Istoriile, cărțile și ghidurile despre Timișoara pomenesc arareori despre piețele agroali-mentare ale orașului. Despre piețe, la plural, vorbim abia din secolul al XX-lea. Până atunci Piața Iosefin, era unica.
În 1963, când „m-am mutat” în Timișoara, existau patru piețe agro-alimentare: Piața Iosefin, situată pe porțiunea dintre Bulevardul Tinereții (actual Carol I) și Splaiul Tudor Vladimirescu, pe strada Iancu Văcărescu, dar și pe strada Reșița (actuala Iuliu Maniu), cu ieșiri din Văcărescu spre Reșița, formând așa-zisa Piață de Păsări. Piața Badea Cârțan, cunoscută de timișoreni mai ales ca Piața de Fân, era în același loc în care este și acum. A treia piață agroalimentară era Piața Unirii, în care, alături de legume, fructe, păsări și flori, era și un loc situat în fața Catedralei Catolice, special pentru divertisment, pentru că aici se amplasau corturile circurilor, care poposeau, din când în când, în Timișoara. Nu uit cum, în Piața Unirii, în fața intrării de la Catedrală, în toamna anului 1963, a venit circul Moto Morini, cu „Zidul Morții”, care fascina sute de tineri (și nu numai). Se stătea la coadă pentru a prinde bilete la spectacole care durau circa 30-40 de minute. Cea mai mică piață era Piața Bălcescu, cunoscută de timișorenii băștinași, ca Lahovary.
Fiecare piață era asortată cu felurite mijloace de transport, majoritatea căruțe cu cai și, din când în când, câte un camion. Piața Iosefin era nr. 1 la toate capitolele: legume, fructe, păsări, carne, lactate. Piața de păsări de casă era renumită. De regulă, se comercializau păsări netăiate – găini, gâște, curcani, rațe, dar și iepuri. Calitatea era criteriul esențial. Atunci, toate legumele și fructele erau bio, indiferent în care piață se vindeau.
Întotdeauna piețele din Timișoara au fost mai scumpe față de cele din Vechiul Regat, vorbesc în general de cele din zona de câmpie-deal (Craiova, Pitești, Ploiești, Buzău, Bacău, Iași, Botoșani, București, Focșani). Diferența era uneori de două sau de trei ori mai mare la Timișoara la același produs decât la Bacău, Craiova, Ploiești sau Brăila.
Ne vom opri în acest număr la fosta Piață de Fân, devenită după anii ’50 Piața Badea Cârțan. Era o piață descoperită, unde pe latura dinspre tramvaie se vindeau legume, fructe, iar pe latura dinspre răsărit se vindeau grăunțe, păsări și erau „parcate’’ căruțe cu caii legați de leucă sau de câte un stâlp. Sigur că era mult fân pe jos rămas după fiecare căruță, după fiecare cal, dar și mult bălegar. Piața Badea Cârțan a fost mereu a doua sau a treia în clasamentul piețelor din Timișoara. În 1970 a apărut Piața Timișoara 700,care a fost deschisă cu ocazia aniversării a 700 de ani de la atestarea documentară a Timișoarei. Piața 700 a devenit un fel de piață elitistă a Timișoarei și din punct de vedere al amplasamentului și din punct de vedere arhitectonic. Era deasupra tuturor. În general, protipendada Timișoarei cumpăra din Piața 700.
Înainte de Revoluție, atunci când s-au dezvoltat cartierele noi ale Timișoarei, au apărut piețe noi: Piața Dacia (zona Circumvalațiunii), Piața Doina (zona Șagului), Piața Girocului (zona Girocului – Spitalul Județean) și Piața Lipovei (zona Lipovei). Toate erau piețe agro-alimentare de nivel mic sau mediu. După Revoluție, Piața Badea Cârțan, încet-încet, s-a impus pe locul 2, iar, apoi, când Piața Iosefin a intrat în renovare (renovare care a durat cam mult, adică 2-3 ani), a devenit și a rămas piața numărul 1 a Timișoarei.
În 1994-95, pe timpul când era primar Viorel Oancea, Piața Badea Cârțan a suportat o transformare arhitectonică revoluționară, care stă în picioare și astăzi. Au fost opinii pro și contra vizavi de noua înfățișare a pieței. Cea mai mare problemă era atunci când viscolea sau când, la anumite ploi, curenții de aer aduceau cantități de apă înăuntrul pieței. Maria Ene, din Bazoșu Nou, cultivatoare de legume și fructe bio, este în Piața Badea Cârțan de peste 30 de ani. E simpatică, tot timpul e îmbujorată (cu bujori în obrăjori, vorba cântecului), a traversat schimbările și mai bune, și mai rele pe care piața le-a suportat. A vândut și când inflația reală era de 600%, când majoritatea legumicultorilor și grădinarilor nu puteau să pună ban pe ban, dar în ultimii ani, spune ea, a mers ceva mai bine, însă ceva mai greu după pandemie. Am întrebat-o de ce are prețurile așa de mari la legumele și fructele ei, iar răspunsul ei a fost „prețul îl fac clienții”. Am întrebat-o de ce vine numai la această piață, iar răspunsul ei a fost „e mai aproape de noi și am clienții mei aici”. În Piața Badea Cârțan o găsești și pe Iuliana Ursulescu din Borlova, cu afine, cătină, piersici, prune, dar și morcovi, țelină și altele. Și Iuliana zice că marfa ei este bio. Deocamdată nu pot să o contrazic nici pe ea, și nici pe Iuliana Șerban din Isalnița, de lângă Craiova, care e singura ce are „ceapă laminată”, adică praz, prazul oltenesc fiind mult mai bun decât cel olandez sau unguresc, reprezentând un fel de stindard al Olteniei. Are marfă bună și, la fel ca la mai toți producătorii de legume, prețurile ei sunt de două-trei ori mai mari decât acum 2-3 ani.
Doamna Maria Tăut din Periam are, la fel, zice ea, marfă de grădină, marfă proaspătă, dar și tăiței de casă, fiind renumită pentru calitatea acestora. Inclusiv colegele ei de tarabe cumpără de la ea. Se vaietă că e foarte multă marfă, iar cumpărătorii au scăzut. Zice Maria Tăut: „Ăia cu bani se duc la supermarketuri și-și umplu portbagajul cu tot felul de legume și fructe fără gust și mai ieftine, la noi vin ăștia mai amărâți, cu bani mai puțini, și cei din zona asta de la blocuri. Nu mai e ce-a fost”. Oltenii care vin în Timișoara, fie că vin cu lubeniță, fie cu vinete, fie cu miez de nucă, cei mai mulți trag la Piața Badea Cârțan. La Calafat sau Băilești, un kilogram de vinete la sfârșitul lui august – începutul lui septembrie este 3 lei, aceeași calitate la Timișoara este 7, 8, 9 sau 10 lei. La doamna Maria Ene e 12 lei. „Uitați-vă ce vinete am, parcă-s făcute la strung.” Adevărat grăit-a Maria Ene: marfă bună.Norocul ei este că are clienți, care nu se uită la prețurile ei ridicate.
Piața Badea Cârțan, dincolo de partea de legume și fructe, are și alte două componente importante: hala de brânzeturi și mezeluri și zona de flori. Hala de brânzeturi este mai bună decât cea din Iosefin, odată prin mulțimea vânzătorilor, dar și prin calitatea brânzeturilor, fie ele urdă, telemea etc.
Zona de flori este rânduită pe partea de vest a pieții, spre liniile de tramvaie. Prețurile sunt ceva mai mici decât la florăresele din Piața 700.
Când a fost renovată Piața Badea Cârțan de câtre primăria condusă de Viorel Oancea erau două locuri cu apă și bazine pentru spălatul fructelor și legumelor, în afara celui din hala de brânzeturi și mezeluri. Acum a rămas un singur robinet, iar dacă vrei să speli legumele sau fructele,ar trebui să vii cu cizme, pentru că altfel te uzi tot.
După ,,renovarea’’ din primăvara acestui an, care mai mult a dezorganizat, decât a modernizat, partea dinspre sud a pieții, care cuprindea vânzători din Belinț, Sacoșu Turcesc, Ianova, Fibiș, Biled și alte comune Timișene, a fost anihilată, arătând de parcă ar fi părăsită.
Tot aici oamenii puteau să-și cumpere cazmale, furci, sape sau cozi pentru ele. Sau mături din nuiele sau sorg. Au dispărut și ele.
Acum e un loc gol. Pustiu.
Piața Badea Cârțan ar suporta mai multe îmbunătățiri și mai multă atenție din partea administrației piețelor Timișoarei.
