Summitul NATO, eveniment ce are loc în aceste zile la Washington şi care marchează 75 de ani de la înfiinţarea Alianţei, nu va oferi Ucrainei un răspuns privind cererea sa de aderare la organizaţia respectivă, dar ar urma să consolideze asistenţa militară acordată autorităţilor de la Kiev în lupta lor împotriva agresiunii declanşată de Federaţia Rusă în urmă cu aproape doi ani şi jumătate, susţin o parte din oficialii militari care participă la summit, potrivit informaţiilor oferite de CNN, Voice of America, NBC, The Guardian, Reuters şi BFM TV.
În ceea ce priveşte aderarea Ucrainei, în ajunul summit-ului, diplomaţii au afirmat pentru sursele citate că nu există consens cu privire la emiterea de către NATO a unei invitaţii către Ucraina pentru aderarea la respectiva organizaţie.
„Unii aliaţi sunt reticenţi în această direcţie, dar este posibil ca în declaraţia finală să se precizeze că drumul Ucrainei spre aderare este ireversibil şi că nu există cale de întoarcere”, a spus un oficial european citat de publicaţia britanică The Guardian.
„Inevitabil, va exista o diferenţă între aspiraţiile ucrainene pentru NATO şi ceea ce NATO poate oferi efectiv„, a declarat pentru sursele citate Ian Lesser, expert la Bruxelles pentru think-tank-ul american German Marshall Fund, în timp ce un diplomat NATO a spus că în cele din urmă, Volodimir Zelenski „nu va avea de ales decât să accepte ceea ce i se oferă, indiferent de oferta de pe masă”.
Legat de zona Mării Negre, preşedintele Klaus Iohannis va reitera poziţia importantă a ţării noastre pe Flancul Estic al NATO şi va solicita, potrivit unui comunicat de presă emis de Administraţia Prezidenţială, continuarea consolidării posturii de apărare şi descurajare în această regiune, pentru a răspunde provocărilor mediului actual de securitate, precum şi consolidarea sprijinului acordat de Alianţă Republicii Moldova şi Ucrainei.