Cititorul Alexandru Văduva se plânge că prinde foarte des bariera de la calea ferată ce desparte strada Baader de strada Demetriade din Timișoara. Acolo se formează cozi care ajung până în bulevardul Take Ionescu.
În mandatul fostului primar Nicolae Robu se luase în discuție efectuarea unor studii de fezabilitate pentru acest pasaj și pentru cel de la Pădurea Verde.
„De ce Fritz nu a continuat aceste proiecte, atât de necesare pentru timișoreni? Mai ales acum, când sunt destui bani europeni pentru astfel de lucrări de infrastructură?!”, întreabă A.Văduva în sesizarea lui.