Poate fi detronat dolarul?

Formată în 2006, BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud din 2010) este o organizație interguvernamentală, care pretinde că reprezintă țările cu economie de piață emergentă. Anul trecut, aceasta a încercat să se extindă, invitând să devină membre unele țări mari, democratice (deși imperfecte), cu economii emergente: Mexic, Nigeria și Indonezia. În realitate, în BRICS au intrat patru autocrații (Egipt, Etiopia, Iran și Emiratele Arabe Unite), dintre care trei sunt țări cu venituri mici sau medii-inferioare.

Scopul actual al BRICS este prezentarea Rusiei și a Chinei ca lideri ai așa-numitului (greșit) „Sud Global”. În consecință, mesajul întâlnirii de la Kazan a avut un puternic caracter anti-G7: detronarea dolarului american și înlocuirea acestuia (în comerțul și tranzacțiile financiare mondiale) cu o monedă emisă de BRICS. Inițiativa este susținută îndeosebi de președintele Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva, căruia medicii i-au recomandat însă să nu participe personal la summit (are 79 ani, a căzut și s-a lovit la cap).

În ianuarie 2023, Lula a anunțat că Brazilia și Argentina vor crea o monedă comună, ce va fi adoptată în final și de Paraguay și Uruguay, devenind astfel moneda „Pieței comune a sudului” – Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay, Uruguay și Venezuela). Acest proiect nu s-a realizat și nici dolarul nu a fost înlocuit cu o monedă BRICS – cel puțin nu așa cum și-a imaginat Lula.

Manualele de economie spun că moneda îndeplinește trei funcții. În primul rând, ea este mijloc de măsură a valorii (tertum comparationis, measure of value). În această calitate, moneda servește pentru exprimarea și compararea prețurilor bunurilor și serviciilor și, deci, pentru efectuarea schimburilor. Ca urmare, la summiturile anterioare ale BRICS s-a discutat despre crearea unei monede de cont (calcul) comune, pentru care s-a propus numele de „R5” (deoarece monedele celor cinci membrii inițiali ai BRICS încep cu litera „r”).

Fezabilitatea acestei propuneri depinde de stabilitatea viitoarei monede „R5”. Dolarul american este folosit pentru exprimarea majorității prețurilor practicate în comerțul mondial nu pentru că există o conspirație condusă de SUA, ci pur și simplu pentru că, în această țară, inflația este joasă, ceea ce face ca prețurile în dolari ale bunurilor și serviciilor tranzacționate în toată lumea să fie relativ previzibile.

În al doilea rând, moneda este mloc de schimb (tertum permutationis, medium of exchange), facilitând tranzacțiile cu mărfuri și servicii, care generează creștere economică. Utilizarea monedei constituie o modalitate de efectuare a tranzacțiilor mai eficace decât oricare alt mod de organizare a schimbului. Apariția și răspândirea sa modifică întreaga viață economică, transformând sistemul economic în „economie monetară”.

Comunicatul summitului de la Kazan face apel la o mai mare utilizare, în comerțul dintre ele, a monedelor țărilor BRICS, în locul dolarului. Acest lucru este posibil, cu condiția ca schimbul de mărfuri între țările respective să fie echilibrat. De exemplu, în ipoteza că brazilienii doresc să cumpere orez din India de o valoare egală cu valoarea cafelei pe care indienii doresc să o cumpere din Brazilia, schimburile efectuate între ele de către aceste două țări ar fi echilibrate și nicio parte nu va deține moneda celeilalte. Însă, dacă valoarea exporturilor Indiei către Brazilia este în mod sistematic mai mică decât cea a exporturilor Braziliei către India, companiile braziliene vor acumula cantități mari de rupii indiene – pe care nu le vor putea folosi la nimic.

„În fiecare noapte mă întreb de ce toate țările trebuie să își bazeze comerțul pe dolar”, a spus Lula într-un discurs susținut anul trecut la „New Development Bank” din Shanghai. Răspunsul este simplu. Pentru a cumpăra bunuri și servicii necesare familiilor lor, lucrătorii brazilieni din sectorul zahărului, de exemplu, au nevoie de monedă braziliană („real”), care poate fi procurată ușor și ieftin cu dolari americani, dar nu cu „rupii” indiene, „rand” sud-african sau „birr” etiopian. Dezbaterile din literatura economică, apărută după summitul de la Kazan, arată că o schimbare s-ar putea totuși produce în cazul în care țările BRICS ar emite monede electronice (digitale) – pe care China a început le implementeze în ultimul deceniu în interiorul țării. În prezent, toate tranzacțiile internaționale în și din dolari se efectuează prin băncile comerciale, pe când tranzacțiile în monedă electronică ar elimina intermediarii privați și ar implica doar băncile centrale. Cu toate acestea, amintita problemă a dezechilibrelor comerciale, creată de disparitățile economice, economice, politice și geografice dintre țările BRICS, se menține. Astfel, se pune întrebarea dacă banca centrală a Braziliei va dori să dețină cantități considerabile și inutile de rupii electronice, riali iranieni electronici sau chiar renminbi electronici? Răspunsul este, evident, nu. Căci, aceste monede, pentru procurarea cărora Brazilia a dat mărfuri, ar fi la fel de nefolositoare, indiferent că sunt în formă electronică, de hârtie sau de cont (scripturale).

Aceeași întrebare se pune în cazul în care o monedă comună BRICS (din hârtie, de cont sau electronică) ar înlocui monedele țărilor membre în întreg comerțul intra-BRICS. De fapt, toate aceste probleme provin din cea dea treia funcție a monedei: mloc de rezervă (store of value). Moneda este un mloc de rezervă, deoarece poate fi păstrată, la fel ca alte bunuri de capital, pentru a constitui patrimoniul sau portofoliul agenților economici. În această funcție, moneda este o „punte” între prezent și viitor.

O ilustrare practică a acestui rol este oferită de structura rezervelor de mloace de plată internaționale ale băncile centrale. Aproximativ 60% din rezervele valutare globale sunt constituite în dolari, în scădere de la 72% în 2000. În aceeași perioadă, ponderea renminbi a crescut de la zero la doar 2,6%. Creștere lentă a ponderii renminbi în structura rezervelor valutare reflectă capacitatea redusă a acestei monede naționale de a îndeplini funcția de mloc de rezervă internațional. Această incapacitate este provocată parțial de numeroasele controale asupra mișcărilor de capital pe care China comunistă le menține. Însă, la modul fundamental, fenomenul este determinat de faptul că instituțiile SUA – inclusiv sistemul său judiciar – sunt mult mai credibile decât cele ale Chinei.

Trebuie însă spus că rolul dolarului ca monedă de rezervă mondială nu este dat pentru totdeauna. După cum a descoperit Marea Britanie în secolul trecut, situația se poate schimba, dacă ponderea în economia mondială a țării emitente de monedă de rezervă se reduce prea mult. Or, din moment ce moneda unei țări este la fel de bună ca instituțiile sale, se poate afirma că declarațiile izolaționiste și disfuncțiile recente de la Washington nu ajută la întărirea rolului dolarului de principală monedă de plată și de rezervă a lumii. Și nici înghețarea activelor Rusiei din străinătate și excluderea băncilor rusești din sistemele de plăți occidentale – oricât de justificate ar fi aceste sancțiuni din punct de vedere politic și etic.

De la invadarea Ucrainei de către Rusia, băncile centrale din China, India, Iran, Turcia și alte țări și-au diversificat rezervele internaționale pentru a scoate măcar o parte din acestea de sub controlul SUA. Însă, ele nu au decis să-și sporească deținerile de monede ale țărilor BRICS, cum sugerează retorica summitului de la Kazan. În realitate, băncile centrale au cumpărat aur, ceea ce a făcut ca prețul metalului galben să crească foarte mult. Această realitate dură îi poate provoca lui Lula și comilitonilor săi din poza simbolică de la Kazan multe alte nopți albe.