Animalele și păsările sălbatice și-au făcut tot mai adesea simțită prezența în cartierele orașelor din Hunedoara.În deceniile de comunism, când poluarea industrială atinsese cotele cele mai ridicate, prezența acestor vietăți în diversitatea care poate fi observată în prezent, în preajma oamenilor, era aproape inexistentă.Unele râuri erau considerate „cimitire pentru pești”, din cauza deversărilor de substanțe nocive, atmosfera încărcată și ea cu gaze toxice provenite din coșurile de evacuare ale întreprinderilor, alunga păsările în locurile mai prielnice decât orașele.În Hunedoara, spre exemplu, doar stolurile de ciori și câinii maidanezi păreau netulburate de activitatea intensă a combinatului siderurgic.
Industria minieră și metalurgică din Hunedoara a început să se dezvolte din secolul al XVII-lea, datorită resurselor mari de aur, fier și cărbune din munții Hunedoarei, intrate în atenția marilor latifundiari și a familiilor nobiliare din Hunedoara, a habsburgilor și apoi a statului austro-ungar și român.În secolul al XIX-lea, ținutul sălbatic de atunci al Văii Jiului, în sudul județului Hunedoara, a fost transformat într-un centru minier, scos definitiv din izolare odată cu construcția căii ferate a cărbunelui, care îl lega de centrul Transilvaniei.
Cărbunele a contribuit la dezvoltarea micilor colonii miniere, care aveau să devină orașe monoindustriale, însă a transformat în scurt timp înfățișarea zonei, într-un loc acoperit de praful cărbunelui, pe care istoricul Nicolae Iorga îl numea, în anii 1900, „iadul negru al Petroșaniului”. Minele din Valea Jiului din Hunedoara au s-au extins cu repeziciune și au atras mii de oameni în zonă, la începutul secolului al XX-lea.Tot în secolul al XIX-lea, minele de aur și uzinele metalice înființate în Munții Metaliferi și Apuseni lăsau primele semne ale industriei asupra mediului înconjurător. Pădurile seculare ale moților din nordul Hunedoara au fost retezate pentru nevoile industriei miniere, astfel că lemnele trebuiau aduse de la distanțe mari.
Până la mijlocul anilor 2000, toate minele din Munții Metaliferi și Munții Poiana Ruscă din Hunedoara au fost închise, iar odată cu ele au fost dezafectate și uzinele și instalațiile care le deserveau.Aveau împreună zeci de mii de salariați și își întindeau ramificațiile din orașe industriale ca Hunedoara, Călan, Brad și din Deva, spre cele mai izolate așezări de munte.Industria minieră din Valea Jiului, cu peste 40.000 de salariați la sfârșitul anilor ’80, a intrat și ea într-un declin ireversibil, iar cele mai multe dintre minele și uzinele miniere au fost închise în ultimele trei decenii.
Reducerea activității industriale din ultimele decenii a avut și o latură pozitivă în Hunedoara. În ultimii ani, mai multe foste zone industriale au revenit la viață.Pădurile crescute peste ele le ascunde ruinele, însă au devenit locuri atractive pentru animale sălbatice.Pe teritoriul fostei platforme siderurgice din Hunedoara pot fi văzute alergând căprioare, ciute și vulpi, iar mistreții și-au făcut și ei simțită adesea prezența. Uneori, animalele sălbatice ajung și în cartierele municipiului Hunedoara.
