Învierea Domnului sărbătoarea bucuriei

preot iconom-stavrofor: Horia ȚÂRU

Sfântul Evanghelist Ioan ne spune: „La început era Cuvântul. Și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul” ( Ioan 1, 1 – 3 ). Toate prin El s-au făcut și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Prin urmare, Dumnezeu era Cuvântul și Cuvântul era Dumnezeu. El a spus și s-a făcut. A spus pământului: produ plante și animale; și pământul produce până astăzi, și animalele se reproduc. A spus apei: produ pești și toate vietățile; și până astăzi, toate se reproduc. Numai pe om l-a făcut în chip deosebit, prin Sfatul Sfintei Treimi și în om a imprimat chipul Său divin. Acest chip constituie demnitatea omului, pe care noi trebuie să o prețuim cel mai mult, și nu numai ca un drept al nostru, ci ca demnitatea noastră, întru-cât purtăm chipul lui Dumnezeu în noi. Aceasta este adevărata valoare a omului de care trebuie să fie conștient că este darul lui Dumnezeu dat nouă.

Dar să luăm în considerare și ceea ce spune Solomon în „Pildele” sale, încă în Vechiul Testament. La început, înainte de toate, era Înțelepciunea. Astfel, putem spune împreună cu Solomon: Înțelepciunea era la Dumnezeu și Dumnezeu era Înțelepciunea. Dumnezeu toate prin Înțelepciune le-a făcut și nimic din toate câte s-au făcut, nu s-au făcut fără Înțelepciune. Desfaceți o prună și veți vedea acolo Înțelepciunea lui Dumnezeu. Priviți o floare, un pom, și veți vedea acolo Înțelepciunea. Priviți un răsărit de soare, este Înțelepciunea; priviți Cerul înstelat – Înțelepciunea. În toate vedem Înțelepciunea lui Dumnezeu. Amarul vieții este că noi folosim și exploatăm această creație înțeleaptă, această Înțelepciune, spunând însă în același timp că nu există altă înțelepciune în afară de noi, că noi suntem cei înțelepți. Acesta este amarul, tragedia vieții umane. Noi exploatăm înțelepciunea, pe care a făcut-o Înțeleptul înțelepților, dar ne socotim pe noi a fi cei înțelepți.

Ar trebui, de asemenea, să știm că atunci când spunem „Cuvântul”, El nu poate fi decât al unei Minți, iar Mintea supremă este Persoana-Dumnezeu. El este Mintea supremă. După Mintea supremă este creată mintea noastră care este „chip” al Acelei Minți. Și numai în măsura în care eu îmi unesc mintea mea cu Mintea supremă, sunt om și știu să trăiesc și știu pentru ce trăiesc și știu să descifrez toate fenomenele vieții, hrănindu-mă din Înțelepciunea-Dumnezeu.

Evanghelistul continuă descifrând: „Cuvântul era Lumina vieții, Lumina omului”. Această Lumină, această Înțelepciune „luminează pe tot omul care vine – care se naște – în lume” ( Ioan 1, 9 ). Deci, în fiecare dintre noi se află un germene al acestei Înțelepciuni. Dumnezeu Cuvântul la ai Săi a venit, la ai Săi care purtau chipul Înțelepciunii și Cuvântului. Dar ai Săi nu L-au primit și nu-L primesc nici până astăzi. Iar celor care L-au primit și Îl primesc, le dă putere să devină fii ai Înțelepciunii, fii ai lui Dumnezeu. Ce mare dar ! Eu, om, o gâză, de mine să depindă să-L primesc sau nu, să devin sau nu, fiu al lui Dumnezeu ! Ce crucială alegere stă în fața mea ! Iisus a coborât pentru toți, a murit pentru toți și nea dăruit tuturora învierea și viața veșnică. Fără Învierea lui Hristos, zadarnică ar fi viața noastră, ar fi deșertăciunea deșertăciunii. Iată cât de sublimă este ziua de astăzi, cât de mare darul lui Dumnezeu și cât de mare chemarea noastră.

Sfântul Evanghelist precizează: „Cuvântul Trup s-a făcut” (Ioan 1, 14 ). Dumnezeu Cuvântul a îmbrăcat haina mea de om. Și s-a sălășluit printre noi, a fost ca unul dintre noi, a vorbit în graiul nostru, a suferit, a simțit, tot așa cum simțim noi, și frigul, și foamea, și durerea. Se deosebea de noi doar că era în afară de păcat. Eu sufăr și de păcat, în mine mește răul, am patimi, am înclinații spre rele, la Iisus acestea nu erau. El era ca omul cel dintâi, Adam, care înainte de cădere, nu avea aceste înclinații spre rău. Dar Iisus a luat de bună voie asupra Sa tot răul, toate păcatele, toate defectele, toate abaterile noastre. Pe toate le-a luat asupra Sa, le-a pironit pe Cruce și prin moartea Sa a răscumpărat moartea noastră, a omenirii întregi. Numai El, Dumnezeu-Om fiind, ne putea cuprinde pe toți în Sine și putea birui moartea pentru toți. Astfel, El ne-a ridicat din moarte la Viață.