La momentul elaborării actualei legi a salarizării nr. 153/2017, salariile personalului din cadrul Autorității judecătorești au fost calculate greșit, ceea ce a generat mii de procese pe rolul instanțelor de judecată și nicio creștere salarială timp de 6 ani. Motivul acestor proteste care s-au declanșat pe o perioadă nedeterminată, luni, 11 decembrie, se află în faptul că, ministrul finanțelor publice a comunicat reprezentanților personalului auxiliar de specialitate și conex din instanțe și parchete, că nu sunt bani și nu vor fi alocate fonduri pentru plata integrală a salariilor și a tranșelor din hotărâri judecătorești și acte administrative, scadente în anul 2023.
Vineri, 8 decembrie 2023, personal auxiliar de specialitate și conex, la solicitarea și în reprezentarea a peste 7500 de membri de sindicat, a întreprins forme de protest spontan, iar sâmbătă, 9 decembrie 2023, ora 19, s-a întrunit, în regim de urgență, Adunarea generală extraordinară a S.N.G.J. „Dicasterial”, care a hotărât ca, începând de luni, 11 decembrie 2023, pe perioadă nedeterminată de timp, personalul auxiliar de specialitate și conex din instanțe și parchete să adopte ample forme de protest, constând în asigurarea exclusiv a urgențelor, reducerea programului de lucru cu publicul, neefectuarea de ore suplimentare pentru finalizarea lucrărilor, neasigurarea permanențelor și va întrerupere, în ziua în care se va vota bugetul pentru anul 2024, activitatea în instanțe și parchete timp de 4 ore, în intervalul orar 10-14, timp în care se va asigura participarea grefierilor numai la ședințele de judecată și la activitățile de urmărire penală a activității în instanțe și parchete.
Alte forme de protest vor consta în faptul că, compartimentele auxiliare ale instanțelor și parchetelor își vor reduce la jumătate programul de lucru cu publicul, personalul auxiliar de specialitate și conex din instanțe și parchete nu va mai efectua niciun fel de act de procedură în afara programului de lucru legal, în zilele de repaus săptămânal sau zilele de sărbătoare legală, personalul auxiliar de specialitate și conex din instanțe și parchete nu va mai răspunde la telefonul personal după terminarea programului de lucru legal și nu va mai asigura niciun fel de permanență în afara programului de lucru legal, în zilele de repaus săptămânal sau zilele de sărbătoare legală etc., etc., etc..
Se solicită coaliției de guvernare, potrivit Sindicatul Național al Grefei Judiciare „Dicasterial”, asigurarea, în regim de urgență, a fondurilor pentru achitarea integrală a salariilor aferente lunii noiembrie 2023, recunoscute și recalculate prin hotărâri judecătorești definitive și acordate prin actele administrative de salarizare emise în anul 2023, plata tranșelor din hotărâri judecătorești definitive și acte administrative de salarizare scadente în anul 2023, prevederea și asigurarea în bugetul pentru anul 2024 a fondurilor necesare pentru achitarea integrală a salariilor și a altor drepturi de natură salarială, achitarea diferențelor de drepturi salariale, restante, aferente lunilor aprilie-octombrie 2023, inclusiv, achitarea diferențelor de drepturi salariale, restante, aferente perioadei 1 ianuarie 2018-31 martie 2023, inclusiv, astfel cum au fost recunoscute și recalculate prin hotărâri judecătorești definitive și acordate prin actele administrative de salarizare emise în anul 2023, funcționarea în condiții normale a instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea.