Olandezul Max Verstappen nu a avut rival nici în Marele Premiu al Chinei, pe care l-a câștigat la o diferență confortabilă față de locul 2, adjudecat de Lando Norris, chiar și în contextul în care au fost două safety car-uri la mijlocul cursei.
Primul safety car a fost cauzat de incidentul lui Valtteri Bottas, care a fost nevoit să abandoneze în turul 21, din cauza unei probleme la motor. Imediat după restart, au avut loc două coliziuni, din care a rezultat un dublu abandon al celor de la Racing Bulls. Lance Stroll l-a lovit din spate pe Daniel Ricciardo, iar Kevin Magnussen l-a agățat pe Yuki Tsunoda. Ambii au primit câte o penalizare de 10 secunde.
Lando Norris și Charles Leclerc au optat pentru o strategie cu o singură trecere la boxe, lucru facilitat de cele două safety car-uri. Ambii piloți Ferrari și-au îmbunătățit poziția din grilă, terminând pe locurile 4, respectiv 5.