La 18 ani, Alexandra Teslovan fiica pilotului Adrian Teslovan, a fost selectată alături de alți 14 piloți să participe la un program dedicat femeilor din motorsportul mondial. În Polonia, sportivele au dat teste fizice, psihologice și le-au fost verificate abilitățile mecanice. Acolo, românca a demonstrat că poate schimba o roată într-un minut și jumătate.
Alexandra Teslovan a trait o experiență inedita în tabăra de pregătire M-Sport. Timp de 4 zile, Alexandra, cea mai mica dintre participante, și-a demonstrat calitățile de pilot.
„Am fost într-o continuă testare. M-am simțit super bine ș,i chiar dacă am fost cea mai mica, mă bucur foarte mult că am legat prietenii”, a declarat Alexandra Teslovan, pilot în Campionatul Național de Raliuri.
În România, tânăra se dă în două campionatele, Campionatul Național de Raliuri și cel de Super Rally: „Raliurile sunt mult mai complexe și îmi plac foarte mult dar și la Super Rally este foarte frumos. Toate competițiile au loc în centrul orașelor și așa am ocazia să vad toată țara”,a spus Alexandra Teslovan.
Tânăra pilot s-a numărat printre cei 15 piloți selectați în faza a doua a programului, care a presupus participarea în tabăra de pregătire M-Sport, din Cracovia, Polonia.
După tabăra din Polonia, 3 candidate au trecut în faza următoare a programului, unde vor avea ocazia să concureze la volanul modelului Ford Fiesta Rally3 la WRC Central Europe Rally, în Campionatul Mondial de Raliuri.
Alexandra este elevă în clasa a XII-a și își împarte timpul între pasiunea pentru motorsport, meditații și învățatul pentru BAC.