Proiectul unui nou spital județean la Reșița îi are drept artizani pe Ioan Popa, primarul Reșiței și pe Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin. Pentru actualul spital județean de urgență nu a existat niciodată, până acum, o preocupare din partea administrațiilor municipale care s-au perindat de-a lungul anilor, probabil pe considerentul că acesta aparține administrației județene. Aceasta din urmă a întâmpinat și ea dificultăți în a finanța activitatea Spitalului Județean de Urgență din Reșița și, în ultimii cel puțin doi ani, Consiliul Județean s-a aflat mai mult în instanță cu managerul Alina Stancovici, pe motiv de ineficiență managerială și acumularea de datorii enorme la nivelul instituției spitalicești.
În aceste condiții, pe ideea că un viitor spital județean deservește și reșițenii, primarul Ioan Popa a inițiat un proiect ambițios sau, după cum consideră unii, hazardat, de a obține finanțare pentru un nou spital reprezentativ în Caraș-Severin. Proiectul a fost finalizat iar până la finalul acestei luni va fi depusă cererea de finanţare, urmând ca în primăvara anului viitor să înceapă lucrările pentru noua clădire. Valoarea acestui proiect este de peste 614 milioane de lei. Administrația speră ca în câteva luni, în urma aprobării documentelor, să poată fi organizată licitația de execuție a lucrărilor, care se vor desfășura în zona Triaj din Reșița, pe o suprafață de 12 hectare, acolo unde unii medici reșițeni susțin însă că nu ar fi un loc oportun pentru o asemenea instituție, în condițiile în care este o arie cu important trafic.
Noul spital va avea subsol, parter şi cinci etaje, inclusiv heliport, iar capacitatea sa va fi de 500 de paturi. Se preconizează că viitoarea instituție spitalicească, proiectată după cele mai moderne standarde, va beneficia de toată infrastructura necesară și de aparatură medicală de ultimă generație.