Aquatim, operatorul regional al serviciilor de utilitate publică, alimentare cu apă și canalizare, de pe aria județului Timiș, anunță că întrerupe furnizarea apei în localitățile Știuca și Curtea.
Marți, 16 iulie, în localitatea Știuca, între orele 8-12, Aquatim efectuează lucrări de mentenanță la pompa din foraj, prin urmare va întrerupe alimentarea cu apă în această localitate în intervalul de timp mai sus amintit.
Miercuri, 17 iulie, în localitatea Curtea, furnizarea apei va fi întreruptă între orele 8-16 pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție și a bazinului de înmagazinare.
Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.
Aqautim transmite consumatorilor să-și ia măsuri pentru când nu vor avea apă și înainte de întrerupere să stocheze cantități de apă care să le acopere necesarul de consum pe perioadă în care au loc aceste întreruperi. De asemenea, Aquatim anunță că, „la reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă”.