Valul de agresiuni, în special asupra femeilor, pare a fi în această perioadă unul fără precedent. Reacții obsesiv-compulsive, crize de furie necontrolată, gelozie atavică, nebunie temporară sau cronică se finalizează cu acte grave ce duc până la crimă, împotriva unor ființe nevinovate, care refuză să facă ceva împotriva dorinței lor, nu execută uneori sarcini simple, nu mai vor să continue o relație ori nu se simt obiectul nimănui, după cum observă criminaliștii că procedează de regulă ucigașii de femei, obiectualizându-și victima. Știri halucinante, cum că și-a înjunghiat nevasta sau concubina în stomac pentru că nu avut să mănânce pește, i-a tăiat gâtul fostei iubite pentru că nu l-a mai vrut înapoi, ori a ucis-o cu zeci de lovituri de cuțit și alte asemenea grozăvii te fac să te întrebi dacă nu cumva suntem o societate profund bolnavă. Chiar și presa din Banat a fost plină la un moment dat de asemenea informații (inclusiv cumplita tragedie a tinerei mediciniste omorâte de colegul ei și pretinsul iubit, din Clisura Dunării).
Femei rupte în bătaie, violate, torturate, ucise, tragedii majore care distrug iremediabil vieți, destine, numai pentru că mulți dintre semenii noștri sunt patologic frustrați, cu creierii înecați de aburii alcoolului sau drogurilor, cu traume psihice din copilărie. Ei nu sunt declarați oficial bolnavi psihic, se plimbă liberi printre noi și comit, din când în când, grozăvii. Chiar și cei care par neobișnuit de liniștiți. Unii poate nici nu au neapărat afecțiuni psihice, ci, mai degrabă, carențe grave de comportament, lipsă de educație, impulsuri criminale. Revărsări maniacale de testosteron, imbecilitate, lașitate – pentru că, da, e un act de lașitate supremă să bați sau să ucizi o femeie – toate acestea și multe altele conduc la gesturi extrem de grave, care îndoliază familii, distrug pentru totdeauna viețile eventualilor copii rămași în urmă.
Din păcate, nimeni nu poate pune câte un polițist în spatele fiecăruia dintre noi. Dincolo de resorturile psihologice ale acestor acte, cred că ține într-un fel și de femei să aibă grijă cu cine aleg să aibă o relație, de cine se apropie. Și aici e nevoie de o anumită educație, de o înțelegere mai bună a oamenilor de lângă noi. Unii par în regulă, dar nu sunt. Se cheltuie prea puțini bani pe studii și programe de specialitate în domeniu, dar ar fi nevoie să umblăm mai concret la cauze. Nu mai ajută pe nimeni că nenorocitul intră în pușcărie. Va ieși de acolo mai alienat, mai rău. Educația a cam luat-o și ea la vale, dar astfel de persoane nu se adaptează, din nefericire, chiar dacă le-ai oferi un sistem mai bun. Și totuși e nevoie de un profund efort de reabilitare a societății, inclusiv din acest punct de vedere, de programe speciale, care să le educe pe femei să se protejeze împotriva unor astfel de persoane. Pentru că există paradoxul potrivit căruia uneori femeile (prea multe) se întorc la soțul sau iubitul abuziv, după ce eventual rămân o vreme într-un centru de specialitate. Sună ca din cărți, poate, ultimele concluzii dar de undeva trebuie apucat, pentru că altfel dramele nu vor conteni.