Egalitate pe tabelă la finalul partidei de pregătire disputate în 21 august între handbaliștii Politehnicii Timișoara și El Zamalek, formație de top din Egipt. Meciul a fost unul echilibrat și a oferit un test valoros pentru alb-violeți înaintea startului sezonului.
El Zamalek este un nume uriaș în handbalul african, cu 19 titluri naționale și 12 trofee în Liga Campionilor Africii. În campionatul intern, egiptenii au terminat recent pe locul 2, după rivala Al Ahly.
Publicul îi va putea vedea din nou pe jucătorii lui Zamalek vineri, de la ora 16:00, în primul meci al turneului Cupa Poli, când vor înfrunta CSM București.Printre vedetele echipei se numără Ahmed El-Ahmar, căpitanul naționalei Egiptului și o legendă a handbalului mondial, Mohamed El-Bassiouny, coordonator cu peste 100 de selecții, și Omar El-Wakil, extremă stângă cu experiență la Campionate Mondiale și Jocurile Olimpice de la Tokyo.