Roșia Montană, o telenovelă în falset și o manea cu dinții de aur

Totul a început în anul 1997, când, în județul Alba, a fost înființată Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), în care acţionari erau compania minieră de stat Minvest Roșia Montană S.A. – cu 19.31 % și Gabriel Resources – cu 80.69%. Gabriel Resources, vă reamintesc, este condusă de cetățeanul australian Vasile Frank Timiș, născut în
România, la Borșa. Prin firmele sale – conform datelor de pe online – a concesionat aproximativ 5 % din suprafața României pentru a căuta zăcăminte de gaze naturale și petrol.

Care va să zică, de la bun început, statul român a fost și este încă implicat în acest proiect care promitea „să dezvolte cea mai modernă mină din România, la Roşia Montană, aducând beneficii importante economiei româneşti”. Am pus între ghilimele fragmentul de mai sus fiindcă aceasta era una din frazele de pe pagina companiei. În plus, ar mai trebui citată o frază cu un aer atât de prietenos ecologic încât cred că până și Greta Thunberg ar fi participat la mișcări de stradă pentru deschiderea unei asemenea minuni a tehnologiei: „În calitatea sa de mină model, Proiectul Roşia Montană va stabili un nou standard pentru mineritul aurifer responsabil, atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi la nivel mondial.”

În fapt, Gold Corporation promitea că, la finele procesului de extragere a aurului cu ajutorul cianurilor, nivelul acestor cianuri va fi de trei ori mai mic decât standardele stabilite în Uniunea Europeană. Fiindcă, așa cum se știe, atunci când aurul se află în cantități mici în minereu, singura posibilitate de a-l izola este prin cianurare, un procedeu ce data, la finele anilor 90, de peste un secol. Și promitea să fie foarte sigur. Numai că metoda cianurării presupune amenajarea unor bazine imense care ar trebui perfect izolate și consolidate, în caz de cutremure sau inundații, precum și amenajarea unor locuri de depozitare a sterilului. Ceea ce presupune intervenții decisive în mediul natural și, în cazul Roșia Montană, distrugerea unor prețioase situri
arheologice și chiar a unui munte.

În ciuda tuturor avantajelor invocate de Gold Corporation, folosirea cianurii în minerit a fost interzisă mai întâi în Cehia – în anul 2000, în Germania – în 2002, și în Ungaria – în 2009. Nu știu dacă e relevant acum în câte alte țări din lume a fost legiferată o asemenea interdicție, cert e că, din cele 30 de accidente cu scurgeri de cianură,
cea mai mare a fost cea de la Baia Mare din anul 2000. Despre care presa vremii a scris că a fost a doua catastrofă ecologică din istoria Europei după accidentul nuclear de la Cernobîl. Dar o coincidență miraculoasă face ca exact în anul 2000 Gold Corporation să obțină licența de exploatare fără nicio licitație!

În ciuda acestor riscuri care evident erau cunoscute de Gold Corporation, compania a achiziționat, începând din 2002, majoritatea gospodăriilor din zona de investiții: 620 din cele 794 de gospodării au fost cumpărate, conform unor surse, pentru aproximativ 70 de milioane de dolari. Iar cu privire la acest lucru, o minimă neutralitate jurnalistică mă obligă să spun că o mare parte a locuitorilor din Roșia Montană a fost și continuă să fie favorabilă reluării mineritului din motive ușor de
înțeles: închiderea minelor a adus sărăcie și nenumărate probleme pe care transformarea zonei în sit UNESCO nu le-a rezolvat nicidecum…

Dar să revenim în acei ani și să spunem că mașina de propagandă a Gold Corporation se pune în mers, presa este inundată de articole, evident plătite, în care cianurarea devine o primadonă a triumfului tehnologic. Campania de Relații Publice consemnează, în 2010, cum un grup de 13 jurnaliști din București a fost invitat, pe banii companiei, să facă o vizită în Noua Zeelandă pentru a vedea la fața locului avantajele cianurării. Între ei, și Rareș Bogdan, la acea dată jurnalist la „Ziua de Cluj”.

Și, tot în 2010, europarlamentarii PDL susțin mai mult sau mai puțin fățiș utilizarea cianurilor fără însă a fi mai curajoși la București…

În 2013, premierul Victor Ponta devine primul miner cianurist al țării și, include în „Planul național de investiții strategice și crearea de locuri de muncă” și exploatarea auriferă de la Roșia Montană. Prim-ministrul nu ezită să invoce existența unor exploatări de acest fel din țările nordice, ceea ce – au scris jurnaliștii de la Rise Project – a produs reacții iritate din partea unor politicieni finlandezi. Care l-au acuzat de minciună. Dar, cum ridicolul nu are nicio putere asupra lui Victor Ponta, acesta a declarat, la votare, ceva din… puțul gândirii: că în calitate de deputat, va vota împotriva proiectului Roșia Montană, dar că, în calitatea sa de prim-ministru, va vota pentru.

Inițiativa lui Ponta a declanșat uriașe proteste ale societății civile și, timp de săptămâni, zeci de mii de oameni au ieșit pe străzi. Printre
revendicări se afla și includerea Roșiei Montane în Patrimoniul UNESCO.

În 2016, ministrul Culturii din Guvernul Cioloș, Vlad Alexandrescu, a inițiat proiectul, iar Corina Șuteu l-a finalizat. Dosarul a fost depus la UNESCO în ultima zi a Guvernului Cioloș, în ianuarie 2017. În 2020, Guvernul Orban a reluat procedura de înscriere în Patrimoniul UNESCO, iar în vara anului 2021, Roşia Montană a fost înscrisă în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO.
Să nu uit să vă spun că, în limba greacă, kyanos înseamnă „albastru”.