O alternativă la gazonul din spații verzi publice
Gazonul tuns perfect și bine întreținut este în general un simbol al peisajului urban din marile orașe ale lumii dezvoltate. La momentul actual, gazonul reprezintă circa 70% din spațiile verzi din aceste orașe. Însă, odată cu creșterea conștientizării din perspectivă socială a mediului ambiant de către publicul larg, conceptul de gazon impecabil din spațiile verzi publice și private a început să fie pus sub semnul întrebării chiar în acele părți ale lumii unde acesta a luat naștere și s-a dezvoltat. Astfel, amprenta mare de carbon a gazonului de calitate este dată de tehnologia de întreținere intensivă prin lucrări precum tunderea cu o frecvență ridicată, aplicarea a numeroase inputuri (îngrășăminte, pesticide etc.) și alte lucrări de întreținere (irigare, fertilizare, tratamente, aerare, scarificare). Toate acestea sunt necesare pentru a menține plantele la dimensiunea potrivită, pentru a le menține în viață, sau pentru a preveni creșterea excesivă a buruienilor sau apariția bolilor și dăunătorilor.
De ce gazonul clasic reprezintă o problemă în mediul urban? Conform ipotezei care prevede că circa 70% din populația lumii va locui în zone urbane și periurbane până în anul 2050, integrarea a cât mai multe elemente naturale în aceste zone este extrem de importantă. Se consideră că cel mai mare impact al integrării naturii în zonele urbane este asupra sănătății mintale și bunăstării locuitorilor. Se apreciază că extinderea zonelor urbane va crește provocările, ca de exemplu prezența unor animale animalele sălbatice cu care omul va trebui să împartă zone urbane și periurbane din ce în ce mai mari, acest lucru fiind ceva obișnuit în multe orașe mari de pe glob.
Conform strategiei UE privind biodiversitatea (EU Biodiversity Strategy 2030), ”înverzirea” urbană (en. urban greening) trebuie să aibă în vedere soluții care să îndeplinească cerințele acestei strategii, inclusiv îmbunătățirea biodiversității în mediul urban. Spațiile verzi publice din mediul urban pot să răspundă acestor nevoi. Acestea dispun în general de suprafețe largi, fiind adecvate pentru proiectarea de infrastructură verde care să includă elemente specifice care pot să contribuie la creșterea biodiversității la nivelul peisajului urban.
Ca alternativă la gazonul clasic sunt propuse pajiștile urbane care, în ultimul deceniu, au început să fie tot mai mult luate în considerare, existând deja numeroase studii și cercetări care propun diferite variante interesante atât din punct de vedere estetic, cât și funcțional. Acestea sunt comunități de plante care se mențin aproape singure și oferă numeroase servicii ecologice. De asemenea, au un impact redus asupra resurselor necesare pentru întreținerea lor, costurile fiind minime comparativ cu alte tipuri de amenajare peisagistică.
Pajiștile urbane sunt modalități inteligente și durabile de a păstra sau de a restaura spațiile verzi. Această noțiune nu înseamnă doar „înverzire” sau înierbare, practic ele se transformă în adevărate habitate complexe, devenind inclusiv refugii pentru numeroase specii ca de exemplu polenizatori, păsări etc. Astfel, pajiștile urbane sunt opusul spațiilor verzi care necesită o îngrijire intensivă cu costuri ridicate, dar și al terenurilor industriale abandonate. Acestea sunt constituite din specii diverse de plante care cresc și se dezvoltă bine în solul urban, creând zone acoperite cu vegetație plăcută din punct de vedere estetic în spații verzi publice, pe terenurile virane și alte spații urbane, care se întrețin cu un efort și resurse minime.
Un exemplu elocvent în acest sens vine din China, țară caracterizată de creșterea foarte rapidă a zonelor urbane, unde se consideră o urgență aplicarea alternativelor durabile la gazonul clasic, motivul invocat de autorități fiind întreținerea intensivă a gazonului care constituie o potențială amenințare la adresa mediului urban deoarece aceasta implică un consum foarte mare de resurse (apă, energie etc.) și reprezintă o sursă majoră de poluare din cauza cantităților mari de îngrășăminte și pesticide aplicate pentru întreținere. Însă aplicarea alternativelor la gazon s-a dovedit a fi dificilă, deoarece în urma consultării locuitorilor, aceștia s-au arătat reticenți la soluțiile care implicau creșterea biodiversității în zonele urbane. Totuși, s-au arătat mai deschiși pentru ca aceste alternative să fie integrate în zone care au o viziune ecologică în dezvoltarea urbană, precum în parcuri sau chiar zone umede din mediul urban și zonele periurbane.
Astfel, s-a constatat că una dintre cele mai mari bariere în calea adoptării pajiștilor urbane din perspectiva locuitorilor este estetica percepută conform expresiei ”frumusețea este în ochii privitorului”. Însă proiectarea inteligentă a acestor spații și educarea publicului larg pot contribui la depășirea acestui obstacol în acceptarea conceptului de pajiște urbană în proximitatea locuinței sau chiar în curtea proprie.
În țările nordice, dar și în Marea Britanie, S.U.A. sau Canada, autoritățile locale se implică foarte mult în îmbunătățirea calității și funcționalității infrastructurii verzi prin tot mai multe proiecte dedicate mediului urban. Aceste acțiuni sunt bazate pe cercetări științifice dezvoltate cu scopul de a crea, dezvolta și menține habitate semi-naturale funcționale care să furnizeze servicii de mediu în peisajul urban și periurban.
Numeroase astfel de proiecte au reușit să îmbunătățească satisfacția locuitorilor din zonele unde au fost inițiate. Astfel, s-a dovedit practic faptul că pajiștile urbane, în comparație cu gazonul, au o biodiversitate ridicată în continuă evoluție, susțin comunități de specii mai bogate și mai abundente, comunități mai stabile de plante, nevertebrate și microorganisme din sol etc. Rezultatele cercetărilor din domeniu sugerează că diversificarea spațiilor verzi din mediul urban prin înființarea de pajiști urbane în locul spațiilor verzi cu gazon clasic furnizează beneficii substanțiale pentru biodiversitate, dar generează și servicii de mediu complexe, asemănătoare cu cele pe care le oferă habitatele naturale.
Au fost dezvoltate în ultimii ani tehnici de proiectare și design dedicate special pentru pajiști urbane care permit crearea unor spații vezi sofisticate și complexe din punct de vedere estetic, dar și foarte prietenoase cu mediul ambiant. Astfel, de exemplu în Marea Britanie, acest curent în peisagistică a devenit tot mai popular în ultimul deceniu, publicul larg devenind din ce în ce mai receptiv în adoptarea lui inclusiv în propriile grădini. Acest fapt dovedește că perspectiva de acceptare a populației este influențată și de conștiința de mediu tot mai puternică, la creșterea acesteia contribuind implicarea autorităților în informarea și educarea publicului larg asupra beneficiilor unor astfel de proiecte. Adesea, populația din zonele unde au fost dezvoltate astfel de proiecte a fost implicată activ în realizarea acestora, iar rezultatele obținute au arătat creșterea satisfacției locuitorilor față de spațiile verzi transformate în pajiști urbane. S-a ajuns astfel, la o prezență tot mai ridicată a acestora lângă blocuri turn, în locuri de joacă sau în piețe volante pentru fermieri, spațiile verzi cu aspect rustic și rural fiind tot mai frecvente în zonele urbane din Marea Britanie.
Pajiștile urbane sunt un concept care poate fi aplicat și în țara noastră, deoarece spațiile verzi publice și private ar trebui să fie gândite din perspectiva responsabilității față de mediu și față de resurse.
Pagină realizată cu sprijinul Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” Timișoara
