Compania edtech Youni lansează Youni Benefits prin care dorește să transforme modul în care companiile își pot sprijini angajații care sunt părinți. Youni Benefits este un pachet de servicii destinat să îmbunătățească oportunitățile educaționale pentru copiii angajaților din companii active în orice domeniu. Această inițiativă ajută la creșterea loialității angajaților și a retenției acestora în cadrul organizațiilor.
Companiile care aleg Youni Benefits vor putea să le ofere copiilor angajaților acces la consiliere educațională personalizată, programe de descoperire vocațională, meditații la matematică și sprijin pentru admiterea la universitate. Cu Youni, angajații companiilor pot identifica care e cea mai potrivită carieră pentru copiii lor și cum îi pot pregăti dacă vor să îi îndrume studieze la universități din afara țării.
Prin mentorat personalizat, elevii primesc resursele necesare pentru a obține rezultate academice bune și pentru a explora posibile cariere. Spre exemplu, programele de meditații avansate la matematică oferă sprijin elevilor din clasele 4-12, asigurându-le o bază solidă la această materie. Platforma Youni pentru SAT Preparation asigură pregătirea pentru examenul SAT necesar la admiterea la studii superioare în SUA.
Prin intermediul asociației Youni4Youth, companiile au, de asemenea, și oportunitatea de a sponsoriza burse educaționale ale copiilor înscriși în programele educaționale. Contribuțiile la programele Youni sunt deductibile fiscal, oferind companiilor o soluție eficientă pentru a susține educația.
Astfel, Youni propune mai multe modele de colaborare, inclusiv sponsorizări directe, deduceri salariale pentru angajați și planuri de co-plată.