Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană s-a întâlnit, în această lună, cu ministrul de externe al Bosniei și Herțegovinei, Elmedin Konakovic, în capitala Sarajevo. Nimic spectaculos, ai zice… Însă, Mircea Geoană a fost surprins de interlocutorul său. „Mi-a întins mâna și mi-a spus «Bine ați venit» în limba română. O surpriză extrem de plăcută, la întâlnirea cu un ministru de Externe străin. M-am bucurat enorm să aflu că Elmedin Konakovic a locuit în România și a câștigat campionatul de baschet cu West Petrom Arad la începutul anilor 2000. Respectul pe care îl are pentru limba și cultura noastră mă face să fiu mândru”, a scris, pe o rețea de socializare, Mircea Geoană.
West Petrom Arad a fost, printre altele, campioana României în 2000 și 2021, în prezent baschetul masculin arădean fiind doar istorie. BC Valbon este singurul club din Arad care mai are echipe de juniori, la categoriile Under 15, respectiv Under 19.
„Dino” Konakovic a participat, în primăvara anului 2014, la „West Petrom Gala Reloaded”, eveniment desfășurat la Sala Polivalentă, la care au mai fost prezenți foști jucători ai West Petrom, dintre care îi amintim pe: Levente Szijarto, Cătălin Burlacu, Șerban Sere, Zoran Markovic, Miljan Marjanovic, Radenko Toroman, Dumitru Anghel, arădenii Bogdan Betea, Călin Ifrim, Cristian Iov sau Cătălin Boric. În acel moment, Konakovic era președintele federației bosniace de baschet și parlamentar în țara sa natală.