Dacă vrei să devii profesor în România, trebuie să fii pregătit pentru un drum presărat cu obstacole. Salarii mici, posturi blocate, favoritisme și un sistem care pare să împingă tinerii departe de catedră. În Timișoara, de exemplu, dacă visezi să predai limba engleză, descoperi rapid că nu există niciun post vacant în oraș. Singurele opțiuni sunt prin comune și sate, unde condițiile sunt departe de ceea ce își doresc absolvenții unei facultăți.
Posturile „moștenite” și pensionările amânate
În multe școli, locurile nu se eliberează pentru că profesorii în vârstă refuză să iasă la pensie. De ce ar face-o? Cu salarii de mizerie și o pensie care nu oferă siguranță, mulți aleg să rămână în sistem, chiar dacă nu mai au energia și răbdarea necesare pentru a face față generațiilor noi.
Pe lângă asta, există și fenomenul bine-cunoscut al „moștenirii” posturilor. Nu e un secret că, în multe cazuri, locurile bune sunt ținute pentru rude sau cunoștințe. Tinerii absolvenți care nu au „pe cine trebuie” se lovesc de un zid invizibil, dar imposibil de trecut. Chiar și cei care iau note mari la examenele de titularizare descoperă că, fără un sprijin „din interior”, șansele de a prinde un post decent sunt aproape zero.
Salarii mici, pretenții mari
Un profesor debutant câștigă în jur de 3.000-3.500 de lei net, adică un salariu care abia acoperă chiria și cheltuielile lunare într-un oraș mare. Între timp, profesorii sunt nevoiți să se descurce cu clase suprapopulate, programe școlare încărcate și o birocrație sufocantă.
De ce ar alege un tânăr să își dedice viața unei meserii care nu îi oferă nici stabilitate, nici respect? Mulți renunță la visul de a deveni profesori și preferă să plece în străinătate sau să își găsească un job mai bine plătit, chiar dacă nu e în domeniul lor de studiu.
Ce efecte are asta?
Faptul că tinerii nu mai intră în învățământ duce la o criză pe care puțini par să o ia în serios. Deja există o lipsă gravă de profesori în multe domenii, iar în următorii ani situația se va agrava.
În zonele rurale, elevii ajung să aibă ore cu suplinitori necalificați sau, în cel mai rău caz, fără profesor deloc. În orașe, predarea devine din ce în ce mai ineficientă, pentru că profesorii sunt supraîncărcați și demotivați.
Pe termen lung, sistemul educațional riscă să se prăbușească. Dacă lucrurile continuă în acest ritm, nu va mai rămâne nimeni care să vrea să predea. Copiii vor avea parte de o educație din ce în ce mai slabă, iar societatea va simți efectele acestui dezastru.
Nu e de mirare că nimeni nu mai vrea să fie profesor. Învățământul românesc a devenit un câmp de luptă în care cei tineri nu au nicio șansă, iar cei vechi refuză să plece. Fără reforme serioase, fără salarii decente și fără un sistem care să ofere o șansă reală celor care chiar vor să facă performanță, nu vom avea doar profesori puțini, ci și generații întregi de elevi condamnați la mediocritate.
