Vagabondul este un film indian din 1951, produs în studiourile Bollywood, regizat și având în rolul principal pe Raj Kapoor. Filmul se axează pe viețile intersectate ale săracului Raj (Raj Kapoor) și a privilegiatei Rita (Nargis). În film, personajul interpretat de Kapoor, „vagabondul sărac și inocent, ca mai toți pensionarii noștri, cântă pentru a uita de griji, de necazuri și de sărăcie. Seniorii României au adaptat textul cântecului „Awara Hoon” și îl cântă și ei pentru a uita de foame: „Eu sunt român, sunt pensionar/ Și n-am un ban în buzunar!/ Au, au, au, a-a-a!/ Pantalonii-s rupți în cur/ Că am muncit, n-am vrut să fur,/ Și cânt acum ca Raj Kapoor!/ A,a,au,au,a-a-a!/ Fondul de pensii de la stat,/ Ce noi cu greu l-am adunat/ Ni l-ați furat,/ Ne-ați terminat/ Și vina tot pe noi ați dat!/ A-a, au, au,a-a-au, a-a,au-a, a!”
Circul vieții de azi, reforma pensiilor, pornit din cel mai înalt for de conducere al țării-Parlamentul, care parlament e condus, sic!!!, de Guvernul României, îi obligă pe pensionari la salturi mortale sărind peste medicamente sau peste ,, mese”( renunțând la mâncare), după care nu se mai ridică, așa ca-n parodia după Minulescu: „La Circ…/ Un accident banal -/ Un acrobat,/ Un pensionar/ Un salt mortal/ Si…/ Pensionarul nu s-a mai sculat…”
Și așa, pensionarii o să ajungă, la număr, cât numărul aleșilor.
Și dacă „spectacolul” cu „mărirea” pensiilor va continua cu aceeași regie, seniorii vor fi primii care vor ajunge, ca număr, la cifra referendumului pentru parlament, care, ca orice cifră care se respectă (la fel ca orice referendum) e doar un număr, ca o bornă de pe autostradă: 300!
Pensionarii, relaxați la îndemnul primului ministru, cântă ca la 20 de ani: „Ne-am săturat de palavre, de cărți și filme de șoc,/ Cu vampe, regi și cadavre, cu stele de iarmaroc./ Ni-e lehamite de marșuri, de tromboane și plocoane,/ De blazoane, de canoane și fasoane./ Fiindcă banul și prostia sunt pericole morale/ Circul vieții ne-a impus salturi mortale.”
Te plângi că nu sunt bani pentru tine, pensionarule? Că pilele și „apropiatele” , la 20 de ani, sunt blonde, nu au griji și sunt pline de bani. Dar n-ai văzut ce pregătiri s-au făcut, cu sute de mii de euro, pentru noile concerte? De ziua orașului, de ziua nașului, de ziua copilașului, sau de ziua nu știu cui? Te plângi, în loc să mergi la concert, să dansezi pe manele, să-ți dezmorțești mădularele, să te simți, cumpărând și tu, ca tot omul, un joint : „Ca la 20 de ani! Fără griji și fără bani!”.
Ce dacă n-ai primit încă decizia, sau ai primit-o greșită, relaxează-te! Ciolacu, Oprescu și Baciu, lucrează pentru tine! Și mai e și Budăi, care moare de grija buneilor și seniorilor.
Toți ți-au mărit pensia de trei ori într-un an (ridicarea pragului e și ea trecută la măriri: Mai dă-le, Nicule, o sută!) și promit că va fi și mai mult decât atât!
“Este aşa de uşor să ne facem iluzii! Asta pentru că omul crede că e adevărat tot ce îşi doreşte.” , zice un proverb.
Cio Lacu, ca și „fostul” Châ Țu, nu vede, prin gaura covrigului din deficitul bugetar, decât oameni fericiți și mulțumiți.
170 000 nu au primit deciziile, cifra celor „cu erori” bate spre un milion, cei cu măriri de la un leu la două sute în jur de două milioane.
Cifrele oficiale, pe care nu le putem controla, scoase și ele ca și unele pensii din pix (ca și numărul pensionarilor), le ies la fix guvernanților, tot mai nervoși că nu îi crede lumea, deși vânzătorii de iluzii vin tot mai des la televizor, bombardându-ne cu argumente și contra-argumente fără număr, umăr la umăr, ca
într-un marș forțat al forțelor politice terestre.
Miniștrii, la început de an, au subliniat că peste trei milioane de români care au contribuit se așteaptă să beneficieze de pensii mai mari în noul an. Ne pare rău pentru cei care nu ne spun adevărul, dar cei care au contribuit la fondul de pensii, furat de cei care ne aburesc acum, a rămas mai mic de trei milioane, prin decimarea lor sistematică de ani de zile.
Poate cei „trei milioane” sunt membrii partidelor subvenționate din banii din buget, partide care ar trebui să „se susțină” sau să supraviețuiască, nu din banii pensionarilor, ci din cotizațiile membrilor (Omul cât îl lași atâta se întinde!).
Din subvențiile acordate partidelor s-ar putea plăti pensionarilor nu pensii decente, ci pensiile reale pe care aceștia le merită după muncă și contribuție.
Sunteți ceea ce sunteți datorită pensionarilor și muncii lor, iar viețile voastre, una de huzur, a voastră și alta de sărăcie, a pensionarilor, se intersectează acum, ca în filmul „Vagabondul”, cu deosebirea că vagabonzii, în înțelesul peiorativ al cuvântului, sunteți voi.
Inocenți și săraci, dar încă puternici și cu credință în Dumnezeu, pensionarii, în loc de rugăciunea de seară, recită din Coșbuc: „Când nu vom mai putea răbda, / Când foamea ne va răscula,”
