În câteva zile, va fi 1 aprilie și nu mă pot abține să nu scriu că una dintre mega-păcălelile vieții politice românești din ultima vreme va detona aici, la Timișoara. După felul în care arată lucrurile duminică seara – când scriu aceste rânduri – PNL Timiș va trece prin mari transformări. Cum se știe de mai multe zile, președintele Alin Nica refuză să accepte condițiile impuse de la centru și să participe la alegerile locale pe liste comune cu PSD-ul fiindcă, în acest fel, potrivit protocolului, candidatul la șefia CJ Timiș ar fi liderul PSD Timiș Alfred Simonis. E prematur să fac presupoziții în legătură cu posibile dezertări din PNL sau cu boicotarea unor candidați la Timișoara și în județ. Ceea ce vreau să scriu astăzi este că păcăleala cusută cu ață albă – în legătură cu nevoia de stabilitate în vremuri tulburi cu război aproape de graniță și cu oprirea extremei drepte – se dezumflă cât se poate de nefericit pentru principalul partid al județului. Și, din păcate, mai ales pentru ceea ce va urma la urne.
Dar poate că încă mai trist-amară e constatarea că, dacă ne uităm cu atenție la istoria recentă a României, constatăm că, practic, aproape nu a existat o zi, o săptămână, o lună, un an de la bunul Dumnezeu în care noi, românii, să nu fi fost păcăliţi. Nu știu cine ar avea răbdarea să facă o Antologie a Marilor Păcăleli Naționale, dar știu că un asemenea proiect ar fi mai util decât pare. Nu de alta, dar ca să ne fie de învăţare de minte şi, în consecinţă, să ne fie de mic ajutor pentru ceea ce va să vină.
E de ajuns să ne gândim doar la câteva asemenea momente în care am fost păcăliți pentru a ne da seama ce popor de creduli am fost, suntem şi, foarte probabil, continuăm să fim. Vă mai amintiţi de 1968 şi de discursurile înflăcărat antiruseşti ale lui Ceauşescu la invadarea Cehoslovaciei? Vă mai amintiţi cum, atunci, mii de intelectuali au intrat în partid fiindcă au văzut în gestul lui Ceauşescu unul de demnitate și de disidență față de Moscova? Și cum, din opozanți taciți ai comunismului, mii de români au cerut să se înscrie în Partidul Comunist? Ce păcăleală! Ce dezamăgire imensă a urmat după numai trei ani, la tezele din iulie, când televiziunea a fost practic decapitată şi a început o „revoluţie culturală” aproape chineză!
Vă mai amintiţi, apoi, cum ne păcăleau zvonacii şi răspândacii cum că Ceauşescu e bolnav şi nu mai are mult?
Sau cum ne băgau în capetele noastre mici de bibilică ideea stupidă că numai şi numai ea, Elena, e capul răutăţilor, de o uram mai mult decât orice fiindcă nu îl lăsa pe Nea Nicu să fie drept şi bun ca un personaj comunist din filmele lui Sergiu Nicolaescu?
Vă mai amintiţi cum am fost păcăliţi în ultimii ani ai ceauşismului că, după ce ne plătim datoriile, vom huzuri în sfârşit?
Vă mai amintiţi cum, în decembrie 1989, Puterea Emanată ne-a păcălit cu teroriştii ăia care acum nu mai există? Dar despre cum ne-au păcălit că banda video s-a terminat exact în clipa în care dictatorilor li se aplica o porţie de fier, ce mai ziceţi?
Vă mai amintiţi cum ne-a păcălit de amarnic Laszlo Tökes, cel care a început totul la Timişoara, în clipa în care a devenit un propagandist al unui maghiarism radical?
Dar de Radu Câmpeanu, liderul liberal venit din exil, la primele alegeri, cu vocea lui gravă şi figura lui de aristocrat sau de mari figuri ale liberalismului, între care și venerabilul Mircea Ionescu Quintus, dovedit turnător odios?
La fel cum ne-a păcălit și boierul de viță veche și distinsul savant Constantin Bălăceanu Stolnici, care a turnat odios, fără discriminare, liberali, țărăniști, monarhiști, diplomați, colegi, medici, pacienți, rude?
Să nu mai vorbim cum Iliescu și ai lui ne-au speriat tot atunci, la începuturi, cu chestia aia despre vândutul ţării, cu moşierii şi cu aducerea Regelui înapoi! Sau că timișorenii vor să dea Ardealul Ungariei?
Despre 1996 nici nu vă mai întreb cum a fost cu păcăleala de atunci fiindcă risc să vă provoc o criză de fiere. Adică despre felul în care ne-a păcălit Emil Constantinescu înainte de alegeri cu condamnarea comunismului?
Cum ne-a păcălit Iliescu, la alegerile din 2000, când a fluturat pericolul extremismului și ne-am dus, ca proștii, să îl votăm ca nu cumva să vină Corneliu Vadim Tudor la cârma țării? Sigur că ceea ce a făcut atunci Ion Iliescu se numește manipulare clasică fiindcă am fost puși în situația obiectivă, obligatorie de a face asta. Însă, dacă ne aducem aminte, la acele alegeri, dreapta a fost reprezentată de mai mulți candidați care au pulverizat voturile, totul cu sprijinul indirect și neprețuit al candidaților Theodor Stolojan, Mugur Isărescu și Petre Roman…
Evident, de pe lista marilor păcălitori nu poate lipsi președintele Iohannis. Care, după ce a pozat din toate pozițiile în rolul de anti-pesedist feroce, a devenit artizanul acestei struțo-cămile compuse din Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă?
Probabil că la toate acestea de mai sus eu cred că ar trebui să ne gândim în fiecare dimineață când, fatalmente, începe o nouă zi şi avem de înfruntat alte şi alte păcăleli. De fapt, nici nu cred că suntem chiar atât de naivi cum ne cred conducătorii noştri dintotdeauna. Pur şi simplu, preferăm să ne lăsăm păcăliţi decât să fim lucizi. Adică mai bine fraieri decât de-a dreptul disperaţi.
