Declară un fost primar condamnat pentru corupţie, cu pedeapsă executată, declarat acum, definitiv, nevinovat
Fostul primar al comunei arădene Vinga Lucian Stoicu, condamnat în 2017 la trei ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie, a fost declarat nevinovat printr-o sentinţă definitivă a Curţii de Apel Timişoara, care a venit la un an după ce fostul edil obţinuse o soluţie favorabilă şi despăgubiri la CEDO.
În iunie 2016, DNA Timişoara anunţa că Lucian Stoicu, primar al comunei Vinga în perioada 2004-2012, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie în legătură cu obţinerea unor bani de la APIA. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Stoicu ar fi depus, la data de 14 mai 2013, mai multe documente în fals, în scopul de a obţine „în mod injust” sume de bani în cadrul schemei unice de sprijin pe suprafaţă, pentru un teren agricol de 46,71 hectare, pe care de fapt nu l-ar fi deţinut. Astfel, fostul primar ar fi încasat „nelegal” 25.901 lei, sumă alocată din Fondul European Garantare Agricolă – FEGA, şi suma de 4.119 lei, alocată de la Bugetul Naţional, APIA constituindu-se parte civilă în cauză, cu suma totală de 30.021 lei.
Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Lucian Stoicu şi au pus sechestru asigurător pe un imobil care îi aparţine. Dosarul a fost judecat la Tribunalul Arad, care, potrivit Agerpres, l-a achitat pe fostul edil în 2017. Totuşi, după apelul făcut de DNA, Curtea de Apel Timişoara l-a condamnat pe Lucian Stoicu la trei ani de închisoare cu suspendare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. În 2023, Stoicu a câştigat la CEDO pentru că nu ar fi avut parte de un proces corect la Timişoara, unde nu i-ar fi fost dată posibilitatea să-şi spună punctul de vedere şi să aducă probe.
„În 2013-2014, un comisar de poliţie şi primarul de atunci au încheiat un proces-verbal în baza căruia eu am fost condamnat pentru fapte de corupţie, lucru care nu are nimic în comun cu realitatea. Mie mi s-a adus la cunoştinţă acest dosar în 2016, când am fost trimis în judecată. Am fost achitat în primă instanţă, constatându-se că faptele nu există. Cu toate acestea, urmare achitării, DNA a formulat plângere împotriva soluţiei la Curtea de Apel Timişoara, care, fără să fiu prezent la judecată, m-a condamnat la trei ani închisoare cu suspendare şi interzicerea unor drepturi pe o perioadă de trei ani de zile. Am contestat această soluţie la CEDO şi după şase ani am primit o rezoluţie prin care CEDO constată că mi-au fost încălcate drepturile. Pentru a fi menţinută sentinţa de achitare dată iniţial, a trebuit să reluăm procesul la Curtea de Apel Timişoara, iar în 18 aprilie 2024, după derularea procesului cu reaudierea martorilor, cu ceea ce înseamnă un proces penal, s-a constatat că sesizările făcute de DNA şi APIA sunt nefondate, rămânând valabilă sentinţa de achitare”, a declarat, pentru AGERPRES, Lucian Stoicu.
Fostul primar acuză că timp de zece ani a fost denigrat şi considerat hoţ. „Zece ani din viaţa mea am fost considerat un hoţ pe nedrept. Acest lucru mi-a dăunat mie şi familiei, mi-a adus mari prejudicii. A trebuit să particip la muncă în folosul comunităţii, a trebuit să fac programe de reabilitare la psiholog pentru a conştientiza că sunt un puşcăriaş, că sunt un inculpat. Am fost dezonorat ca individ”, a spus Stoicu.
Deşi anul trecut a primit de la CEDO 4.000 de euro pentru prejudicii morale şi 400 de euro pentru plata cheltuielilor de judecată, Stoicu spune că suma este mică în comparaţie cu suferinţa care i-a fost provocată. „Această sumă nu reprezintă suferinţa mea. Sigur, mă voi îndrepta împotriva statului român”, a declarat fostul edil, care spune că va cere daune morale „de cel puţin 150.000 de euro pe an”, considerând că ar avea dreptul la 1,5 – 2 milioane de euro.