La 21 a curgătoarei luni, garda cetăţenească din Bucureşti a fost strânsă să facă paradă, fiind menită a i se întâmpla onoarea de a fi revizuită de-a lungul de domnu [l] inspector. Cu mare ce s-au adunat oamenii, unii de pe [la] 7 dimineaţa, alţii de pe la 8 şi, în sfârşit, au ieşit la maidan, comandaţi de grade superioare, alese pe sprînceană. În acea zi caii sacagieşti au avut căutare, iar gospodarii din linie au avut de ce face haz. Ici am recunoscut pe respectabilul sir John Falstaff, care de un veac nu şi-a văzut genunchii de grosimea inimei, mânuind cu mândrie frigarea, călare pe un cal şchiopătător şi semănând mai mult a saltea de puf îmbrăcată milităreşte; dincolo altul spiţelat şi întreprinzător, aducând ca două picături de apă cu eroul lui Cervantes de Saavedra. În sfârşit din hop în hop, cu chiu cu vai, mai cu opintele, mai cu sughiţuri, s-au înjghebat oastea de strânsură a lui Berlicoco Voievod, aşteptând cu nerăbdare ceasul cel de fericire când d. inspector va răsări ca Făt-frumos din poveste, spre a o mustrălui. Bietul Papură Vodă! Cum s-ar fi bucurat el, cum şi-ar [fi] unit mânele pe burtă privind „această” a patra putere în stat şi a cincea roată la car! Linia făcea aluziuni perfide asupra şefilor aleşi „La plăcinte înainte, da’ la război înapoi!”. „Tată am prins un tătar. — Adu-l încoa, fătul meu! — L-aş aduce, da’ nu mă lasă!”, „Ia-l de pe mine că-l omor!” Şi câte altele. Aşa-s oamenii, bată-i norocul. Când văd cu ochii, parcă dracu le-ar fi şoptit-o la ureche. Astfel, d Germain e la opt dimineaţa şi până la cinci seara oamenii au fost luaţi de la prăvălii, de la interesele lor, pentru…? Pentru ca inspectorul să vie, să se uite câteva minute la ei, de li-s frumoşi ochii ş-apoi să plece cu Domnul, fără a comanda cea mai mică mişcare, fără a face nici un fel de eserciţiu. În fine iată şi d. inspector. Inspectează d-lui cât inspectează, până ce ajunge la d. Nacu, profesor la universitate, căruia-i ţine un evloghion bine simţit, recunoscând că înţelege a-şi face datoria cu scumpătate. După ce-au făcut şi trebşoara asta, d. inspector se duce în… treaba sa. Adevărat ! Bine-şi făcuse d. Nacu datoria şi cu bună rânduială i se făcuse laude. Tocmai cu un ceas mai înainte îl adusese un sergent pe sus şi cu nepusă-n masă la îndeplinirea sfintelor datorii liberale. Vorba lui Sandu-Napoilă: „De, boieri d-v., pe lângă bejănie şi caraghioslâc!”.
[25 noiembrie 1877]
O lămurire
O foiţă fabricată în oficina „Românului” se supără foc pe descrierea comică ce am făcut-o unei reviste a gardei cetăţeneşti. N-avem de gând a răspunde acelei foi, pentru că n-ar fi în stare să ne înţeleagă. Dar pentru lămurirea punctului nostru de vedere e important să mai venim iar asupra acestei întrebări, spre a arăta cum instituţia, în modul în care roşii au realizat-o, nu poate fi decât stricăcioasă. Înainte de toate, nu este exact că garda poate fi numită câtuşi de puţin o instituţie ostăşească în modul în care ea ni se prezintă. Acelaşi principiu fatal al tuturor radicalilor stăpâneşte garda, ca şi toate câte fac d-lor, principiul că forma goală (fie chiar uniforma) poate înlocui fondul lucrului. Pentru a căpăta un rang în armată trebuie să fi muncit, să fi câştigat cunoştinţe, să fi servit multă vreme, să te fi luptat în războaie; pentru a avea rang în gardă nu-ţi trebuie nimic decât „agrearea” din partea d-nilor liberali sau alegerea din partea unor cetăţeni cari, prin ocupaţiunile lor pacinice, nu sunt în stare de a judeca asupra meseriei ostăşeşti, căci este o meserie şi încă grea, unită c-o mulţime de cunoştinţe. De la un caporal sau sergent în armată se cer mai multe garanţii de capacitate decât la gradele superioare din gardă. Orice câştig fără muncă în viaţa publică este însă imoral. E un nonsens ca un om care nu ştie meseria războiului să fie ales a comanda un corp de armată. Această dilemă e clară pentru oricare cititor, a fost clară pentru oricare gardist din linie, cari ei înşi(ș)i improvizau aluzii adesea foarte spirituale asupra unor şefi improvizaţi. A înregimenta oamenii sub comandă de ostaşi înţelegem, şi ar fi de discutat dacă e practic ca oraşele să fie militarizate; dar în orice caz discuţia ar atinge fondul lucrului şi ar avea de obiect o măsură serioasă. Dar a lua oamenii de la afacerile lor şi a-i purta pentru gustul celor ce vor să pozeze, fără a se face exerciţii, fără ca să fie evident pentru ce se fac asemenea primblări, e curată jucărie copilărească, pe care seriozitatea ce trebuie să domnească în viaţa de stat nu o poate justifica. Din două lucruri unul: sau militarizaţi în regulă oraşul, sau lăsaţi pe oameni în pace să-şi vadă de trebi. În faptă, toate jucăriile noastre fac bine numai străinilor. Pe când negustorul nostru e de la 7 dimineaţa până la 5 după amiazi cu puşca la umăr, fără a deprinde mânuirea armelor şi manevrarea, pentru că n-are de la cine le învăţa, tot pe atunci străinii, cari n-au îndatorirea de a lua parte la serviciu, vând, cumpără şi câştigă. Oricare zi de paradă zadarnică îi costă pe oameni din şiruri 8 – 10.000 de lei noi, dar un ban de ar fi numai, totuşi el nu e răsplătit deloc prin zadarnica pierdere de vreme a unui corp care afectează esteriorul oştirei fără a fi oştire. Dar când noi vedem lucrurile clar şi cumpănim toate acestea cu mintea cu aceeaşi lămurire cu care am cântări o greutate materială, atunci suntem răi români, se-nţelege, şi combatem tot ce e românesc.
Am dori tuturor liberalilor să fie aşa de buni români ca şi noi. Altfel ar sta ţara noastră atunci. Dar a aproba jucării copilăreşti nu însemnează încă a fi bun român. Precum un negustor pune în negoţ un ban ca să câştige doi, tot astfel statul pune în acţiune puterea vie a cetăţenilor săi pentru a câştiga un folos, nu spre a o irosi în parade. Militarizând oraşul şi puindu-l sub comanda de ostaşi în regulă, statul ar avea 5 – 6.000 de ostaşi mai mult, prin cazul c-ar avea nevoie de ei. Ce se câştigă însă prin gardă? Pierdere de vreme pentru oameni, iar pentru naţie nimic. Repetăm încă o dată că încă în gând n-avem ca să răspundem cu această ocazie foiţelor liberale. Sunt puncte de vedere acestea cari trec dincolo de priceperea lor. Dar punctul nostru de vedere trebuia stabilit. Astfel cum este, garda e o instituţie hibridă.
[27 noiembrie 1877]
