În anul 2015, data de 19 februarie a fost stabilită ca sărbătoare națională, Ziua Națională Constantin Brâncuși. Evenimentul a fost creat ca o reparație morală față de lipsa de recunoaștere, de către reprezentanții regimului instaurat în România după cea de-a doua conflagrație mondială, a creațiilor lui Constantin Brâncuși ca fiind opere ce întregesc universul cultural din România și care au un rol deosebit de important în arta universală.
Ziua Națională Constantin Brâncuși corespunde cu ziua nașterii marelui artist gorjean, 19 februarie 1876, la Hobița, în familia Radu Nicolae și Maria Brâncuși.
Încă din timpul studenției, lucrările sale au fost apreciate, astfel că, Bustul lui Vitellius a obținut „Mențiune memorabilă”, lucrarea „Cap al lui Laocoon” a obținut „Medalia de bronz”, iar „Studiu” a câștigat „Medalia de argint”.
În anul 1903, Brâncuși a primit prima comandă pentru realizarea unui monument public, bustul generalului-medic Carol Davila. Plata pentru monument i-a fost promisă în două tranșe: jumătate înainte de a începe lucrarea, iar restul după ce termină bustul. Când Brâncuși a terminat lucrarea și aceasta a fost prezentată în fața evaluatorilor, unele voci au fost nemulțumite de caracteristicile fizice pe care Brâncuși le-a realizat. Brâncuși a hotărât atunci să plece, să nu mai aștepte să primească cealaltă jumătate din plată, în Franța, parcurgând, cea mai mare parte a drumului spre Paris, pe jos, acolo unde avea să cunoască consacrarea creațiilor sale.
Spre finalul vieții și-ar fi dorit să revină în țară, însă regimul comunist a reprezentat o piedică în revenirea lui. Creația sa a fost contestată, iar artistului i s-a pus eticheta de reprezentant al „formalismului burghez cosmopolit”. Cu toate acestea, în goana lor după imagine în lumea civilizată, reprezentanții regimului impus de Moscova au inaugurat, la 80 ani de la nașterea marelui sculptor, la Muzeul de Artă din București, o expoziție personală cu operele lui Constantin Brâncuși.
Anul acesta, prin Ziua Națională Constantin Brâncuși, 19 februarie, marcăm 148 de ani de la momentul în care, destinul cultural al României şi arta plastică universală aveau să devină mai bogate, odată cu naşterea lui Constantin Brâncuşi, minunatul său talent artistic fiind completat de profunzimea pasiunii sale pentru filosofie.
În țară, anul acesta, Ziua Brâncuși este marcată în mai multe municipii, chiar în 19 februarie, la Iași, la Craiova, precum și la Ateneul Român din București.
În Europa, prin Institutul Cultural Român, Ziua Brâncuși va fi marcată la Varșovia, Stockholm, Londra și Lisabona.
La Timișoara, marcarea Zilei Naționale Constantin Brâncuși va avea loc la Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România filiala Timiș, „Valeriu Braniște”, luni, 19 februarie de la ora 12.