În 5 mai 1955 a avut loc prima emisie a Radio Timișoara. A durat 30 de minute și a însemnat începutul unei lungi povești pline de lucruri demne de consemnat.
Din 1955 și până acum Radio Timișoara s-a dezvoltat continuu, sporindu-și numărul de ascultători și divesrificându-și foarte mult emisiunile în limba română,maghiară,germană și sârbă.
Până în 1985, când și-a întrerupt emisia din cauza autorităților comuniste, a funcționat pe strada Cluj, iar după revoluția din decembrie, a emis continuu din 22 decembrie 1989.După revoluție a avut esmisuni și în limba cehă,slovacă,bulgară și italiană, alături de celelalte emisiuni, fiind o oglindă a multiculturalității zonei Banatului.
Sub directoratul lui Mihai Anghel, Radio Timișoara a început să emită în FM și, de asemenea, și-a îmbunătățit foarte mult tehnologia de înregistrare și redare a emisiunilor.
Radio Timișoara se poate asculta și online, iar lungimile de undă ale Radio Timișoara pot fi recepționate la sute de kilmometri distanță. Radio Timișoara este un reper cultural și media al Timișoarei și Banatului.
La ceas aniversar noi îi dorim acestui post, deja venerabil, câți mai mulți ascultători și ani mulți cu emisiuni atractive și reușite.