Românii (moldoveni 33.000 plus cîteva mii de ardeleni) cuprind şi oraşe şi sate. În Tulcea sînt 5.000 şi asemenea în număr mare sînt în Măcin (1000), Mahmudie, Isacce (Vadul lui Isac). În frumosul sat Grecii sînt 400—500, apoi aproape neamestecaţi sînt în marile sate Niculiţel, Topală şi Rasova. Aproape neamestecaţi mai sînt în satele: Saranus, Caraibel, Sarighiol (Lacul galben), Agighiol (Lacul amar), Calica, Sabangi, Cătăluiu, Nălbant, Cîşla, Samova, Părchiş, Răchel, Lungaviţa; la munte în Ţufirca şi Iaiţa; în fata Galaţilor în Văcăreni, Garbina şi Jijila; spre sud de Măcin în Turcoaia, Satu-Nou şi Peceneaga. Amestecaţi cu mocanii sînt moldovenii în marele sat Doienii, la Fîntîna Berbecelui (Koiunbunar), la Igrumat, Cemşilęr, Araklar ş.a.m.d. Împrejurul Rasovei sînt curat româneşti Cocîrlenii şi Satul-Român (Ohlakioi). Apoi se întind departe în ţară amestecaţi mai mult sau mai puţin cu tătarii şi bulgarii. În fine ardelenii (mocani), întru cît sînt aşezaţi şi nu umblă cu turmele, ocupă satele Văruş, Gîrlice şi Groapa-Ciobanului. Pe lîngă multe biserici şi o seamă de şcoli române au două mănăstiri: Cucoşul şi Niculiţelul. Tatarii formează majoritatea relativă a populaţiunii din ţară. Parte sînt aşezaţi de mult, partea mai mare însă (60000) au fost izgoniţi din Rusia la 1856 şi au ocupat în Dobrogea un teritoriu de vro patruzeci de mile pătrate. Ei se ocupă cu plugăria, creşterea de cai şi cămile şi sînt chirigii pentru mărfuri dinlăuntrul ţării spre ţărmul Mării Negre. Osmanii sînt în paşalîcul Tulcei abia vro 2500. Cerchejii fuseseră aduşi în număr de 20000; germanii locuiesc în patru sate: la Malcociu vro 30 de familii catolice din Germania de sud, [la] Cataloiu 20 familii, la Ciucarova 30 familii amestecate cu români, ruşi şi tătari, la Falkenhain (Atmage) 50 de familii cu biserică nouă si preot din Prusia. Grecii nu sînt plugarii decît într-un singur sat, Alibeikioi, cam 30—40 de familii. Ceilalţi sînt negustori, cîrciumari, cafegii în oraşe şi prin sate. Ruşii de toate cultele şi bulgarii vor fi asemenea în număr de 22—23000; bulgarii se ocupă cu negoţul şi plugăria, ruşii în mare parte cu păscuitul morunilor şi prepararea icrelor.
Şi o ţară în care atîtea elemente trăiesc pacinic lîngăolaltă, sub regimul unor legi mult mai liberale decît cele din restul împărăţiei, o ţară unde n-au fost conflicte sîngeroase, nici revoluţii, unde populaţiunea e în parte foarte bogată, „R.L.” o numeşte o ţară sălbatecă. Dobrogea e o ţară pustie şi nesănătoasă, însă e departe de a fi sălbatecă. Pustie din cauza mlăştinelor, mocirlelor, din cauza frigurilor, cu un cuvînt o tară unde omul e mai mult decît înalte locuri expus agenţilor destructori ai naturii. Dar acest om care locuieşte acolo nu e deloc sălbatec. „România liberă” ştie regula : affirmanti obstat probatio. Să probeze sălbătăcimea locuitorilor Dobrogei; noi o negăm şi susţinem din nou că populaţiunea este consultabilă şi că trebuie consultată. De nu va voi să se unească cu noi nu e de loc probabil că va voi să se unească cu Rusia sau Bulgaria.
Nu e îndoială cumcă formularea unor voinţe pozitive e cu mult mai grea si mai şovăitoare decît aceea a voinţei negative, însă nu credem că nagaica ce domneşte în Bulgaria, împreunată cu fanatismul unei populaţiuni reînviate la existenţă proprie, să exercite o atragere tocmai mare asupra dobrogenilor. Părăsind terenul general al cestiunii, sîntem siliţi a ne întoarce la discuţiile pro domo. Puntul de vedere pe care ne-am pus în articolele noastre, neavînd a face numai cu interesele partidului conservator, ci cu acelea ale tuturor românilor, era natural ca să nu păcătuim prin reticenţe, pentru a ne cruţa pe noi, ci să spunem adevărul întreg. Dar cînd 1-am spus şi cu ocazia în. care 1-am spus am fi avut dreptul de a aştepta, ca şi adversarii noştri, care ne reproduc şirurile : 1. să ni le reproducă întregi şi nu numai părţi cari le convin; 2. să nu facă deduceri pripite şi forţate, cari, nici sînt cuprinse în şirurile noastre, nici ne-au trecut prin gînd. Nu aceasta însă pare a fi linia de purtare a confraţilor noştri de la „România liberă”, cari cu o fericită grabă, folosindu-se de pasage din articolul nostru, stabilesc îndată că „«Timpul» nu neagă ororile electorale comise de conservatori”, drept care „România liberă” se miră din nou cum noi, cari am nesocotit voinţa cetăţenilor din România, profesăm faţă cu Dobrogea principiul consimţimîntului poporaţiunilor, apoi ziarul liberal mai afirmă monstruozitatea că noi ne-am fi manifestat preferinţa pentru retevei şi bîtă. Mai întîi ce am avea de negat în privirea aşa-numitelor orori electorale? Cumcă cutare ori cutare cetăţean liberal n-ar fi mîncat bătaie de la cutare sau cutare cetăţean conservator? Nici prin gînd nu ne-a trecut una ca aceasta. Oameni din popor şi unii şi alţii, deosebirea e numai că sub d. Brătianu conservatorii erau trataţi cu reteveiul, pe cînd în urmă liberalii au fost trataţi cu bîta.
Am spus însă că tocmai existenţa unor asemenea mijloace electorale ne dovedeşte că nu individualitatea şi voinţa cetăţenilor e ceea ce n-am respectat noi. Dacă „România liberă” ar fi binevoit a reproduce întreg articolul oricine ar fi văzut că importaţiunea cu deridicata de legiuiri organice străine în mijlocul poporului românesc a introdus o corupţiune care nu poate fi atribuită întru nimic partidului conservator şi anume nu i se poate atribui ca faptă positivă. Vina partidului nu este alta decît că nu s-a opus cu toate puterile la introducerea înnoiturelor ci, cedînd fără împrotivire, au contribuit fără de voie prin păcat de omisiune, la starea deplorabilă de astăzi. Cît despre preferinţa ce am dat-o reteveiului, aceasta e o aserţiune cu totul gratuită. Comitetele de salut public sînt culmea imoralităţii, pe lîngă cari bîta şi reteveiul sînt mijloace naive. Atîta am susţinut nimic mai mult. Amîndouă mijloacele însă sînt condamnabile. A deduce din zisele noastre preferenţa pentru vreunul din aceste mijloace este a imputa unui iurist că preferă furtul în locul tîlhăriei dac-a stabilit că cel dentîi e o crimă mai mică decît cea de-a doua.
2 septembrie 1878
