Întrebat odată de un curios cum ar defini el minijupa, un filosof i-ar fi răspuns cam așa:

,,Important nu este ce este, ci ceea ce ar fi dacă n-ar mai fi nici atât cât este.”

Probabil discuția aceasta a avut loc, dacă s-a petrecut așa, atunci când ținuta decentă și chiar elegantă a doamnelor și domnișoarelor era amenințată să devină istorie și să lase loc modei celei noi, care s-a invechit și ea după o vreme și a fost nevoită, la rându-i, să coabiteze atât cu aceea pe care o negase și o înlocuise, cât și cu toate tendințele care aveau să se impună, justificat sau nu, mai târziu.

De ce s-au petrecut și se petrec aceste modificări nu este prea greu de răspuns. Dacă ele au adus și aduc vreun progres în ținuta vestimentară, asta este o altă poveste cu mai multe răspunsuri, funcție de vremuri, de gusturi, de viața care nu prea mai are răbdare cu oamenii, de influența agresivă a mass-media care ne racordează permanent la cotidian și la ce se întâmplă în lume, de alterarea unor valori morale devenite desuete și alți factori care au așezat lucrurile în altă paradigmă și au înlocuit valori estetice și sentimentale cu inteligența artificială, eficiența economică și goana către necunoscut.

Acum, eu n-am de unde să știu dacă, după ce au mâncat din pomul cunoașterii și au sesizat cât sunt de goi, protopărinții noștri și-au ascuns părțile intime după frunze de mărar sau de brusture, dar ce știu bine este că urmașii lor și-au asuns acele părți sub diverse straie.

Și pe măsură ce omenirea evolua, iar femeile și bărbații erau angrenați în diverse munci și distracții, s-a confecționat și s-a purtat îmbrăcăminte adecvată acestor activități. La câmp și apoi la fabrică sau la birou se folosea o ținută, la jocurile sportive alta, la petreceri alta și așa mai departe.

Ținutele s-au rafinat apoi și ,,gura satului și a târgului” condamna călcarea unor reguli nescrise dar impuse de uz și de timp. Astfel erau ironizați și persiflați cei care purtau altă ținută decât cea potrivită activității la care participau, stării sociale ori chiar anotimpului ori momentului zilei. Așa s-a născut și zicala ,,Ori te poartă cum ți-e vorba, ori vorbește cum ți-e portul!”

În romanul care i-a adus atâta faimă – ,,Moromeții”- Marin Preda prezentând o scenă în care mai multe femei se întâlnesc pe malul apei, evident cu treabă, reproduce neaoș observația ironică făcută de una dintre ele alteia care, călcând regula portului obișnuit în lumea satului, îmbrăcase pantaloni: ,,Ce, fă, ai băgat-o în pantaloni?”, iar George Coșbuc, prin glasul fetei bogate din poezia

,,Dușmancele” notează disprețul față de fata săracă ce poartă aceleași straie și la muncă și la evenimentele legate de zilele de sărbătoare: ,,C-un rând de haine-o văd mergând/La muncă,/ La joc și hori același rând …/“. Prin urmare ieșirea din rând, din datini și obiceiuri era de netolerat și fiecare membru al comunității trebuia să-și vadă ,,lungul nasului” și să se poarte potrivit regulilor stabilite de cei care l-au precedat spre a nu risca să devină obiect de batjocoră pentru ceilalți.

Pe la mijlocul deceniului al șaptelea al secolului trecut, pe când eram student la Timișoara, am văzut în actuala clădire care adăposește Opera și Teatrul Național ceva care, mai târziu după ce am avut norocul să văd aproape toate sălile de teatru din marile orașe ale țării, mi-a oferit un prilej de reflecție. Accesul în sala de spectacol se făcea pe două uși: ușa principală pe care intrau cei care plăteau bilete pentru locurile din stal, loje și balcon I și alta laterală pe care intrau cei care plătiseră mult mai puțin pentru locurile de la balcon II. Atunci nu mi s-a părut ciudată această segregare, dar mai târziu am realizat că exista și o explicație logică. Orice om avea dreptul să vadă un spectacol, dar cei care plăteau mai puțin, după posibilitățile lor, nu aveau, în pauze, acces la foaier, acolo unde își etalau toaletele doamnele și domnii din ,,lumea bună”.

După 1990 am avut șansa ca, în București și Timișoara, să particip la multe spectacole de teatru, operă, balet și la concerte simfonice și am rămas decepționat de faptul că în clădiri emblematice și de patrimoniu ale artei spectacolului (Ateneul Român, Sala Radio, Opera Română, Teatrul Național din București, Teatrul ,,Lucia Sturdza Bulandra”, Teatrul Mic, Teatrul de Comedie, Teatrul ,,Odeon”, Teatrul

,, Constantin Nottara” sau Teatrul Național din Timișoara, sala ,,Capitol” a Filarmonicii ,,Banatul”) tineri, maturi și chiar vârstnici vin la spectacole îmbrăcați neglijent și chiar cu sacoșe și rucsacuri, așa cum umblă la serviciu și pe stradă. Activitățile culturale sunt momente sărbătorești și pentru public și pentru artiști și reclamă, între altele, și o ținută vestimentară îngrijită, chiar elegantă. Participanții, asemenea creștinilor care participă la liturghie, trebuie să se purifice și să se primenească sufletește și trupește ca să se poată împărtăși din miracolul spectacolului artistic. Altfel evenimentul rămâne o activitate oarecare ca munca zilnică, hrana necesară existenței și somnul care ne reface puterile ca să o putem lua mereu de la capăt. Atunci când comoditatea, lipsa de respect față de ceilalți ca și de noi înșine ne domină, există riscul de a ne întoarce în istorie, sau chiar în timpuri imemoriale când acel homo sapiens fosilis abia ridicat în poziție bipedă se mulțumea să supraviețuiască.

Marele om de cultură, istoricul și criticul literar Alex Ștefănescu ne atrăgea atenția că neglijența, lipsa de respect chiar pentru noi înșine manifestată prin gesturi extrem de simple, cum ar fi tendința de a mânca direct din oală sau cratiță pentru că ne grăbim sau n-avem timp să spălăm farfuria după ce am mâncat, ne poate întoarce la starea de primitivitate, pentru că mâine sau poimâne am putea renunța și la mâncarea gătită, din aceleași motive, și ne vom mulțumi cu ce ne dă natura, în copaci sau chiar la nivelul ierbii. La fel și neglijența vestimentară.

P.S. Intr-o vreme și pentru a intra în restaurantele de lux era nevoie de o ținută ,,obligatorie”, ținută la care s-au adus amendamente și doar cravata rămânea obligatorie. Se putea altfel? Nu suntem noi țara lui ,,lasă că merge și așa”?