Parte a Festivalului Internaţional „George Enescu” din capitală, Timişoara inivită Orchestra Radiodifuziunii din Köln să concerteze în sala Capitol sâmbătă, 30 august. Maestrul Cristian Măcelaru va dirija acest concert care cuprinde Rapsodia română nr.2 în re major op.11 de George Enescu, Concertul pentru vioară şi orchestră nr.1 Sz.36 de Béla Bartók şi Simfonia nr.2 în mi minor, op.27 de Serghei Rahmaninov.
Rapsodia română nr.2 este o soră mai puţin atrăgătoare decât prima rapsodie, mai puţin populară, dar, spun muzicologii, mai profundă. Ei îl urmează pe Enescu, care prefera în secret această a doua lucrare. Vom observa, reascultând-o, că este mai elaborată, melodiile populare pe care se bazează sunt mai interiorizate şi arcul expresiv de mare deschidere care ne poartă spre un punct înalt de mare purificare artistică, ne duce spre un final senin, dar profund. Prin felul în care Enescu construieşte tema principală, „Pe o stâncă neagră”, pe trei nivele, prin modul în care, orchestrează şi adaugă particularităţi ritmice melodiilor populare culese, rapsodia se apropie de stilul poemului epic. De remarcat faptul că, la fel ca în prima rapsodie, compozitorul renunţă la strălucirea unui solo de vioară, încredinţând acest rol violei. În cazul rapsodiei a doua, soloul violei se înscrie perfect în atmosfera generală, a preferinţei pentru grav şi interiorizare.
Primul concert pentru vioară al lui Béla Bartók a fost compus între anii 1907-1908 și a fost publicat la 11 ani după decesul compozitorului, adică în 1956. De aceea a fost prezentat abia în 1958 la Basel, în Elveţia. Concertul a fost dedicat violonistei Stefi Geyer, pe care Bartók o iubea. Ea nu l-a însoţit în dragoste, astfel încât a refuzat dedicaţia. Doar după decesul amândurora concertul a stârnit un interes major. Manuscrisul a fost lăsat moştenire lui Paul Sacher pentru a fi interpretat. Concertul a fost pus în adevărata lumină, puţin mai târziu de celebrul violonist David Oistrah. Concertul nu păstrează linia tradiţională, cu trei părţi, având doar două. Nu era o inovaţie, căci în 1904 folosise această structură în Rapsodia nr.1 pentru pian. Interesant că în prima parte, muzicologii afirmă că de fapt el descrie prin muzică portretul iubitei sale. De aici speculaţia că partea a doua era propriul său portret. Concertul va fi interpretat de violonista Patricia Kopatchinskaja.
Simfonia a II-a se înscrie în tiparele tradiţionale ale simfonismului rus. Rahmaninov a făcut împreună cu familia o călătorie la Dresda, în Germania, unde a rămas trei ani. Dorea să compună liniştit, departe de tumultul politic care anunţa revoluţia. Astfel, în vara anului 1906 a compus simfonia, dar şi poemul „Insula morţii”. La început era nemulţumit de prima schiţă, dar după luni de revizuire s-a arătat satisfăcut.Dezastruoasa cădere a primei sale simfonii, după care a suferit o serioasă depresie, l-a făcut să abordeze cu teamă premiera. Grijile sale erau nejustificate pentru că simfonia a avut un succes enorm. Premiera a fost la 8 februarie 1908, la Petersburg, sub conducerea compozitorului. Zece luni mai târziu i s-a decernat pentru această lucrare, premiul Glinka pentru a doua oară.
Multitudinea de teme şi spiritul romantic al întregii lucrări îi va încânta pe melomanii timişoreni.