La Reșița e demult aer curat. Ideile și previziunile celebrului viitorolog Alvin Toffler sunt deja bine-cunoscute iar extrapolările sale, bazate riguros pe tendințele anilor în care a trăit, au făcut o serioasă carieră în lumea sociologică, și nu numai. Realizate în urmă cu ceva ani, multe din enunțurile sale dau semne că se adeveresc cu asupra de măsură, cum se spune. Toffler a vorbit de era „Coșului de fum“, numind așa epoca industrializării frenetice prin care a trecut omenirea, perioadă în care fabrica domina zdrobitor peisajul economic și pe cel social. Deși statele civilizate au depășit demult era „coșului de fum“, pătrunzând în era informației și în universul economiei electronice și digitale, state întregi sau orașe de pe glob au rămas încă încremenite într-un timp în care guvernau uzina, relațiile industriale.
Dacă luăm aici exemplul Reșiței (care nu a trecut încă în era digitală, dar se îndreaptă serios spre cerințele orașului verde), în acest tipar se încadrează multe alte zone ce prezintă similitudini cu capitala Banatului de Munte. Așa cum, sute de ani a fost un vârf de lance al siderurgiei, nu numai românești ci și imperiale, la acel moment, Reșița (sau, repet, luați altă localitate asemănătoare) ar fi trebuit să se numere printre orașele-fanion în ce privește conversia industrială și economică. Cu un personal înalt calificat, Reșița putea deveni, păstrând, desigur, proporțiile, un fel de Silicon Valley a României. Reșița a fost, ani de zile, un oraș-uzină, cu ritmurile umane guvernate strict de sirenele fabricilor, la orele 7, 15 și 23. Pentru că majoritatea oamenilor lucrau în cele două mari fabrici. Mentalitățile extraordinar de persistente, generate de o asemenea structură socială și de autarhicul regim comunist, i-au determinat pe mulți să rămână zăvorâți în fața oricărei evoluții, a modernizării. Pentru asemenea tipuri de personalitate, e mai important un parc jigărit și neîntreținut, un petic de așa-zisă zonă verde, călcată tot timpul în picioare de copiii care încing câte o miuță, decât, de pildă, o construcție, o instituție, o societate comercială, care aduc locuri de muncă și servicii moderne.
Acestor proiecte, care oricum nu se pot realiza fără respectarea strictă a condițiilor de construcție și de protecție a mediului, li se opun oameni care n-au nici o calitate, în afara faptului că sunt, întâmplător, vecini cu zona respectivă. Dar nici acest lucru n-ar fi atât de grav, dacă nu ar exista și aleși locali fără nicio perspectivă economică cât de cât coerentă. Teoriile economice care au salvat America din cea mai mare criză economică a timpurilor moderne spun că la vremuri de depresiune economică trebuie investit și stimulat cu orice preț consumul, create locuri de muncă, iar la vremuri prospere trebuie făcute economii. Așa că structuri urbane cum e Reșița nu au voie doar să supraviețuiască, ele trebuie cu orice preț să se salveze prin transformare profundă și progres.
Aceste lucruri s-au văzut din plin, odată cu mega proiectul european care a însemnat readucerea tramvaiului la Reșița, refacerea în întregime a tramei stradale după clare idei ecologice și verzi, destinate a încetini traficul și a reduce circulația autoturismelor, după anunțul introducerii autobuzelor electrice, al creșterii numărului stațiilor de încărcare cu energie electrică, creării unui mare parc fotovoltaic destinat a acoperi nevoile energetice ale urbei. Da, toate acestea au întâmpinat opoziție, nu numai din partea unor oameni obișnuiți, care au „scuza” că nu înțeleg întotdeauna imperativele epocii, dar mai ales din partea unor aleși locali care s-au dovedit veritabile frâne.
