În 21 noiembrie a.c., Profesorul Eugen Todoran ar fi împlinit 105 ani. A murit, în plină putere creatoare, în 1997, lăsând moștenire cărți de referință pentru istoria noastră literară și, mai ales, o altă Universitate pentru care a luptat să își reprimească numele din decretul regal semnat de Regele Mihai I: Universitatea de Vest.
Pentru generațiile mai tinere, trebuie mereu reamintit – și nu numai la ceas aniversar! – că numele său, în plan național, înseamnă în special cercetarea operei lui Eminescu, Blaga și Slavici, iar aici, la Timișoara, înseamnă prezența autorității fondatoare a Catedrei de Istoria Literaturii Române și de Folclor a Filologiei în 1956. Venea, atunci, de la Cluj, de fapt, de lângă marele Lucian Blaga, alături de care s-a format și care, se știe, a fost înlăturat din învățământul superior în anii de sovietizare a României. Venea, de asemenea, cu aura de membru al Cercului literar de la Sibiu, care a dat literaturii române nume de anvergura unora ca Ștefan Augustin Doinaș, Radu Stanca, I.D. Sîrbu, Ion Negoițescu, Ovidiu Cotruș și, last but not least, prietenul său de o viață, Deliu Petroiu.
Imediat după Revoluție, în ianuarie 1990, Eugen Todoran a fost chemat să devină primul rector al Universității timișorene. Istoria recentă, într-un moment de neatenție, ar putea reține că un asemenea gest, reparatoriu față de unul dintre marii noștri dascăli de literatură română, ar venit din partea Facultății de Filologie, unde, cum scriam, a fost întemeietor și decan. În realitate, cei care l-au susținut și propus au fost matematicienii. Care, de altfel, au fost și cei mai intransigenți membri ai Solidarității Universitare, unul dintre eșecurile glorioase ale acelor ani de început. Despre care, acum, mi se pare de bun-simț să constat că a fost o minunată epocă romantică în care adevărații intelectuali s-au raliat unor proiecte ce păreau dinainte pierdute. Da, paradoxal, Profesorul Todoran avea, de fapt se nutrea dintr-o naivitate romantică, germanică, aurorală, ce își închipuia că mersul istoriei poate recupera gesturi, instituții și caractere ce au stat altădată în normalitatea vieții. Dar nu vă grăbiți să surâdeți condescendent sau să vi se pară că scriu o impietate. Profesorul Todoran construise „cu naivitate” un proiect de largă anvergură ce, culmea, nu își avea obârșia în febrilitatea anului 1990, când de pe ecranele televizoarelor încă nu se scuturase polenul celui de-al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român. Nu!
Profesorul avea dioptrii XXXL, prin care vedea cum scrie „cerneala vremii”. Eroii lui mitici, fondatori, Eminescu, Maiorescu, Blaga și Pârvan erau semnele de carte, bornele unui proiect cultural cu fața spre viitor, un proiect de reînviere prin educație a României: Eminescu – duhul limbii înviate prin Idee; Maiorescu – Providența instituțională; Pârvan – abisalitatea istoriei; Blaga – relația cu transcendența.
Drept pentru care, mi se pare de la sine înțeles că a fost boicotat și atunci când a schimbat numele Universității Timișoara în Universitatea de Vest, și când a militat, la Strasbourg, ca Institutul Intercultural al Consiliului Europei să fie la Timișoara, și când a militat ca Biblioteca Universității să devină Biblioteca Universitară.
(Astăzi, grație devoțiunii Prof. dr. Vasile Țâra, primul director al instituției nou create, biblioteca îi poartă numele!) Și, ca să vedem, a câta oară, viziunea, atunci, la începutul anilor 90, Profesorul Todoran milita pentru unificarea tuturor universităților timișorene într-una singură, într-un pol universitar! Evident, un proiect unanim boicotat…
Dacă, la capătul acestor sumare semnalări, vă întrebați care ar fi legătura dintre literatura clasică și o viziune managerială întemeietoare, am să vă spun că ea nu este deloc neașteptată. Motivul central al exegezei lui Eugen Todoran cu privire la înțelegerea literaturii eminesciene este mitul. Or, toate abordările cu privire la mit sunt unanime în a constata că mitul este o poveste întemeietoare, una care explică originea unei lumi, a unui fenomen, a unei realități. Dar, deopotrivă, este și povestea unui erou civilizator. Întorcându-mă la scrisul Domniei Sale, semnalez aici că Eugen Todoran se referă la mit pentru prima oară în 1970, în cel mai consistent capitol, intitulat Mitul românesc, din cursul litografiat Eminescu. Cursul va fi reluat, peste doi ani, la editura Minerva sub același titlu, iar în 1981, în seria „Eminesciana” a Editurii Junimea, va apărea un volum cu titlul „Eminescu. Epopeea română”.
Valorizarea creației eminesciene prin lentila mitului, trebuie spus, venea pe o linie critică mai veche, printre precursori numele cel mai important rămânând cel al lui G. Călinescu. Noutatea viziunii lui Eugen Todoran consta nu atât în abordarea unei asemenea teme a poeziei, cât mai ales în așezarea lui Eminescu în centrul unui proiect cultural-mitologic cu mize dincolo de cele poetice, ceea ce înseamnă miză în social. În fapt, scria Eugen Todoran în 1972, Eminescu, mai mult decât să scrie o epopee literară, năzuia la una mitologică, ceea ce, tradus, însemna adevărata istorie a poporului român: „el a vrut să deschidă artei naționale perspectiva universalității prin crearea unui mit românesc ca reconstituire poetică a istoriei naționale”.
Prin creația sa, prin atitudinea sa, prin proiectele sale manageriale, Profesorul Todoran chiar a fost, în anii săi de rector al Universității de Vest, un adevărat „erou re-civilizator”.
