Spania și Franța au fost pentru a patra oară într-un joc față în față la un turneu final de Campionat European de Fotbal. Prima dată au jucat o finală în 1984, atunci când Franța era gazda EURO, iar la final, pe gazonul de pe Parc des Princes, Platini și Bellone aduceau primul Campionat European pentru Franța, echipa „cocoșului galic” învingea, așadar, 2-0, Spania, cele două goluri fiind înscrise în repriza a doua.
Următoarea dispută a celor două echipe naționale de fotbal a avut loc la EURO 1996, în Anglia, atunci când, la Leeds, cele două au fost față în față în faza grupelor. Atunci, jocul lor a fost încheiat cu un rezultat de egalitate, 1-1, însă, la următorul turneu final de Campionat European, organizat în Belgia și Țările de Jos, la Bruges, Spania și Franța aveau să fie față în față în „sferturi”, iar după 90 de minute, Franța învingea, 2-1, toate golurile fiind marcate în prima repriză, acel turneu final fiind câștigat de Franța.
Acum, la EURO 2024, Spania și Franța au jucat pentru un loc în finala celei de-a XVII-a ediții a Campionatului European de Fotbal. Spania a jucat, așa cum a făcut-o partidă de partidă la acest EURO, fiind echipa care nu a fentat fotbalul, iar „sportul rege” a răsplătit-o de fiecare dată.
Franța, în schimb, a menținut jocul anti-fotbal și în această fază a competiției, având, totuși, o licărire din strălucirea de altă dată la golul lui Randal Muani, când, Kylian Mbappé, lansat în flancul stâng, a centrat perfect pentru lovitura de cap a fostului său coechipier de la Paris Saint-Germain, iar din minutul 9, deși Spania s-a aflat mai mult în ofensivă până atunci, conducea, 1-0. A fost primul gol al echipei „Les Bleus” din acțiune, precedentele reușite venind din autogoluri sau lovituri de la 11 metri.
După primirea acestui gol, „Furia Roja” a atacat cu și mai multă ardoare poarta lui Mike Maignan, iar din minutul 21 reușește restabilirea rezultatului de egalitate, 1-1. Lamine Yamal, puștiul care va îndeplini 17 ani pe 13 iulie, cu o zi înaintea marii finale de la Berlin, l-a învins pe Maignan cu un eurogol din marginea careului, apoi, după încă 4 minute, Spania, dezlănțuită, prelua conducerea scorului, 2-1, Dani Olmo, din interiorul careului, a șutat la poarta Franței, pe traiectoria balonului a intervenit Jules Koundé, iar portarul Mike Maignan nu a mai reușit să intervină, balonul poposind în plasa porții sale. Iată că, Dani Olmo, în primul „11” în acest meci, înlocuindu-l pe accidentatul „Pedri”, dovedește că este un adevărat câștig pentru „naționala iberică”, fotbalistul spaniol reușind să înscrie de fiecare dată în fazele eliminatorii ale întrecerii când a fost introdus de antrenorul Luis de la Fuente, în jocul contra Georgiei, golul 4 și în jocul contra Germaniei, golul care a restabilit scorul egal, 1-1.
Fără a exagera, se poate spune că prima repriză a meciului dintre Spania și Franța, din semifinalele EURO 2024, meci disputat pe gazonul „Fußball Arena” din München, a fost de vis pentru spanioli și probabil cel mai spectaculos act pe care l-am văzut la această ediție a „europeanului”.
După ce Franța a deschis scorul, în urma unei erori a lui Jesús Navas, la cea de-a 87-a ei încercare de a marca din acțiune la acest turneu, a considerat că acest rezultat trebuie gestionat până la pauză, dar acest plan a fost dat peste cap de evoluția Spaniei, care, în ofensivă, a fost o adevărată mașină de pase căreia francezii nu i-au făcut față.
Nacho și Navas se dublau la Mbappé, iar Adrien Rabiot și N’Golo Kanté au fost amândoi dezamăgitori, adevărate insule în derivă peste care fotbaliștii spanioli s-au perindat cum au vrut.
Prima repriză s-a încheiat cu avantajul Spaniei, 2-1, acest rezultat fiind și cel final, prima repriză consfințindu-l, așadar. În jocul celor două „naționale” de la acest turneu a fost invers de cum fusese la turneul din 2000, atunci când în „sferturi” Franța se impunea după prima repriză în fața Spaniei, 2-1, golurile fiind marcate de Zidane, minutul 32 și Djorkaeff, minutul 44, pentru Spania înscria atunci, Mendieta, din penalty, în minutul 38.
În repriza a doua a jocului din semifinalele EURO 2024, prea multe nu ar mai fi de relatat, însă, totuși, Franța a atras atenția prin dorința ei de a restabili egalitatea scorului, irosind ocazii de gol, în minutul 60, atunci când Ousmane Dembélé a trimis mingea în careul advers, dar portarul Spaniei, Unai Simón, a fost atent și a oprit atacul francez (se poate spune la această fază că a fost jumătate de ocazie de gol), iar în minutul 64, Dayot Upamecano, atent în interiorul careului pentru a prelua mingea trimisă din corner, încearcă să direcţioneze balonul spre poarta adversă, însă îl trimite puțin pe lângă bară, mingea ieșind în afara terenului de joc, în out de poartă.
Spania a avut o bună ocazie de gol în această repriză, în minutul 81, atunci când Lamine Yamal a trecut frumos de doi fundaşi adverși, a ajuns la marginea careului și a trimis balonul, cu un şut, peste bara transversală.
Franța a avut ultimul cuvânt de spus în ceea ce privește ocaziile de gol din repriza a doua și din acest joc, în minutul 90+5, prin Antoine Griezmann, care a irosit o şansă colosală de a marca și a trimite meciul în extra time, după ce a preluat o centrare perfectă de la marginea terenului şi a trimis balonul cu o lovitură puternică de cap, de lângă punctul de 11 metri, însă mingea s-a dus peste bara transversală.
Spania a învins, la finalul celor 90 de minute, 2-1, și a oferit o nouă lecție de fotbal european, arătând fotbal, joc de creație, iute, cu pase scurte și multe, o echipă în care forța grupului este esența și, dacă ar fi să tragem o concluzie după acest prim meci din semifinale, am putea susține că forța Spaniei nu ține atât de mult de partea tactică, ci de mentalitate. Fotbaliștii spanioli, disprețuitori ai ideii că ar putea fi vreodată pe locul secund, s-au montat mental și, în acest joc, timp de 4 minute, au reușit „remontada”, 1-1 și 2-1.
La startul acestui meci, echipele trimise în teren au avut următoarea componență:
Spania: Unai Simón – Jesús Navas (Dani Vivian, minutul 58), José „Nacho” Iglesias, Aymeric Laporte, Marc Cucurella, Dani Olmo (Mikel Merino, minutul 76), Rodrigo Hernandez „Rodri”, Fabián Ruiz (José „Joselu” Mato, minutul 102), Lamine Yamal (Ferran Torres, minutul 90+5), Álvaro Morata (Mikel Oyarzabal, minutul 76), Nico Williams (Martin Zubimendi, minutul 90+4). Antrenor, Luis de la Fuente.
Franța: Mike Maignan – Jules Koundé (Antoine Griezmann, minutul 62), Dayot Upamecano, William Saliba, Théo Hernández, Ngolo Kanté, Aurelien Tchouaméni, Adrien Rabiot (Eduardo Camavinga, minutul 62), Ousmane Dembélé (Olivier Giroud, minutul 79), Randal Muani (Bradley Barcola, minutul 63), Kylian Mbappé (Bradley Barcola, minutul 106). Antrenor, Didier Deschamps.
Au arbitrat, la centru, Slavko Vinčić, asistenți, Tomaž Klančnik și Andraž Kovačič. Au fost acordate cartonașe galbene, din echipa Spaniei, Jesús Navas și Lamine Yamal, din echipa Franței, Aurelien Tchouaméni și Eduardo Camavinga.
Franța nu a fost favorită la câștigarea acestui „european” înainte de startul turneului și, iată, acum, în acest joc din semifinale a fost eliminată de o echipă superioară, mult mai incisivă în atac și extrem de bună la controlul mijlocului terenului. Înfrângerea Franței de către Spania ar putea fi interpretată și ca un moment de apus al perioadei mature pe care antrenorul Didier Deschamps a aplicat-o acestei echipe.
Ciudat pentru Franța, privind evoluția ei la acest turneu final de Campionat European este că din jocul ei s-a degajat o anumită blândețe, adică, fotbaliștii francezi au lăsat impresia că sunt foarte puțin conectați la joc și aveau să-și amintească, doar din când în când că pentru a reuși ceva trebuie să treacă la un joc cu viteze înalte.
Am văzut mult defensiv în jocul Franței la acest EURO, și, jocul ei „antifotbal” ar putea fi foarte bine catalogat nefotbal sau non-fotbal. Deschamps a avut, din nou în echipă trei mijlocași defensivi, dar, în fața Spaniei, Franța avea să piardă din avans, golul marcat de Randal Muani, fiind doar o licărire din gloria de altădată a Franței.
Revenind la Spania, tânărul Lamine Yamal (16 ani și 362 de zile) intră în istorie și doboară recordul legendarului Pelé, devenind cel mai tânăr fotbalist care evoluează într-o semifinală din cadrul unui turneu final major. La Cupa Mondială din 1958, Pelé avea 17 ani și 244 de zile și a evoluat în partida dintre Brazilia și Franța. Totodată, Luis De La Fuente a trimis în teren și cel mai vârstnic jucător din istoria naționalei Spaniei care evoluează în fazele superioare ale unui turneu major: Jesús Navas, înlocuitorul lui Dani Carvajal, eliminat în meciul din „sferturi” cu Germania, are 38 de ani și 231 de zile.
Și, tot legat de Lamine Yamal, în 2023 a marcat un gol de la distanță pentru Spania U17 împotriva Franței U17 în semifinalele Euro U17, iar acum, iată, la seniori a repetat acea reușită, eurogolul marcat în poarta Franței încântând publicul spectator și telespectator.
Spania va juca în 14 iulie finala pe gazonul „Olympiastadion” din Berlin, team-ul iberic fiind pentru a cincea oară într-o finală de Campionat European, din care trei a câștigat, ediția din anul 1964, chiar în Spania, 2-1 împotriva URSS-ului, ediția din anul 2008, în Austria/Elveția, 1-0, în finală împotriva Germaniei și ediția din anul 2012, Ucraina/Polonia, 4-0, la Kiev, în finala disputată împotriva Italiei, singura finală pierdută fiind în ediția din anul 1984, în Franța.
Miercuri, 10 iulie, de la ora 22, pe gazonul BVB Stadion din Dortmund, Țările de Jos și Anglia se vor confrunta pentru un loc în finala de duminică, 14 iulie 2024.