În ianuarie 2008, prima idee privind o Zi Mondială Radio a venit din partea președintelui Academiei Spaniole de Radio, Jorge Álvarez, printr-o scrisoare remisă directorului general al UNESCO, Koichirō Matsuura. Ca urmare a acestei propuneri spaniole, pe 20 septembrie 2010, pe agenda Comitetului Executiv al UNESCO a fost inclus subiectul proclamării Zilei Mondiale Radio, iar iniţiativa a fost aprobată la 29 septembrie 2011, moment în care UNESCO a lansat o largă consultare cu organizaţii ale audiovizualului publice, private, agenţii, ONG-uri, mediul academic.
În urma rezultatului acestei consultări, Comitetul executiv al UNESCO a recomandat celei de-a XXXVI-a sesiuni a Conferinţei Generale a UNESCO, ca 13 februarie să devină ziua de celebrare a Radioului Mondial, ziua fiind aleasă în amintirea primei emisii a postului de radio al Naţiunilor Unite – 13 februarie 1946.
Astfel că, la 3 noiembrie 2011, în cadrul celei de-a XXXVI-a Conferinţe Generale a UNESCO, a fost adoptată rezoluţia privind marcarea Zilei Mondiale Radio de către toate statele membre ale Naţiunilor Unite.
La 14 ianuarie 2013, cea de-a LXVII-a Adunare Generală a ONU a ratificat proclamarea Zilei Mondiale a Radioului, din acest moment această zi devenind oficială pentru toate statele membre, pentru agenţiile, fondurile, programele şi partenerii ONU.
Radioul este un mediu de informare în masă și constituie o platformă pentru discursul democratic, rămânând, chiar și în zilele de azi, la nivel global, mediul cel mai consumat. Posturile de radio servesc comunități diverse și oferă o mare varietate de programe, puncte de vedere și conținut, toate având menirea să reflecte diversitatea audiențelor din organizațiile și operațiunile lor.
Ziua Mondială Radio este rezultatul unui amplu proces de consultare care implică toate părțile interesate, asociații de radiodifuziune, posturi de radio publice, comerciale, comunitare și internaționale, instituții, agenții, programe și fonduri ale Națiunilor Unite, ONG-uri, universități, fundații și agenții bilaterale de dezvoltare, precum și Comisii Naționale pentru UNESCO și Delegații Permanente care reprezintă statele sale membre – cu privire la propunerea, despre care am scris mai sus, înaintată de Academia Spaniolă de Radio.
Ziua Mondială Radio este o oportunitate de a sărbători radioul ca mediu, o șansă de a promova cooperarea internațională între radiodifuzori, de a încuraja rețelele importante și posturile de radio locale să favorizeze accesul la informație și libertatea de exprimare. Evenimentul are o serie de obiective, și anume, conștientizarea publicului larg și a mass-media cu privire la valoarea audio de serviciu public, încurajarea factorilor de decizie să promoveze radioul liber, independent și pluralist și să consolideze rețelele și cooperarea internațională între radiodifuzori.
Ziua Mondială Radio este, de asemenea, o oportunitate pentru posturile de radio de a se conecta în direct cu alți radiodifuzori din întreaga lume. UNESCO invită posturile de radio să ia inițiativa pentru astfel de emisiuni.
Tema Zilei Mondiale Radio din 2024 pune în lumină trecutul remarcabil al Radioului, prezentul relevant și promisiunea unui viitor dinamic. Oportunitățile oferite de la prima emisie a Radio-ului este bine să fie amintite la volum maxim. La peste un secol de la prima emisie, Radio-ul din întreaga lume are prilejul să aniverseze cu bucurie virtuțile sale extinse, puterea continuă de a oferi informație din toate domeniile.
Prima emisie a radio-ului a venit la un moment oportun, iar astăzi, deși popular din punct de vedere statistic, bucurându-se de o enormă încredere din partea publicului, radio-ul se confruntă cu provocări sporite la adresa audienței, datorită platformelor digitale, rețelelor sociale răspândite, cenzurii, dificultăților economice exacerbate de o piață de publicitate moale etc..
De neuitat că, totul a început după cererile și petițiile de la radioamatorii din Regatul Unit, când a fost eliberată o licență pentru postul 2MT sau „Two Emma Toc” (astfel era numit în alfabetul ortografic al Corpului de semnalizare al armatei britanice) pentru a transmite un program de CW (morse), telefonie (voce) și muzică, săptămânal. Transmisiile au venit de la o mică colibă de lemn din Writtle, Essex, într-o seară de iarnă, 14 februarie 1922, unde inginerii care lucrau pentru Compania Marconi au primit sarcina de a lansa o stație fără fir pentru „scopuri de calibrare”, destinată unui număr tot mai mare de radioamatori entuziaști. Inițial, stația avea doar 200 de wați și transmitea pe 700m (428 kHz) marți de la 20 la 20:30.
Într-o scurtă perioadă, și cu ajutorul acestei echipe Marconi, 2MT a devenit incredibil de popular și – probabil fără să-și dea seama la momentul respectiv – a pus bazele difuzării de divertisment.
2MT a fost primul post de radio britanic care a realizat emisiuni regulate de divertisment și „prima transmisie fără fir din lume” pentru divertisment.