Este vorba despre o firmă care extrăgea la negru cărbune, iar apoi îl vindea prin țară, lista infracțiunilor incluzând constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, abuz în serviciu și executarea de activități miniere fără permis sau licență.
Deși exploatațiile miniere presupun cel puțin activități de transport vizibile, ele s-au derulat liniștit, netulburate până în 30 ianuarie, când polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, sub coordonarea prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, emise de Tribunalul Caraș-Severin, în județele Caraș-Severin, Prahova și Sectorul 2 București, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, abuz în serviciu și executarea de activități miniere fără permis sau licență.
„În urma activităților au fost ridicate documente contabile de interes în cauză, iar 3 persoane au fost conduse la audieri. În fapt, din cercetări rezultă presupunerea rezonabilă că administratorul unei societăți comerciale nu ar fi evidențiat în evidențele contabile ale societății, operațiunile de comercializare a unor cantități importante de cărbune energetic, estimat la 15,9 milioane de lei, exploatate din perimetrul Lichidia-UAT Bozovici și zonele învecinate. Cărbunele exploatat ar fi fost comercializat ulterior către mai multe societăți comerciale și regii autonome din țară. La activități au participat polițiști de la Secția 6 Poliție Rurală Bozovici și polițiști de la serviciile de investigare a criminalității economice din cadrul Poliției Sectorului 2 București și Inspectoratului de Poliție Județean Prahova.“, informează Poliția județului.