Piețele 700, Lipovei și Doina din Timișoara au fost demolate de oamenii primăriei, ceea ce a provocat multe nemulțumiri, atât comercianților, cât și cetățenilor. În Piața Doina, oamenii primăriei au lăsat în urmă o mizerie de nedescris, mormane de gunoaie şi resturi de construcţii. Oamenii din zonă sunt nemulțumiți că li s-a distrus complet piața în care își făceau cumpărăturile necesare și vor fi nevoiți să aștepte, după termenul celor de la primărie, o lună până la refacerea acesteia. Producătorii sunt nemulțumiți și pentru că marfa perisabilă se va strica și ei întreabă cine o să-i despăgubească pentru paguba produsă. Normal ar fi fost ca, înainte să fie demolate cele trei piețe, cetățenilor și comercianților să le se asigure o alternativă. Dar asta ar fi fost normal dacă la primărie era cineva angajat ca să servească în mod real interesele timișorenilor, nu să-și facă încontinuu campanie electorală.
