14 mai 2025
Intră în contact cu redacția pentru sesizări și reclamații
Ediția Tipărită Format PDF
Tim7 Timișoara. Știri de ultimă oră regionale, din țară și externe.
No Result
Vezi toate rezultatele
  • Actualitate
  • Editorial
  • Opinii
  • Economie-Afaceri-Asigurări
  • Investigații
  • Sănătate și Învățământ
  • Cultură-Arte-Spectacole
  • Agro și Mediu
  • Radar
  • Pagina Cititorilor
  • Articole Casă și Grădina
  • Sport și Auto
  • Magazin
  • Anunțuri
  • Podcast
  • Zicea Eminescu…
  • Turism
  • CaricaTim
  • Actualitate
  • Editorial
  • Opinii
  • Economie-Afaceri-Asigurări
  • Investigații
  • Sănătate și Învățământ
  • Cultură-Arte-Spectacole
  • Agro și Mediu
  • Radar
  • Pagina Cititorilor
  • Articole Casă și Grădina
  • Sport și Auto
  • Magazin
  • Anunțuri
  • Podcast
  • Zicea Eminescu…
  • Turism
  • CaricaTim
Tim7 Timișoara. Știri de ultimă oră regionale, din țară și externe.
No Result
Vezi toate rezultatele

Odată cu ultimele două jocuri din Grupa F, s-a încheiat faza grupelor la EURO 2024

Cornel Seracin de Cornel Seracin
27 iunie 2024
în Sport și Auto
A A
0
Odată cu ultimele două jocuri din Grupa F, s-a încheiat faza grupelor la EURO 2024

Foto: www.facebook.com/EURO2024

Odată cu ultimele două jocuri din Grupa F, Georgia-Portugalia, la Gelsenkirchen și Cehia-Turcia, la Hamburg, EURO 2024 a ajuns la finalul fazei grupelor, astfel că se cunosc toate cel 16 echipe care au acces în optimile de finală ale competiției.

Ultimele două dispute din faza grupelor nu au fost lipsite de surprize și suspans, Georgia, debutantă la un turneu final european reușind să învingă Portugalia, 2-0 și să acceadă în „optimi”, iar în celălalt joc, Cehia și Turcia au oferit o dispută palpitantă în care turcii s-au impus, din nou, pe final de meci, 2-1.

Pe gazonul arenei „AufSchalke” din Gelsenkirchen, Georgia avea nevoie de o victorie pentru a obține calificarea în „optimi” și, sigur, dacă Cehia ar fi câștigat în celălalt joc, victoria gruzinilor este posibil să nu fie fost destul pentru calificare. Astfel, fotbaliștii naționalei georgiene au intrat cu mult curaj în jocul împotriva portughezilor, lusitanii fiind sigur calificați în „optimi”, de pe primul loc al grupei, indiferent de rezultatele ultimelor două meciuri din această grupă.

445544891 1016690376490024 4035534534518572588 n
Foto: www.facebook.com/EURO2024

Abia a început partida și Georgia deja se afla în avantaj, Khvicha Kvaratskhelia reușind să înscrie golul care a deschis scorul în această partidă, după o pasă primită de la coechipierul său Georges Mikautadze. Totul a început de la fundașul  António Silva, care a jucat o pasă neglijentă, iar Mikautadze a preluat posesia, a alergat cu mingea la picior, apoi a pasat pentru Kvaratskhelia, care a înscris.

A urmat un adevărat asalt la poarta gruzinilor, dar, în cele mai multe situații, portughezii au trimis balonul în afara spațiului porții sau portarul gruzin Giorgi Mamardashvili a avut intervenții salvatoare.

La sfârșitul primei reprize, Portugalia a înregistrat o posesie mult mai bună față de Georgia, a trimis 11 șuturi pe spațiul porții adverse, iar Georgia, doar 3. Sigur, toate aceste statistici nu au contat, scorul, la finalul celor 45 de minute, a rămas favorabil gruzinilor, 1-0.

După aproape un sfert de oră de la reluarea jocului, același fundaș portughez, António Silva, a comis o nouă eroare decisivă, intervenind stângaci în propriul careu asupra lui Luka Lochoshvili. Arbitrul a dictat lovitură de la 11 metri pentru gruzini după consultarea VAR, iar cel de-al doilea gol, din penalty, a fost reușit de Georges Mikautadze. Georgia conducea, așadar, 2-0, Portugalia.

Echipa lusitană s-a străduit să facă față intensității și dorinței de calificare a Georgiei, însă s-a lovit de o apărarea solidă și, mai ales de un portar Giorgi Mamardashvili de netrecut.

De remarcat că, antrenorul echipei portugheze, Roberto Martínez, a schimbat aproape întregul „11” de start față de jocul anterior cu Turcia, doar doi fotbaliști cu care a început meciul împotriva Turciei fiind păstrați în „11” de start al Portugaliei pentru jocul cu gruzinii, portarul Diogo Costa și Cristiano Ronaldo.

Până la finalul jocului nu s-a mai întâmplat nimic pe tabela de scor a stadionului din Gelsenkirchen, astfel că Georgia a obținut calificarea în faza „optimilor”, adunând 4 puncte în Grupa F, iar cu aceste puncte și cu un golaveraj 0 (4 goluri marcate, 4 goluri primite) a obținut calificarea istorică, care a bucurat mult suporterii gruzini.

Iată că și la această ediție a turneului final al Campionatului European de Fotbal, la fel cum a fost și în ediția din anul 2016, una dintre echipele cotate cu șanse minime de a se califica în faza următoare a întrecerii, depășește previziunile și, la fel cum au făcut Țara Galilor și Islanda, la EURO 2016 produce surpriza.

Curajoasă și disciplinată, încrezătoare în șansa ei, chiar în fața unei foste campioane europene, prin reușita sa, echipa națională de fotbal a Georgiei trimite Ungaria acasă, iar României i-a decis adversarul din „optimi”.

449381183 1016687076490354 5506054897191429341 n 1
Foto: www.facebook.com/EURO2024

Iată și echipele din startul jocului de pe gazonul arenei din Gelsenkirchen:

Georgia: Giorgi Mamardashvili, Otar Kakabadze, Giorgi Gvelesiani (Solomon Kvirkvelia, minutul 76), Guram Kashia, Lasha Dvali, Luka Lochoshvili (Georgiy Tsitaishvili, minutul 63), Giorgi Chakvetadze (Anzor Mekvabishvili, minutul 81), Otar Kiteishvili, Giorgi Kochorashvili, Georges Mikautadze, Hvicha Kvaratskhelia (Zuriko Davitashvili, minutul 82). Antrenor, William Sagnol.

Portugalia: Diogo Costa – António Silva (Nélson Semedo, minutul 66), Luis Danilo Pereira, Gonçalo Inácio, Diogo Dalot, João Palhinha (Rúben Neves, minutul 46), João Neves (Matheus Nunes, minutul 75), Pedro Neto (Diogo Jota, minutul 75), Francisco Conceição, João Felix, Cristiano Ronaldo (Gonçalo Ramos, minutul 66). Antrenor, Roberto Martínez.

Au arbitrat acest joc, la centru, Sandro Schärer, asistenți, Stefan Lupp și Bekim Zogaj. Au văzut cartonașe galbene, din echipa Georgiei, Anzor Mekvabishvili, din echipa Portugaliei, Cristiano Ronaldo, Pedro Neto și Rúben Neves.

Un meci plin de suspans au oferit pe gazonul stadionului „Volksparkstadion” din  Hamburg, Cehia și Turcia, la final, team-ul antrenat de Vincenzo Montella reușind să se impună, 2-1, să obțină calificarea în „optimi”, de pe locul 2 al grupei F și să elimine Cehia, care, cu un singur punct, a încheiat grupa pe locul 4, părăsind competiția.

De-a lungul acestui joc, arbitrul István Kovács împărțind nu mai puțin de 18 cartonașe (galbene și roșii) fotbaliștilor celor două echipe.  

Cehia a început în atac acest joc și au amenințat în câteva rânduri, periculos, buturile turcilor. Situația s-a complicat pentru echipa cehă odată cu eliminarea de pe terenul de joc a lui Antonín Barák, care, mai întâi, în minutul 11, a comis un fault asupra lui Ferdi Kadıoğlu și a văzut un prim cartonaș galben, apoi, în minutul 20, după un fault asupra lui Salih Özcan, i-a fost arătat cel de-al doilea cartonaș galben, implicit cartonașul roșu și a fost eliminat de pe teren, Cehia rămânând în „10”. Ultimul fault al fotbalistul ceh, nu părea a fi comis cu intenție și, având în vedere că în urmă cu puține minute, el a văzut un „galben”, lui Antonín Barák i s-ar fi putut oferi o șansă să continue acest joc.

Cu toate că a rămas în inferioritate numerică, Cehia nu a cedat așa de ușor, iar la capătul primelor 45 de minute a încheiat la egalitate, 0-0, jocul împotriva Turciei.

În repriza a doua, fotbaliștii turci au avut câteva bune ocazii de gol în primele minute, iar în minutul 51, cehi au fost într-o bună situație de a înscrie, însă mingea trimisă spre poartă, după ce a fost respinsă din marginea terenului, de Adam Hložek, nu poate trece de portarul turc, Mert Günok, care este pe fază și are o intervenție foarte bună. Imediat după această ocazie, Kenan Yıldız a preluat mingea respinsă şi a şutat la poarta cehilor, pe jos, însă portarul Jindřich Staněk a avut o intervenție foarte bună și a respins mingea, care ajunge la Hakan Çalhanoğlu, iar atacantul turc a deschis scorul. Portarul Staněk se rănise la braț în urma acțiunii anterioare, la capătul căreia a intervenit salvator cu mâna, iar la faza golului se vedea că suferă de pe urma acestei accidentări. Este greu de spus dacă ar fi fost cazul ca jocul să fie oprit pentru a se acorda îngrijiri portarului ceh, pentru acțiunea era cursivă, succedată alert, de la o poartă la alta. A fost gol valabil marcat de Turcia, iar, din minutul 51, echipa lui Montella conducea, 1-0.

Jocul a continuat cu multe tensiuni, însă este de remarcat faptul că, portarul ceh, după gol, a primit îngrijiri medicale pe marginea terenului și a revenit între buturi, încheind meciul în teren.

Cehii au continuat să alerge după egalare, iar în minutul 64, Ladislav Krejčí a irosit o imensă ocazie de gol, după o lovitură liberă, el preluând o centrare în interiorul careului şi, cu o lovitură de cap a trimis balonul spre poarta adversă, însă mingea a ajuns în mâinile portarului Mert Günok.

Ofensiva Cehiei a dat roade în minutul 66, atunci când, Tomáš Souček, găsit la locul potrivit și în momentul potrivit, a preluat mingea, care a fost respinsă, în careu, şi a trimis-o în poarta adversă. Scorul devenea egal, 1-1.

Momentele de tensiune au continuat, golul Cehiei fiind cu greu validat, însă în minutul 82, golul cehului Jan Kuchta este anulat pentru fault, iar scorul se menține egal, 1-1. Cartonașele galbene au continuat să fie împărțite de arbitrul István Kovács, iar turcii, în minutul 90+4, reușesc să înscrie golul victoriei lor în acest meci, prin Cenk Tosun, după o pasă primită de la Orkun Kökçü. Turcia conducea, 2-1, când mai erau puține minute din prelungiri.

Și în ultimele clipe ale jocului tensiune radiata din toate colturile, iar cehii aveau să rămână în „9”, după ce Tomáš Chorý a văzut cartonașul roșu în minutul 90+8.

Meciul s-a încheiat cu victoria Turciei, care, de pe locul secund, accede în optimile de finală ale întrecerii, dar, în jocul din „optimi”, turcii vor avea mai mulți fotbaliști suspendați pentru cumulul de cartonașe galbene, unul dintre aceștia fiind Hakan Çalhanoğlu.

449276825 1016708763154852 8031261223948523386 n
Foto: www.facebook.com/EURO2024

La startul jocului, pe teren, cele două echipe au intrat în următoarea componență:

Cehia: Jindřich Staněk (Matěj Kovář, minutul 55) – Tomáš Holeš, Robin Hranáč, Ladislav Krejčí, Vladimir Coufal, Tomáš Souček, Lukáš Provod (Ondřej Lingr, minutul 75), David Jurásek (Matěj Jurásek, minutul 81), Antonín Barák, Adam Hložek (Tomáš Chorý, minutul 55), Mojmír Chytil (Jan Kuchta, minutul 55). Antrenor, Ivan Hašek.

Turcia: Mert Günok – Mert Müldür, Samet Akaydin, Merih Demiral, Ferdi Kadıoğlu, Salih Özcan (Kaan Ayhan, minutul 46), İsmail Yüksek (Okay Yokuşlu, minutul 63), Arda Güler (Cenk Tosun, minutul 75), Hakan Çalhanoğlu (Orkun Kökçü, minutul 87), Kenan Yıldız (Kerem Aktürkoğlu, minutul 76), Barış Yılmaz. Antrenor, Vincenzo Montella.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă de arbitri din România, la centru, István Kovács, asistenți, Vasile Marinescu și Mihai Artene. Au văzut cartonașe galbene, din echipa Cehiei, Ladislav Krejčí, Antonín Barák (două), Tomáš Souček, Vítězslav Jaroš, Lukáš Červ, Patrik Schick, din echipa Turciei, Mert Günok, Mert Müldür, Samet Akaydin, Salih Özcan, İsmail Yüksek, Arda Güler, Hakan Çalhanoğlu, Kenan Yıldız, Kaan Ayhan, Orkun Kökçü, Uğurcan Çakır. Cartonașe roșii au văzut, din echipa Cehiei, Antonín Barák și Tomáš Chorý.

După tensiunea din teren, la finalul jocului, fotbaliștii turci, ajunși în cercul de la centrul terenului și-au manifestat bucuria pentru victoria obținută, acompaniați fiind de suporteri, însă, dincolo de această bucurie, o seamă de nemulțumiți de arbitraj au năvălit spre arbitrul István Kovács pentru a-i cere socoteală, izbucnind o adevărată ceartă.

Presa turcă a notat cele întâmplate pe terenul de joc, și a considerat că, decizia arbitrului István Kovács, din minutul 66 a fost una „rușioasă” și a stârnit numeroase reacții, „lipsa unui apel de la VAR pentru golul lui Souček i-a scos din minți pe jucătorii noștri. Pe lângă Hakan Çalhanoğlu, Uğurcan Çakır de pe bancă, și translatorul echipei naționale Dani au primit cartonașe galbene”.

Nici presa din Cehia nu a trecut cu vederea deciziile arbitrului, astfel că, după acest joc, deosebit de tensionat, jurnaliștii din Cehia au scris că a fost, „cel mai prost arbitru din lume! A furat meciul”, „n-am văzut niciodată un arbitru atât de incompetent”, „István Kovács este un clovn” etc..

Așadar, odată cu aceste două jocuri s-a încheiat ultima etapă a grupelor, o etapă mai săracă în goluri decât anterioarele, în cele 12 jocuri disputate înscriindu-se un total de 20 goluri, ceea ce înseamnă o medie de 1,66 goluri/meci.

În optimile de finală, jocurile sunt următoarele:

Elveția-Italia;

Germania-Danemarca;

Anglia-Slovacia;

Spania-Georgia;

Franța-Belgia;

Portugalia-Slovenia;

România-Țările de Jos;

Austria-Turcia.

Primele jocuri vor avea loc sâmbătă, 29 iunie, iar ultimele se vor desfășura marți, 2 iulie.

ShareTweet
Cornel Seracin

Cornel Seracin

Articole Similare

Amical pierdut pentru Politehnica Timișoara
Sport și Auto

Amical pierdut pentru Politehnica Timișoara

14 mai 2025
Politehnica Timișoara câștigă bronzul pe echipe la Naționalele de scrimă
Sport și Auto

Politehnica Timișoara câștigă bronzul pe echipe la Naționalele de scrimă

14 mai 2025
Bucurii și dezamăgiri pentru BMW M Motorsport pe caruselul din Ardeni
Sport și Auto

Bucurii și dezamăgiri pentru BMW M Motorsport pe caruselul din Ardeni

13 mai 2025
Următorul Articol
Acuz!

Acuz!

Transformarea unui fost mare oraș metalurgic

Transformarea unui fost mare oraș metalurgic

EURO 2024, în faza optimilor de finală

EURO 2024, în faza optimilor de finală

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Categorii

  • Actualitate
  • Advertorial
  • Agro și Mediu
  • Anunțuri
  • Anunțuri Auto/ Moto
  • Anunțuri Casă și grădină
  • Articole Casă și Grădina
  • CaricaTim
  • Cultură-Arte-Spectacole
  • Diverse
  • Economie-Afaceri-Asigurări
  • Editorial
  • Fără Categorie
  • Imobiliare
  • Investigații
  • Magazine
  • Opinii
  • Pagina Cititorilor
  • Podcast
  • Radar
  • Sănătate și Învățământ
  • Sport și Auto
  • Turism
  • Zicea Eminescu…

Etichete:

ani Arad banat baschet Calin Georgescu Caras-Severin Caraș-Severin cultura cultură desfășura Deva Dominic Fritz economie ediție Europeană eveniment fotbal Fritz gropi Hunedoara Jocurile Olimpice 2024 Marcel Ciolacu noiembrie octombrie PNL protest PSD Raliu Reșița România României sanatate Silviu Cerna spectacole sport teatru Timisoara Timiș Timișoara Turism Universitatea de Vest USR USVT știință „Victoria”
Jebelul crește
Actualitate

Jebelul crește

de Liviu Leonte
14 mai 2025
0

Importanta comună timișeană Jebel, situată la intersecția a două drumuri naționale, unul spre Stamora Moravița și altul spre Reșița, iar...

AQUATIM VA OPERA ÎN LUGOJ

AQUATIM VA OPERA ÎN LUGOJ

14 mai 2025
Aquatim anunță noi lucări în Timișoara și Ciacova

Aquatim anunță noi lucări în Timișoara și Ciacova

14 mai 2025
Amical pierdut pentru Politehnica Timișoara

Amical pierdut pentru Politehnica Timișoara

14 mai 2025
Politehnica Timișoara câștigă bronzul pe echipe la Naționalele de scrimă

Politehnica Timișoara câștigă bronzul pe echipe la Naționalele de scrimă

14 mai 2025
Accident serios la Pomul Gros

Accident serios la Pomul Gros

13 mai 2025

Evidențiate

Amical pierdut pentru Politehnica Timișoara

Politehnica Timișoara câștigă bronzul pe echipe la Naționalele de scrimă

Accident serios la Pomul Gros

O întâmplare fericită

Bucurii și dezamăgiri pentru BMW M Motorsport pe caruselul din Ardeni

Simone Tempestini, cel mai rapid în superspeciala care a deschis Raliul Ungariei (ERC)

Trending

Jebelul crește
Actualitate

Jebelul crește

de Liviu Leonte
14 mai 2025
0

Importanta comună timișeană Jebel, situată la intersecția a două drumuri naționale, unul spre Stamora Moravița și altul...

AQUATIM VA OPERA ÎN LUGOJ

AQUATIM VA OPERA ÎN LUGOJ

14 mai 2025
Aquatim anunță noi lucări în Timișoara și Ciacova

Aquatim anunță noi lucări în Timișoara și Ciacova

14 mai 2025
Amical pierdut pentru Politehnica Timișoara

Amical pierdut pentru Politehnica Timișoara

14 mai 2025
Politehnica Timișoara câștigă bronzul pe echipe la Naționalele de scrimă

Politehnica Timișoara câștigă bronzul pe echipe la Naționalele de scrimă

14 mai 2025

Link-Uri Utile


DESPRE NOI
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE
POLITICA COOKIE
TERMENI ȘI CONDIȚII

Sigla PlatiOnline.ro Twitter Facebook YouTube

Redacția


Redactor-șef: Cornel SECU;
Adrian GROS,
Liviu LEONTE
Cosmin LIUBA
Izabela Elena RADOSEVICI
Sergiu SĂRĂCIN,
Voicu VINEREAN

Colaborator Special:
Cornel UNGUREANU

Art-director: Emanuel CERNESCU;
Caricaturist: Radu CLEȚIU;

Solutionarea alternativa a litigiilor
Solutionarea Online a Litigiilor

© 2023 Tim7.ro Sigla Visa Mastercard

Bine ați revenit!

Conectați-vă la contul dumneavoastră de mai jos.

Parola uitata?

Retrieve your password

Vă rugăm să introduceți numele de utilizator sau adresa de e-mail pentru a vă reseta parola.

Logați-vă

Add New Playlist

No Result
Vezi toate rezultatele
  • Actualitate
  • Investigații
  • Opinii
  • Cultură-Arte-Spectacole
  • Sănătate și Învățământ
  • Economie-Afaceri-Asigurări
  • Radar
  • Magazin
  • Sport și Auto
  • Agro și Mediu
  • Articole Casă și Grădina
  • Pagina Cititorilor
  • Anunțuri
  • Contact
  • Ziar tipărit format Pdf

© 2023 Tim7.ro Sigla Visa Mastercard