Se aproprie momentul în care centura de sud-est a municipiului, care leagă DN 69 Arad-Timişoara de DN 7 Arad-Deva, va fi deschisă circulaţiei. Aşadar, estimările celor de la Consiliul Judeţean Arad, care anunţau încă din vara acestui an că proiectul va fi finalizat cu câteva luni înainte de termen, se vor adeveri.
Marţi după amiază, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, care supervizează lucrările la centură din partea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a anunţat:
„Lucrările sunt pe ultima sută de metri la varianta de ocolire Arad Est. În această perioadă, se fac lucrări pentru asigurarea scurgerii apelor, siguranța circulației (marcaje, parapet) și la pista de biciclete”.
A doua zi, miercuri, 11 decembrie, reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad au anunţat că traficul pe centură va fi deschis începând cu după amiaza zilei de luni, 16 decembrie. Termenul contractual va fi, astfel, devansat cu aproximativ cinci luni de zile, firma Porr reuşind să închidă proiectul cu mult înainte de termenul asumat.
La inaugurarea centurii sunt aşteptaţi să participe Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, Adrian Foghiş şi Ionel Scrioşteanu, secretari de stat în acest minister, Cristian Pistol, directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, dar şi mai mulţi reprezentanţi ai unor instituţii de stat sau ai unor instituţii locale.
Potrivit programului, delegaţia va traversa centura dinspre Vladimirescu spre municipiul Arad, peste podul peste Mureş şi peste pasajul de pe calea ferată. Ulterior, invitaţii se vor deplasa la sediul Consiliului Judeţean Arad, unde este organizată o prezentare generală a proiectului, dar şi o prezentare a datelor tehnice.
Centura va fi deschisă circulaţiei începând cu a doua parte a zilei de luni.
Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, în primă fază va fi realizată o recepţie parţială a lucrărilor, recepţie în baza căreia va fi permis traficul pe noua şosea, urmând ca recepţia finală să se facă în următoarele luni.