Centrul de Proiecte al Primăriei Municipiului Timișoara va aduce faimoasa trupă de muzică rock „Compact” (chitarist, compozitor și solist vocal Paul Ciuci – care cu 48 de ani de activitate concertistică este unul din veteranii scenei rock de la noi din țară, chitară bass Lucian „Lucas” Iluț, baterist Ionuț „John” Micu, la clape Cătălin Tuță-Popescu), la Piscina Anette Resort din cadrul Anette Resort & Spa, situată în localitatea Covaci, strada Școliii nr. 79 A, spre a susține un concert în aer liber pentru a sărbători Ziua Copilului, în 1 iunie 2024, la ora 20,30.
Accesul minorilor sub 14 ani la eveniment este permis dacă aceștia sunt însoțiți de un părinte sau de un reprezentant legal cu bilet valabil.
Prețul unui bilet este de 75 lei și poate fi procurat direct, prin apel la nr. de telefon mobil 0724-390-488 sau de pe site-ul iabilet.ro.
Reamintim tinerei generații că trupa „Compact” a fost întemeiată la Cluj, în 1976, de basistul Teo Peter și chitaristul solo Constantin „Costi” Cămărășan, împreună cu Marius Luca, Cornel Moldovan și Balasz Laszlo și a debutat oficial în concert pe scena Clubului Univerșității „Babeș-Bolyai”.
În această componență, formația a avut succese ce au culminat cu obținerea Marelui Premiu Perpetuum Vox Transilvania la festivalul de la Mediaș, în primăvara anului 1981.
După concertele din vara anului 1981, din cinci membri au rămas doar cei doi membri fondatori, ce i-au adus în formație pe solistul vocal, chitaristul și compozitorul Paul Ciuci și pe bateristul „Leluț” Vasilescu, ambii membri fondatori ai formației „Telegraf” din Câmpia Turzii.
Cu o amprentă muzicală inconfundabilă, aceasta a devenit o marcă în rock-ul românesc al anilor ʼ80 și a lansat primul album în 1982, în cooperare cu Trupa 2005 din Drobeta Turnu Severin.
Aceasta a supraviețuit unei triple rupturi în 1988, când Paul Ciuci a plecat în Statele Unite ale Americii, unde a concertat cu trupa „Sfinx Experience” între 1991-1995, iar restul trupei Compact, s-a divizat în alte două formații de muzică rock, Teo Peter înființând „Compact B” („Compact București”), iar Costi Cămărășan, „Compact C” („Compact Cluj”).
,,Cei mai buni dintre cei mai buni” muzicieni rock din România anilor ʼ80-ʼ90 au făcut parte din rândul „Compact”, aceștia fiind compozitorii Costi Cămărășan, Paul Ciuci și Adrian Ordean, instrumentiștii și soliștii vocali Paul Baciu, Lucian Cioargă, Vladi Cnejevici, Gabriel Ghiță, Leo Iorga, Mircea Kiraly, Laszlo Kovaci, Emil Laghia, Ionel Lădaru, Yogi Lenard, Ciprian Mateian, Alin Oprea, Geza Papp, Teo Peter, Monel Puia, Mircea Rusu, Adi Tetrade, Adrian Tinca și Aurel Vasilescu.
Discografia trupei este formată din albumele „Fata din vis” (1985), „Cântec pentru prieteni” (1988), „Pe tine te-am ales” (1997), „Compact 100 %” (1998), „Compact 5” (2002), „Compact In memoriam” (2005) și „Compact Live (2007)”.
Melodiile ce i-au adus celebritatea în rândul adolescenților și studenților din anii ʼ80-ʼ90, au fost ascultate în peste 6.000 de concerte din România și din afara ei și pe casetele audio de atunci.
Iată că, precum Pasărea Phoenix, renăscută din propria-i cenușă, După ani și ani, Fata din vis adresează publicului românesc un nou Cântec pentru prieteni, Un alt început, în care ne spune – Să te gândești din când în când la mine!, făcându-ne să credem că de la ultima întîlnire cu Trupa „Compact” n-a fost decât O noapte și-o zi!.
Formația rock „Compact” a fost, prin cântecele și concertele sale, pentru mentalul generației adulte de azi, o supapă de eliberare a presiunii sociale din România „Epocii de Aur”, condusă de regimul dictatorial condus de Nicolae Ceaușescu și clanul său, cu toată „binecuvântarea” (de fapt, cenzura) exercitată de Consiliul Culturii și Educației Socialiste, al cărei ultim președinte a fost Suzana Gâdea și a Direcției I Informații interne din cadrul Departamentului Securității Statului al Ministerului de Interne, condusă de colonelul Gheorghe Rațiu, fapt care, paradoxal, nu a împiedicat-o să câștige un public fidel și entuziast până azi, pentru că, nu-i așa, „Compact forever …”.