Asocierea „Elsaco Electronic SRL, Elsaco Engineering SRL și Vestra Industry SRL ” a câștigat proiectul cu o ofertă de 397.311.113,03 lei (79,8 mil. euro) fără TVA. Din acest total, mai mult de jumătate va fi din fonduri europene (partea ce presupune instalația de cogenerare), iar diferența va fi acoperită de Primăria Arad, printr-un împrumut bancar (această parte din sumă fiind alocată pentru înlocuirea vechilor cazane). Călin Bibarț a afirmat că Primăria Arad și Primăria Constanța sunt singurele din țară care au câștigat acest fel de proiecte prin PNRR, iar Aradul a finalizat primul licitația.
Valeriu Iftimie de la Elsaco (care este totodată și patron al FC Botoșani) a făcut o prezentare a situației în ceea ce privește încălzirea din România, afirmând că dintre toate variantele existente centralele termice din orașe, pe cogenerare, sunt cele recomandate de către Uniunea Europeană, grație raportului dintre eficiența energetică și costuri.
Amintim că Elsaco a mai realizat un proiect similar în municipiul nostru, dar la o dimensiune mult mai mică, în Aradul Nou, unde în 2020 a fost inaugurată o centrală de cartier. Firma din Botoșani a mai realizat centrale pe cogenerare și în alte orașe din țară, Iftimie susține însă că acest nou proiect câștigat la Arad va fi cel mai de amploare din țară.
„Contextul în care o nouă sursă de cogenerare, producere a energiei termice și electrice, apare într-un oraș ca Arad. În România, mai mult de jumătate din combustibilul primar, asta înseamnă lemne, cărbune, gaz, este folosit pentru încălzirea urbană, iar randamentul mediu al acestui proces este sub 40%. Pentru că din 7,4 milioane de locuitori din România, aproape 4 milioane la case sunt cu lemne, ceea ce este o chestie de secolul XVI, sunt vreo 2 milioane și ceva de centrale de apartament și aproape 2 milioane încălziri urbane. Tipurile acestea de încălziri urbane prin centrale de cogenerare de înaltă eficiență este promovată de Uniunea Europeană nu ca o impunere, ci ca un răspuns la orice tip de strategie cum putem face să avem un randament bun între cost și confortul termic. Ce facem noi la Arad este cel mai modern proiect energetic urban din țară, este cel mai mare, cel mai modern și este, în cele mai mici detalii, la cel mai înalt nivel european”, a spus Valeriu Iftimie.
CET Hidrocarburi va avea posibilitatea de a utiliza drept combustibil primar atât gazul, cât și hidrogenul pe viitor. Această opțiune este pregătită deja și la CET Arad SA, centrala de la ieșirea din oraș, care însă nu mai aparține orașului, ci este deținută de o companie privată (AOT Energy).
O provocare pe care a indicat-o omul de afaceri este faptul că centrala, odată modernizată, va fi capabilă să producă energie pentru 30.000 abonați, în timp ce la Arad sunt branșați la CET mult mai puțini (ultima estimare este 20.000). Astfel că Primăria va trebui să găsească soluții în așa fel încât populația să se reconecteze la sistem, întrucât costul de producere fiind fixe, cu cât mai mulți utilizatori vor fi branșați, se va reduce și costul pe care îl va suporta populația.
Cu toate că modernizarea centralei va îmbunătății considerabil calitatea agentului termic, va rămâne în continuare problema pierderilor înregistrate pe rețea, un alt aspect pentru care Primăria a început încă de câțiva ani să ia măsuri, prin înlocuirea vechilor conducte din oraș. Cu toate acestea, încă se mai înregistrează pierderi de cca. 30% pe rețea. Primarul Călin Bibarț a afirmat că mai sunt pregătite în acest sens proiecte pentru a obține noi finanțări pentru continuarea înlocuirii conductelor problematice.