Un polițist de la Ordine Publică din IPJ Arad se afla în dreapta șoferului austriac drogat. După cum se știe deja, un om de afaceri, cetățean austriac, care se afla la volanul unei mașini McLaren cu numere false a fost oprit de polițiștii arădeni azi noapte în jurul orei 23:00. În urma testării cu aparatul DrugTest șoferul a „ieșit” pozitiv la consumul de cocaină.După cum am mai menționat, bolidul nu a fost verificat de către vameșii punctului de frontieră de la Nădlac, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad, inspector principal Alexandru Dincă declarând pentru Special Arad că:„În momentul de față se efectuează verificări cu privire la situația mijlocului de transport, urmând ca la finalizarea acestora să revenim cu detalii”.
Lucrurile nu se opresc aici fiindcă într-un comunicat remis de către conducerea IPJ Arad, ni se aruncă „bomba”. Se recunoaște oficial faptul că în dreapta pasagerului drogat se afla un polițist.Este vorba de D. Baciș, încadrat la Ordine Publică și se pare că acesta s-ar fi întâlnit cu omul de afaceri într-un club sau s-ar fi îndreptat spre un club de fițe din Timișoara. Menționăm că polițistul se afla în timpul liber, însă IPJ Arad a transmis că vor face cercetări prin Compartimentul de Control Intern:
„Având în vedere prezența în calitate de pasager a unui polițist, alături de șoferul austriac, depistat de polițiștii Biroului Rutier la data de 2 martie a.c., în jurul orei 22.58, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, cu număr de înmatriculare fals și posibil sub influența substanțelor psihoactive, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad este abilitat să comunice următoarele: Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad a dispus efectuarea de verificări, prin Compartimentul Control Intern, în vederea stabilirii stării de fapt și luării măsurilor legale.”