Plaga funcționarismului

Una dintre televiziunile comerciale din România a făcut celebră sintagma „Statul la stat”, o sintagmă, în opinia mea nu tocmai valabilă în întregime, dar adevărată ca… strategie. Și o să înțelegeți la ce mă refer nu tocmai din primele rânduri ale acestui articol. Spun că e nedreaptă formula pentru cei care chiar fac să funcționeze țara asta în locuri nu neapărat plăcute și ușor de gestionat.

În ceea ce mă privește, atunci când vine vorba despre o instituție „de stat”, îmi aduc aminte un episod din 1993 sau 1994 în care am fost implicat la solicitarea primului rector de după 1989, regretatul Profesor universitar Eugen Todoran. Nu, nu trebuie să vă pregătiți pentru o poveste plină de miez sau de înaltă ținută intelectuală, fiindcă nu a fost așa. De fapt, domnul Todoran era cam deranjat de faptul că în holul de dinaintea Rectoratului fusese instalată o elegantă canapea în care lumea, fie că avea treabă la Rectorat, fie nu, se tolănea oriental și cu vreme. Drept pentru care dl Todoran m-a chemat și mi-a spus așa: „Marcelinule, ia gândește-te tu la un text șugubăț pe care să îl punem deasupra canapelei în așa fel încât să nu se mai așeze lumea acolo! Dar nici să se supere!”. A doua zi, deasupra elegantei canapele trona următoarea inscripție, tipărită la „xerox”: „Această universitate este o universitate de stat. Acest loc nu este!” Vă amintiți, apăruseră primele universități private.
Anticipam, carevasăzică – fără să mă fi gândit deloc la așa ceva –, legătura dintre stat și sinecură, fiindcă, de fapt, despre asta e vorba. Adică o slujbă, funcție bine retribuită, care cere munca minimă sau nu cere nicio muncă. Un fenomen ce s-a dezvoltat tot mai mult de-a lungul anilor de după 1989 dintr-un motiv… politic: în opinia mea, cine controlează slujbele de la stat controlează voturile. Adică puterea.

Am înțeles asta de foarte multă vreme, dar bănuiala mea a fost pe deplin validată începând cu vara trecută când, între măsurile de reducere a deficitului bugetar, nici nu s-a pus problema reducerii personalului bugetar din diverse instituții care au angajați cu mult peste nevoile reale. Iar absurdul situației este că exact acest personal a crescut în câteva luni.

Și, ca să nu credeți că fac speculații, cifrele oficiale spun că numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în decembrie 2023, de 1.292.559, cu 13.564 mai multe comparativ cu ianuarie 2023. (Fac o paranteză și spun că nu trebuie confundate deloc posturile profesorilor, ale medicilor sau ale personalului medical, de pildă, cu cele din administrație sau din diverse instituții care sunt bugetofage și prin numărul mare de șefi, nu numai prin numărul disproporționat al angajaților!) Ca să nu mai spun că, deși în februarie 2024 deficitul ar fi ajuns la 1,5% din PIB, guvernul nu spune o șoaptă despre imperativul de a tăia cheltuielile cu anumiți bugetari. Și, evident, nu se mai spune nimic despre o necesară reformă administrativ-teritorială care ar fi sursa unor importante economii la buget. Nu cred că se face prea curând așa ceva fiindcă, din peste 3.200 de entități administrative, atenție, doar 36 își acoperă cheltuielile din taxe și impozite. Ceea ce înseamnă că primarii stau la cheremul puterii, oricare ar fi ea, și trec dintr-un partid în altul după cum vine banul. În fine, ca dovadă că nu se face economie cu slujbașii e și faptul că o ordonanță de urgență, pusă în dezbatere publică de ministerul de Finanțe, prevede creșterea numărului de funcții de conducere și dă liber la angajări în companiile de stat.
De ce? Ați ghicit deja: fiindcă tot ce este angajat la stat peste nevoi devine, automat și iremediabil, clientelă politică. Și fiindcă, mult prea adesea, cine controlează instituțiile de stat controlează voturile.

Cum? Simplu de tot. Ca să vă dau un exemplu, cu ceva ani în urmă, într-un județ vecin, cineva mai atent a observat faptul că numărul persoanelor cu handicap din mediul rural depășea cu mult media din mediul urban. Iar partidul câștiga cu cel mai detașat scor exact acolo unde numărul persoanelor cu handicap era mai mare. Eu zic că putem ușor presupune că destule certificate de handicap nu reflectau întocmai realitatea, iar mesajul primarilor era unul simplu înainte de orice vot: nu iese cine trebuie, se vor lua la puricat certificatele.

Ceea ce este însă și mai grav în acest context este faptul că în numeroase domenii există deficit de personal și mă gândesc aici la Sănătate, unde e nevoie de mii de posturi scoase la angajare.

În fine, v-aș îndemna să nu credeți că această adevărată castă a slujbașilor statului ar fi o creație a lumii contemporane. Rătăcit prin publicistica eminesciană, am dat peste un articol apărut în „Timpul” din 4 octombrie 1878: „Este istoricește inexact cum că plaga funcționarismului datează de la regimul constituțional, adică suirea pe tron a lui Cuza Vodă. Această plagă e foarte veche. Ea exista și sub regimul vechi, unde slujba făcea pe om să intre în ierarhia aristocratică și-l elibera de serviciul militar, de biruri, de pedepsele trupești. Mai cu seamă Regulamentul Organic a făcut să răsară funcționarismul, după exemplul Rusiei. În de altmintrelea, e prea adevărat cum că, înaintea regimului constituțional, funcțiunile erau căutate din cauza titlurilor și avantajelor ce dădeau, nu însă pentru leafă. Apoi mai trebuie să adăugăm că pe atunci un singur om – Vodă – era distribuitorul, pe când azi 159 de deputați și 76 de senatori, adecă 235 suverani, în mare parte hămesiți, fără scrupul și fără responsabilitate, sunt distribuitorii. Iată răul.”