„Red Bull” se confruntă cu ceva probleme în noul sezon. Deși a câștigat în primele două curse, Max Verstappen a fost nevoit să abandoneze în Australia, acolo unde Carlos Sainz s-a impus. Mai multe plecări bizare au avut loc în ultimul timp, dar Helmut Marko îi liniștește pe fani.
„Red Bull” a pierdut prima cursă din acest sezon, iar „Ferrari” a făcut dubla în Australia, după ce Max Verstappen a abandonat din cauza unor probleme la frâne. Sergio Perez încă nu se ridică la nivelul olandezului, iar contractul care îi expiră la finalul sezonului nu îi va fi prelungit, aproape sigur.
Mecanicul șef al monopostului lui Verstappen a plecat de la „Red Bull” după 18 ani, iar lucrurile nu par deloc liniștite. Helmut Marko, consultantul echipei, a dat asigurări că totul este în regulă și a vorbit despre Carlos Sainz și Checo Perez, spunând că nu e luată momentan nicio decizie.
Verstappen, câștigătorul titlului mondial în ultimele trei sezoane, este legat prin contract de „Red Bull” până în 2028, însă viitorul său în cadrul echipei austriece este pus sub semnul întrebării din cauza ruperii relațiilor dintre tatăl său, Johannes („Jos”) și directorul Christian Horner.
„Mercedes” îl va pierde pe Hamilton la finalul acestui sezon, când britanicul va pleca la „Ferrari”, unde va ocupa locul spaniolului Carlos Sainz jr, cel care a câștigat duminică Marele Premiu al Australiei.