un moment foarte important a fost cel din fața Comitetului Județean de Partid (actuala Prefectură), când m-am suit pe o glastră mare de beton și le-am vorbit oamenilor și i-am rugat să țină ordine. A ieșit un ofițer de armată din sediu și ne-a zis să vină doi-trei oameni să discute cu tovarășul prim-ministru, Constantin Dăscălescu. Eu aveam o agendă în mână, așa plecasem de la Detergenți, și el mi-a zis să vii și dumneata.

Apoi, eu i-am spus că suntem prea puțini, și să mai vină câțiva cu noi. Am ajuns sus în sala de ședințe și unul dintre noi i-a spus lui Dăscălescu „Să trăiți, tovarășe, prim-ministru!’’.

Eu am fost neplăcut impersionat de slugărnicia colegului meu, și am zis „Domnule prim-ministru, tot sediul județenei e înconjurat de oamenii noștri.’’ .Mi-a zis să stau lângă el și să-i spun doleanțele. N-am stat lângă el, ci m-am așezat pe cotiera unui fotoliu care era acolo la câtiva metri de el și am început să-i spun doleanțele pe care le notasem de la oamenii din stradă: Să fie eliberați toți cei care sunt arestați; să li se dea morții împușcați famililor, ca să-i îngroape creștinește; să se creeze un guvern al salvării naționale (inspirație din filmul lui Costa Gavras), Ceaușescu să iși dea demisia; să se organizeze alegeri libere; toate doleanțele noastre să fie prezentate la Televiziunea Română; armata să se retragă în cazărmi.

Ce ar fi fost bine să se mai facă în Decembrie 1989 la Timișoara?

Alegeri, da, în mod practic, ar fi fost imposibil în acele momente. S-au făcut totuși, în Ianuarie 1990: pe 27 Ianuarie 1990, pentru Consiliul Municipal Timișoara, iar în 29 Ianuarie 1990, pentru Consiliul Județean Timiș. Au fost, sigur, primele alegeri democratice din România, și, probabil, din această zonă a Europei. Dar despre asta, într-o altă discuție, dacă vei mai fi interesat.

Sunt prea mulți revolutionari in România? Dacă da, cum explici fenomenul?

I.S.: A fi „revoluționar”, ține de o stare de grație, de un imbold intern puternic, de altruism, de credință, determinare, de spirit de jertfă, nu numai de curaj și cu atât mai puțin de nesăbuință… Paradoxal aparent, ține și de înțelepciune, dar, mai mult de o „înțelepciune a sufletului”, decât de una „a minții”…

Niciodată, nici în România și niciunde, în orice țară, nu sunt prea mulți „Revoluționari”…

De regulă, în toate timpurile și în toate locurile, n-au fost mulți cei ce au avut în profunzimea ființelor lor, asemenea trăiri, de care au și fost conștienți, asumați…

Cei care au fost, au reușit să transmită și altora imboldul, făcându-i să rezoneze și să se alăture…

Probabil, tu mă întrebi, mă gândesc, de beneficiari ai unor „titluri”, nu?

Dacă ne referim la Timișoara, unde în acea „săptămână de foc”, au fost în stradă, mulțimi mari de oameni, ca și în alte câteva orașe, începând cu 20, Lugoj și 21 în alte câteva, inclusiv Bucureștiul, nu sunt mulți. Chiar și la Arad, în 21 decembrie 1989, au fost peste 100.000 de demonstranți!…

Dacă te referi la alte orașe, care „s-au mișcat”, după plecarea lui Ceaușescu, atunci, e altă discuție…

Știi, oamenii din acele orașe, care au ieșit abia atunci, sunt convinși că „au fost la Revoluție”! Mă refer la cei de acolo, din acele localități, care „chiar au fost”, nu la cei ce „n-au avut nicio legătură cu Revoluția”, uneori, dimpotrivă! care prin diverse mloace, pe diferite căi, „au șmecherit” lucrurile.

Evident că niciunii, dintre cei ce „au ieșit după”, nu înțeleg un lucru fundamental: Nivelul Riscului și al Asumării Riscului și chiar al Jertfei, resorturile interioare, care ne-au mișcat în a ne confrunta cu „toată forța statului comunist”, cu Partidul Comunist și cu „toate structurile sale de represiune”, erau categoric altele, decât după plecarea lui Ceaușescu, când toate, oficial, și-au declarat, susținerea față de Revoluție și poporul revoltat.

E adevărat, determinarea cu care se ocupau primăriile, sediile Județenelor Partidului Comunist, cum făceau controale pe străzi, sau la gurile de metrou în București, era mare, era a unor oameni cinstiți, care făceau asta din convingere…

Au existat și apoi, după plecarea lui Ceaușescu, riscuri, dar, infinit mai puține… Înainte, „totul” era împotriva noastră, alături de noi fiind numai … Dumnezeu!…

Dacă, după Revoluție, în anii următori, Autoritățile Statului Român, prin oamenii ce au ajuns la putere, nu au avut înțelepciunea și interesul clarificării, prin norme juridice clare, a „atestării”, acum s-ar face o nedreptate și mai mare, anulând și drepturile celor „cu adevărat Revoluționari”…

Dacă se pornește o asemenea discuție, atunci ar fi, cu siguranță, analizate toate categoriile! Ar fi o pierdere și o nedreptate pentru „cei ce și-au pus sufletul în palmă”…

Și, mai gândește-te, că mulți, foarte mulți, din „structuri”, care au fost „opresori din cadrul sistemului comunist”, au beneficiat, beneficiază, și vor beneficia în continuare, de uriașe „pensii speciale”…

Ți se pare că așa ar fi mai drept? Pentru cine?… Apoi, oricum, timpul cerne…

A fost confiscată sau nu Revoluția?

În cadrul tuturor Revoluțiilor din istorie, au fost oameni, curente, grupări, care, pe anumite porțiuni de parcurs, au „virat” în diferite direcții, în diferite momente, sub diferite influiențe interne și/sau externe…

Cât despre împlinirea dorințelor „din revoluție”, nu uita că în Franța de exemplu, la sângeroasa Revoluție Franceză din 1789, cu toate etapele ei, a fost nevoie de mai mult de 100 de ani, să se împlinească, unele dintre ele. De exemplu, Votul Universal, a trebuit să aștepte, pentru a fi aplicat, sfârșitul secolului 19. Pentru asta, a fost nevoie ca Franța și francezii, să treacă prin: Directorat, Imperiu, Restaurația regalității, al Doilea Imperiu, altă Restaurație a Regalității, Revoluțiile de la 1830 și 1848, Regalitate, Napoleon al III-lea, Comuna din Paris, Războiul FrancoPrusac etc.

Pe urmă, gândește-te, în mod cinstit, oamenii, chiar și în Timișoara și, cu atât mai puțin, în alte zone din țară, știau „ce nu mai vor”, mai puțin, ”ce și cum să vrea”

Mulți din țară, ca și din Europa de Est, jinduiau după o „Perestroika” și un „Glasnosti”, ca în URSS-ul lui Gorbaciov!

În afară de asta, în cea mai mare parte din Țară, oamenii, „s-au culcat cu Ceaușescu, și s-au sculat cu Iliescu”! Ei nu îndrăzneau să viseze mai mult, că n-aveau repere! Și atunci, la ce te puteai aștepta?

Uită-te la procentajele de la alegerile din mai 1990! Cu toate fraudele și intimidările de atunci, certe (eu am dovezi, de la Timișoara și Timiș), procentajele arată atașamentele față de „un Tătuc al Nației” și vechile reflexe de „supușenie”!

În România lui Ceaușescu, nu erau permiși lideri carismatici, care să adune în jurul lor aderenți la idei potrivnice regimului, putând să se creeze astfel dezbateri și idei liberale, să părtundă în mentalul colectiv, ca în Polonia și Ungaria, de exemplu.

Cea mai mare parte a României, neavând șansa Timișoarei și Banatului, de a „prinde sârbii sau ungurii” la TV. Noi am văzut: „Grevele lui Walesa”, „Căderea zidului Berlinului”, am asistat la discuții despre politica lumii, ani de zile, dar ceilalți nu.

Pentru noi, televizorul era: „O fereastră deschisă către lume”, dar ceilalți, din țară, aveau numai: „TVR, 2 ore pe zi”!

Imediat după Revoluție, televiziunea și ziarele de mare tiraj și circulație, din București și restul țării, care ajungeau și în cele mai mici sate, erau sub controlul puterii, căreia îi serveau interesele.

Winston Churchill zicea: „Patru gazete ostile sunt mai de temut decât o mie de baionete”…

Mai este actuală Proclamația de la Timișoara?

În unele părți ale ei, importante, n-a fost aplicată – „Punctul 8”, de exemplu. În multe situații, de atunci și „mai de-acum”, exprimările „tranșante”, dacă mloacele de informare sunt la „ceilalți”, sunt controlate, informațiile ajung distorsionate la oameni, ce mai caută și alte surse alternative…

Lumea „se mișcă” și cuvintele, ideile, primesc „înțelesuri noi”, și interese noi, de altfel…

Adevărul despre Revoluție mai contează acum?

Adevărul, caprincipiu, contează întotdeauna! Revoluția a fost un „Moment de Grație al Istoriei Românilor”, cu rezonanțe și efecte la nivel european și chiar planetar. Da, nu exagerez deloc, tot ce s-a întâmplat ulterior, a fost influiențat și de succesul Revoluției Române, din Decembrie 1989…

În privința Adevărului ca și clarificare a nenumăratelor zone „întunecate”, „umbrite”, sau măcar cu o oarecare ambiguitate, ale activității oamenilor și „Instituțiilor Publice ale Statului Român”, da, mai este nevoie să se afle, să se clarifice…

Mă tem însă că, atâta vreme cât mai trăiesc personaje implicate dramatic, aferente unor „autorități”, nici persoanele, nici „autoritățile” nu sunt dispuse la „clarificări”, care le-ar afecta „imaginea” și, unora, chiar libertatea…

Chiar dacă în multe cazuri, imediat după Revoluție, s-au „albit” personaje, au fost modificate acte oficiale, au fost schimbați sau înlăturați oameni „pătați”, tot se va afla… La Armată, de exemplu, au fost rescrise Jurnalele de Luptă!…Oricum, adevărul, e singurul care „ne face liberi”…

Institutul Revoluției este util sau nu?

Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, e, în acest moment, singura Instituție din România, care mai are, în titlu și conținut – în activitatea și logica existenței sale, Revoluția Română din Decembrie 1989!

Dacă acceptăm, și pentru orice om cu sufletul curat și mintea întreagă, din România, care a trăit acele zile dramatice dar înălțătoare, „în stradă”, sau măcar a avut pe cineva apropiat – implicat direct, de partea Revoluției – că acele zile zguduitoare, au fost și sunt, Dătătoare de Sens, pentru România și Poporul Român, e absolut firesc, deci, să existe un asemenea Institut, care să studieze „sine ira et studio”, această parte importantă a Istoriei Românilor.

În vecini, în Ungaria comunistă, în 1956, în octombrie, a fost o revoltă reprimată sângeros de regimul comunist maghiar și de tancurile armatei sovietice, rămasă și acolo, ca și la noi, după Al Doilea Război Mondial.

Deși în Ungaria, cu tot eroismul oamenilor, cu toate victimele, morții și sângele curs, n-a fost de fapt o Revoluție, ei fiind în comunism, înainte de acel moment dramatic, și rămânând tot în comunism, după înfrângerea revoltei, ungurii au avut, spre cinstea lor, tăria de a impune lumii întregi, sintagma: ”REVOLUȚIA MAGHIARĂ din 1956”, deși, n-a fost cu adevărat o Revoluție!

În România, în Decembrie 1989, a avut loc o Revoluție Adevărată, dacă vreți, îndeplinind toate caracteristicile „de dicționar”, ale unei Revoluții! O Revoluție, presupune mulțimi mari de oameni, care se ridică împotriva unui sistem social, de multe ori rezultând confruntări violente între structurile „sistemului” și revoluționari, putând rezulta victime și distrugeri.

În România, s-au produs schimbări profunde, fundamentale: politice, economice, sociale, culturale și chiar spirituale!

S-a schimbat de asemenea apartenența României la blocuri politico-militare și economice: Tratatul de la Varșovia și CAER etc…

Cu toate acestea, deși pare de necrezut, unii oameni, mai ales din mass media, de ani de zile, asiduu, se străduiesc să impună în conștiința publică idea unei „lovituri de stat”, nu a unei Revoluții!

Sunt unii, care nu văd cu ochi buni existența „Momentelor de glorie” din Istoria Românilor, încercând, cu tenacitate, să le înlăture sau să le maculeze, vrând să arate că românii nu sunt și nau fost niciodată, capabili de lucruri mărețe!?!

Cu toate atacurile felurite, inițiate sistematic asupra sa, Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, e necesar studierii și revelării Istoriei Recente a Românilor și e nevoie să fie sprinit! E singurul, care cu adevărat face asta, în pofida mloacelor financiare precare avute, și a atacurilor violente ale neprietenilor Istoriei Românilor!

Domnul să ne lumineze pe fiecare și pe toți, să ne înțelegem Rostul și să ne facem Menirea!

Doresc tuturor ca Pruncuțul Domn să se nască și să crească în sufletele tuturor, având în Noul An: Pace, Sănătate, Lumină și Înțelepciune!

Interviu realizat de Cornel SECU