Evenimentele politice din ultima vreme din România relevă pierderea încrederii cetățeniilor în stat, în instituțiile sale și în politicieni. Fenomenul este complex, iar cauzele sunt multiple: corupția și scandalurile politice; instabilitatea politică; slaba administrare a crizelor economice, creșterea lentă a economiei și inflația; calitatea slabă și accesibilitatea redusă a serviciilor publice, mai ales ale celor din sănătate și educație; manipularea informațiilor și lipsa transparenței în deciziile guvernamentale; etc. Scăderea încrederii în statul român afectează numeroase domenii ale vieții economice și sociale: amplifică polarizarea socială și politică; slăbește coeziunea și solidaritatea socială; descurajează sau blochează investițiile interne și străine; provoacă recesiune; agravează criza de pe piața muncii; determină emigrarea forței de muncă calificate; ș.a.m.d.
Contribuția Băncii Naționale la recâștigarea încrederii în statul român constă în promovarea la nivel social a credibilității, statorniciei, predictibilității, onestității, integrității și loialității. Cetățenii apreciază implicarea Băncii Naționale în susținerea acestor valori cuprinse în contractul social implicit dintre societate și stat. În măsura în care se bazează pe încredere, norme și valori, acest contract generează externalități pozitive, de care beneficiază întreaga societate. Funcționarea economiei, în special a sistemului financiar-bancar, se bazează pe încredere, iar banca centrală are un rol esențial în crearea acestui sentiment.
Stabilitatea financiară și monetară constituie factori esențiali ai creșterii economice durabile, iar episoadele de instabilitate financiară și inflație determină erodarea încrederii în moneda națională și în statul care o emite. Ca urmare, asigurarea stabilității financiare și monetare reprezintă cea mai importantă contribuție a băncii centrale la restabilirea încrederii în stat. Condiția prealabilă este ca banca centrală să fie eficientă și inovativă, să asigure funcționarea sistemului de plăți și să se adapteze la digitalizarea economiei.
Pluralitatea și complexitatea funcțiilor băncii centrale în economia modernă conferă acestei instituții importante responsabilități și creează numeroase așteptări din partea cetățenilor. În perioada postcomunistă, atribuțiile Băncii Naționale s-au extins prin trecerea de la controlul bancar asupra realizării sarcinilor de plan la supravegherea macroprudențială a băncilor și instituțiilor financiare nebancare, avizarea organelor de conducere ale acestora, implicarea în restructurarea instituțiilor de credit (rezoluția bancară), supervizarea sistemului de garantare a depozitelor, protecția consumatorilor de servicii financiare și educația financiară. Modul de exercitare a acestor atribuții este esențial pentru credibilitatea băncii centrale și contribuția sa la recâștigarea încrederii în statul român.
Reformele financiare din perioada de tranziție de la economia planificată la economia de piață au determinat crearea unui nou contract social, caracterizat, printre altele, printr-o anumită încredere în mecanismele și instituțiile pieței. Procesul nu este însă încheiat. Sunt necesare, în continuare, măsuri pentru implementarea standardelor acordului Basel III cu privire la întărirea reglementării, supravegherii și gestionării riscurilor din sectorul bancar și la stabilitatea financiară (de la digitalizare la inovare și schimbări climatice).
Un mod de creștere a credibilității băncii centrale este promovare unor practici eficiente și echitabile în activitatea economică. În acest scop, Banca Națională desfășoară programe de educație financiară și incluziune financiară, care urmăresc însușirea și aprofundarea unor cunoștințe financiare la nivelul învățământului primar, gimnazial, liceal, universitar și al persoanelor adulte.
O altă modalitate este utilizarea a de către specialiștii Băncii Naționale a rezultatelor studiilor de economie comportamentală (behavioral economics). Această direcție de cercetare, ilustrată, printre alții, de unii laureați ai premiului Nobel (H. Simon, G. Becker și R. Thaler), se caracterizează prin utilizarea psihologiei în analiza proceselor de luare a deciziilor economice ale indivizilor și instituțiilor. Rezultatele cercetărilor respective sunt importante mai ales în opera de concepere a reglementărilor financiar-bancare și a celor referitoare la protecția consumatorilor de servicii financiare.
În acest context, esențială este responsabilitatea băncii centrale: aceasta trebuie să explice motivele pentru care a luat anumite decizii și să prezinte, de asemenea, rezultatele obținute prin politicile respective. În acest proces de comunicare, un element important este fundamentarea deciziilor de politică monetară prin folosirea modelor macroeconomice, care facilitează analiza și previzionarea diferitelor fenomene, cum ar fi inflația sau șomajul. Această practică este o componentă esențială a responsabilității băncii centrale, deoarece instituția respectivă trebuie să cunoască modul în care acțiunile sale influențează economia. Modelele macroeconomice – tradiționale sau bazate pe inteligența artificială (IA) – permit cunoașterea relativ corectă a realității economice și previzionarea evoluțiilor viitoare,
O altă cale importantă de exercitare de către banca centrală a responsabilității sale este evaluarea măsurilor de politică monetară prin analize ex post riguroase. În general, analizele de acest gen arată că deciziile cele mai eficiente sunt cele bazate pe dovezi empirice, obținute prin analize economice riguroase și confirmate de experiența anterioară. Un exemplu în acest sens este modul în care au fost proiectate și implementate acordurile Basel I, II și III. Alt exemplu este modalitatea precaută în care băncile centrale din întreaga lume explorează de mai mulți ani posibilitatea de a emite o monedă digitală (electronică) pentru plățile de mică valoare.
Trebuie subliniat că între așteptările societății românești, pe de o parte și posibilitățile băncii centrale, pe de altă parte, există o mare discrepanță, ceea ce complică procesul decizional al Băncii Naționale. În ultimă instanță, această neconcordanță poate chiar să submineze legitimitatea și independența băncii centrale. De aceea, este necesară, o comunicare eficientă din partea băncii centrale, astfel încât publicul să îi înțeleagă corect misiunea, obiectivele și posibilitățile de acțiune.
În concluzie, măsura în care Banca Națională poate contribui la recâștigarea încrederii în statul român depinde foarte mult de credibilitatea sa. Această contribuție este condiționată, de asemenea, de funcționarea altor autorități ale statului. Mai precis, principalul factor de care depinde încrederea în statul român este capacitatea acestuia din urmă de a furniza bunuri publice – de către guvern, banca centrală și alte instituții publice. Un alt factor determinat este cadrul instituțional. Dacă o parte a suprastructurii instituționale nu funcționează corect, ori cadrul instituțional nu este bine conceput, încrederea în banca centrală și în statul căruia aceasta îi aparține se poate diminua sau pierde complet.
