După eșecul suferit pe teren propriu în fața Clujului, 0-1, în cea de-a doua etapă a play-off-ului, echipa de fotbal feminin a Politehnicii Timișoara a disputat, în Cupa României, Grupa A, prima etapă. A fost un meci pe propriul teren, „Știința”, împotriva echipei AFK Csíkszereda Miercurea Ciuc.
Echipa vizitatoare, dornică să-și ia revanșa după jocul pierdut cu 0-3 în prima etapă a play-off-ului, a început ofensiv disputa din prima etapă a grupei A și a creat permanent pericol la poarta gazdelor, Andrea Herczeg ratând și două ocazii mari. „Poli” s-a apropiat prea puțin de poarta adversă, singura ocazie a primei reprize fiind ratată de Anda Jivan.
În startul reprizei a doua, echipa din Miercurea Ciuc a ratat o lovitură de la 11 metri, Andrea Herczeg trimițând balonul în bară. AFK Csíkszereda a continuat presingul la poarta gazdelor și a ratat alte câteva ocazii importante, „Poli” în schimb, a irosit șanse prin Antonia Bratu, la o lovitură liberă, Nikoleta Kurja și Dimitra Ivanova.
În minutul 73 s-a deschis scorul, Zoé Magyarics aducând echipa vizitatoare în avantaj, iar după 4 minute, Androniki Michaloupoulou a majorat avantajul vizitatoarelor, 0-2.
Până la final, „Poli” nu a mai reușit să aibă vreo ocazie clară de gol, iar la capătul celor 90 de minute a bifat un eșec în Cupa României, 0-2, în fața echipei AFK Csíkszereda Miercurea Ciuc.
În acest joc, a debutat pentru „Poli” Timișoara, Ariana Bucșa, fotbalistă născută în 2009, care evoluează pe postul de mijlocaș (dreapta).
După acest joc a urmat cea de-a treia etapă a play-off-ului SuperLigii, etapă pe care „Poli” a susținut-o la malul mării, împotriva echipei Farul Constanța.
Cele două echipe au mai evoluat în prima parte a întrecerii, la Ovidiu, iar atunci scorul a fost unul favorabil echipei bănățene. „Poli”, după ce a fost condusă, 0-2, revenea în finalul jocului, 4-2, obținând un success meritat. În etapa play-off-ului, lucrurile au stat altfel.
Prin Adriana Istrate, în minutele 15 și 23, Farul Constanța și-a asigurat avantajul la capătul primelor 45 de minute ale dispute, 2-0.
În repriza a doua, deși aflate în inferioritate numerică (în minutul 59, Laura Rus a primit al doilea cartonaș galben și implicit pe cel roșu), „faristele” nu au mai putut fi ajunse, ba chiar au reușit încă un gol în minutul 90+3, prin Estelle Gnaly.
„Poli” Timișoara pierde așadar, 0-3, disputa contra Farului Constanța, fotbalistele în alb-albastru fiind neînvinse în campionat de la confruntarea cu „Poli” din prima parte a întrecerii, iar prin victoria din acest meci, deficitul de 9 puncte pe care-l aveau faţă de „violete” a fost binişor micşorat.
„Nu pot decât să fiu mulțumită și fericită, în primul rând pentru fete că muncesc foarte mult. În săptămâna asta, când am precizat de meciul cu Poli, pe care l-am pierdut cu 4-2, acasă, țin să vă spun că fetele încă aveau lacrimi în ochi. A fost o înfrângere tare dureroasă, în care…, vă dați seama că de data asta noi voiam să ieșim cu zâmbetul pe buze și mă bucur c-am reușit. Moralul echipei este ridicat, dar play-off-ul este lung, sunt foarte multe meciuri de jucat. Cum am spus, o să tratăm cu seriozitate fiecare meci în parte și o să încercăm să dăm totul ca să luăm cât mai multe puncte la fiecare meci”, a declarat, la finalul partidei, Raluca Sârghe-Simes, antrenor Farul Constanța.
„Din păcate continuăm seria meciurilor slabe, cu o primă repriză foarte slabă. Nu reușim să ne regăsim ritmul, să facem jocul nostru. Problemele medicale nu ne dau pace, și astăzi am avut jucătoare care au ieșit accidentate, iar altele care au jucat până la sfârșit, au făcut-o cu probleme. Sperăm să reușim să ne reorganizăm, să ne recâștigăm încrederea în forțele proprii, plăcerea de a juca, plăcerea de a ne lupta pentru ceea ce ne-am propus. Cred că după această serie neagră, vor urma meciuri bune și rezultate bune pentru noi. Este important să începem deja de săptămâna viitoare pentru că altfel se complică lucrurile. Încă suntem la mâna noastră și atât noi, staff-ul, cât și fetele, vom face tot ce depinde de noi în perioada care urmează să revenim la jocul nostru care ne-a adus pe primul loc și la rezultatele pozitive de până acum”, a declarat, potrivit site-ului www.sspolitehnica.ro, Mirel Albon, antrenorul echipei de fotbal feminin „Poli” Timișoara.
Un rol important în succesul Farului în acest joc l-a avut portarul Lilian Onyango, care a intervenit mereu prompt la fiecare minge ajunsă în careul team-ului de pe litoral, asigurând cu brio buturile gazdelor.
„Poli” Timișoara, odată cu înfrângerea din această dispută (al treilea joc fără să marcheze vreun gol în competițiile interne, Cupă și SuperLiga), rămâne pe primul loc, cu 38 puncte în clasamentul play-off-ului SuperLigii, golaveraj negativ, 3-4, distanța de locul 2 fiind acum doar de trei puncte, Farul Constanța suflându-i în ceafă, cu 35 puncte, golaveraj pozitiv, 8-3.
Cea de-a treia etapă a play-off-ului a fost ultima din tur I, în prima etapă (cea de-a IV-a a play-off-ului) din returul I, „Poli” urmând să se deplaseze la Miercurea Ciuc, unde va întâlni, sâmbătă, 30 martie, de la ora 12, AFK Csikszereda.