Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, deputat de Timiș în Parlamentul României, președinte ales, al Consiliului Județean Timiș în alegerile locale din 9 iunie, dar, mai ales președinte interimar al Camerei Deputaților, își restrânge sfera de atribuții din 2 septembrie 2024. Pleacă din conducerea Camerei Deputaților.
L-a sfătuit cineva? A fost un gest pornit dintr-o gândire și strategie proprie? Indiferent cine și cum l-a sfătuit, Simonis nu va rămâne cantonat în Timișoara. Va trebui să fie la București la ședințele Camerei Deputaților, până când va începe noua legislatură, după alegerile parlamentare din octombrie. Iată ce a declarat luni, 2 septembrie, în plenul Camerei Deputaților: „Spuneam încă din campania pentru alegerile locale că las bucuros a treia poziție în statul român pentru prima funcție din județul în care m-am născut. Ei bine, astăzi a sosit acest moment și sunt cât se poate de fericit să mă întorc acasă. Avem atât de multe lucruri de făcut, proiecte importante de dus la bun sfârșit și altele de demarat, dar sunt pregătit pentru că vreau să dau totul pentru Timiș. Le mulțumesc tuturor colegilor parlamentari pentru colaborarea pe care am avut-o în decursul mandatului meu de președinte al Camerei Deputaților și, chiar dacă am mai avut discuții aprinse, această experiență m-a ajutat să devin omul de azi.
O declarație onorabilă, plină de respect pentru colegi, asumându-și unele erori făcute și, în același timp, cu un anumit dor pentru locurile natale. Înainte de această declarație, Simonis a spus diverse lucruri pe care le va înfăptui în momentul în care va fi instalat președinte al Consiliului Județean Timiș. A menționat că va reduce din numărul de personal din instituțiile subordonate Consiliului Județean (peste 1500 de persoane), că va introduce meritocrația și nu va ține cont de funcțiile din partid ale unora sau altora. De asemenea, a spus că va moderniza tot ceea ce înseamnă instituție subordonată Consiliului Județean, că va avea o relație de parteneriat cu oricare alte instituții administrative din județ sau din sistemul centralizat.
Aici vor fi câteva lucruri care vor trebui să probeze capacitatea lui Simonis de organizator. În primul rând, investițiile majore care se vor produce în județ: stadionul, institutul oncologic, modernizarea căii ferate, construirea de drumuri, poduri, școli, spitale, îmbunătățirea condițiilor de muncă, ridicarea calității instrucției publice, sporirea eficienței pentru fiecare loc de muncă, eliminarea abuzurilor de serviciu și crearea unui climat moral sănătos. Simonis nu face o excepție prin declarațiile lui. Înainte de a urca în jilțul de președinte județean, cam toți declară lucruri încadra-bile în sfera de dorințe ale electoratului, apoi se invocă diverse dificultăți în realizarea proiectelor, care ori se încep și se tergiversează, ori nu se mai încep deloc. Simonis, în ultima vreme, nu a mai căzut în păcatul antecesorilor, dând vina pe cei de dinainte pentru insuccese, insuccese, care, uneori, au o patină istorică.
Simonis pleacă de la conducerea Camerei Deputaților, dar, se pare că vă fi mai dăruit cauzei timișene
Am remarcat și o anumită politețe vizavi de Alin Nica, mai multe cuvinte binevoitoare, mai puține elemente depreciative, care adunate pot constitui o notă bună. Dar cea mai bună notă o va primi de la cetățeni la sfârșitul primului său mandat de președinte al Consiliului Județean.