Știința și politica economică

Știința economică (economics) contribuie la conceperea politicii economice prin analizele sale cu privire la cerere și ofertă, creștere economică, fiscalitate, reglementări, stabilitate financiară etc. Această disciplină ghidează, uneori, dezbaterile publice cu privire la politica economică.

În prezent, știința economică este neglijată în dezbaterile publice. Deși mulți economiști sunt conducători sau angajați ai băncilor centrale, ministerelor și instituțiilor financiar-monetare internaționale, conducătorii politici sunt înclinați să țină seama mai degrabă de ideologie sau de considerente pragmatice, decât de principiile științei economice. Eșecurile răsunătoare ale unor programe de guvernare, polarizarea politică și neîncrederea în competența specialiștilor, cultivată de noile surse de informare, erodează influența economiștilor asupra dezbaterii publice cu privire la politica economică.

Conceperea unei politici economice reușite necesită cunoașterea teoriei economice și a rezultatelor cercetărilor empirice. Crizele din perioada postbelică au arătat că o politică economică greșită creează numeroase probleme și disfuncționalități sociale, cu puternice repercusiuni politice. Știința economică a progresat mult în această perioadă, creând un aparat conceptual și analitic de natură să permită găsirea unor soluții adecvate la problemele din diverse domenii ale vieții sociale, de la reducerea sărăciei la educație și piața muncii. Acest progres științific poate fi folosit mai bine pentru fundamentarea politicii economice.

Influența științei economice asupra dezbaterii publice depinde de modul în care economiștii comunică cu cetățenii și conducătorii politici. Pentru a nu fi marginalizați, într-o perioadă în care cunoștințele de specialitate sunt mai necesare ca oricând, ei trebuie să se adapteze la cerințele comunicării în epoca  actuală, caracterizată prin accesul la informație și interacțiune rapidă prin intermediul tehnologiei.

Unul din motivele pentru care contribuția potențială a economiștilor este neglijată rezidă în faptul că analizele economice se bazează pe ipoteze și țin seama de restricții. Aceste analize relevă că, de regulă, este necesară o opțiune între diverse alternative – fiecare cu beneficiile și costurile sale –, în timp ce conducătorii politici și populația doresc exclusiv avantajele diverselor variante. Elaborarea politicii economice ar fi mai simplă, dacă, de exemplu, reducerea impozitelor și creșterea cheltuielilor statului ar fi posibile fără creșterea datoriei publice, controlul inflației – fără creșterea ratelor dobânzilor, creșterea economică – fără dispariția unor locuri de muncă ș.a.m.d. În realitate, de cele mai multe ori, asemenea obiective nu pot fi atinse simultan, iar, ca urmare, este necesară stabilirea ordinii lor de prioritate. Această ierarhizare este indispensabilă, deși recunoașterea costurilor diverselor variante este indezirabilă din punct de vedere politic.

Economiștii trebuie să se adapteze la starea de spirit din societate printr-o prezență activă și competentă în dezbaterea publică a politicii economice. La rândul lor, autoritățile trebuie să țină seama de realitățile economice. Și chiar dacă unele decizii de politică economică sunt determinate, până la urmă, de factori extraeconomici, guvernanții conștienți de realitățile economice sunt mai bine pregătiți să facă față luptei politice.

Reticențele conducătorilor politici de a recunoaște și accepta realitățile economice nu constituie singura cauză pentru care știința economică este ignorată în dezbaterile  publice. Un alt motiv este oferit de economiști înșiși, care nu se implică suficient în analizarea și soluționarea problemelor economice reale, ci se cantonează în dezbateri de factură pur academică.

Al treilea factor care determină scepticismul guvernanților și populației față de valențele științei economice este faptul că teoria economică este asociată cu dificultățile despre care politicienii și opinia publică cred post factum că puteau fi evitate. În România, de exemplu, economiștii au avertizat de mai mult timp că politica fiscală dusă de guvernele vremii riscă să provoace inflație, creșterea datoriei publice și incapacitatea de plată a statului. Însă, ei nu au spus suficient de clar că, mai devreme sau mai târziu, vor trebui luate măsuri de corecție, care, prin natura lor, sunt traumatizante pentru societate și destabilizante pentru sistemul politic.

Gradul de responsabilitate al economiștilor pentru situația financiară actuală a statului român este discutabil, însă pierderea încrederii în știința economică este reală. Expresia umoristică și sarcastică: „teoria ca teoria, dar practica ne omoară!” se folosește adesea cu referire la această disciplină. Răspunsul nu este însă renunțarea la teoria economică, ci explicarea faptului că principiile acesteia sunt ignorate de către autorități. Acest demers clarificator trebuie să se bazeze deopotrivă pe teoria economică și pe rezultatele analizei empirice a deciziilor, reglementărilor și comportamentelor economice. În cazul României, de exemplu, analiza critică a politicii fiscale populiste a guvernelor din ultimul deceniu este imperios necesară și ar trebui să constituie o prioritate pentru cercetarea economică națională.

Economiștii nu trebuie să fie inhibați de teama de răspundere sau de presiunile politice. Dezbaterea cu privire la inflație, de exemplu, este influențată întotdeauna de ideologie și de interesele politice de moment, ceea ce îngreunează degajarea unor concluzii corecte și conceperea unei politici antiinflaționiste adecvate. Cu toate acestea, o politică antiinflaționistă există, însă conceperea acesteia necesită transparență, învățare din greșeli și imparțialitate în prezentarea și interpretarea datelor.

În discuțiile publice cu privire la problemele grave de genul inflației, economiștii trebuie să țină seama de reacțiile cetățenilor. În România, răspunsurile la întrebările despre inflație puse de reporterii posturilor de televiziune și comentariile difuzate pe rețele de socializare arată că populația este îngrijorată de consecințele creșterii prețurilor. Știința economică arată că inflația generează o serie de costuri economice, sociale și politice, însă precizează că unele dintre acestea sunt produse de disonanța cognitivă, creată de importanța exagerată acordată de mijloacele de comunicare în masă prețurilor și salariilor. Afirmațiile insistent repetate de genul „salariile nu țin pasul cu prețurile” pot fi exacte ca mărimi medii, însă ascund deosebiri importante între diverse categorii sociale și profesionale. În România, salariile angajaților statului au crescut foarte mult în ultimul timp, însă această creștere este departe de a fi generală.

Înțelegerea motivelor de îngrijorare ale populației nu înseamnă ignorarea principiilor științei economice. Investigarea mecanismelor cognitive și emoționale ale maselor arată că este necesară integrarea în teoria economică a unor cunoștințe nuanțate cu privire la comportamentele indivizilor în condițiile unor evoluții macroeconomice adverse. Ignorarea temerilor populației subminează credibilitatea economiștilor și diminuează șansele ca principiile științei economice să fie cunoscute și respectate de clasa politică și de societate.

În ultimul timp, în știința economică a avut loc o revoluție de natură să modifice bazele teoretice ale acestei discipline și să prefigureze schimbări importante în modul de înțelegere a unor aspecte importante ale activității economice a indivizilor și întreprinderilor, ale funcționării economiilor contemporane, politicii economice și chiar ale vieții sociale. Această revoluție este produsă de asimilarea în teoria economică a rezultatelor obținute în cercetările din psihologie.

Cercetarea economică se caracterizează prin folosirea unor date statistice riguroase, iar economiștii trebuie să respecte normele de integritate a datelor atunci când participă la dezbaterile publice. Având în vedere creșterea influenței rețelelor de socializare și accesul facil la sursele de date și mijloacele vizuale, este posibil ca oricine, inclusiv economiștii, să utilizeze statistica în mod abuziv pentru a-și susține părerile. Cedarea în fața tentației de a avea succes în confruntările de idei ocazionale riscă să erodeze încrederea perenă în valențele științei economice.

Neglijența în utilizarea datelor diminuează credibilitatea statisticilor oficiale. Evidențierea unei nepotriviri între o serie statistică publică și o altă sursă de informare, fără a ține seama de deosebirile metodologice, de modul de definire a noțiunilor statistice, de teritoriul la care se referă etc., creează impresia că indicatorii oficiali sunt greșiți sau manipulați. Într-o perioadă în care agențiile statistice oficiale sunt supuse unor puternice presiuni politice sau bugetare, acest gen de comparații imprudente periclitează accesul observatorilor la date publice de calitate.

Economiștii trebuie să admită că măsurile pe care ei le consideră optime pot să nu pară la fel prin prisma cerințelor procesului politic. În acest caz, economiștii trebuie să propună soluții alternative, care să țină seama de contextul politic. Flexibilitatea nu este sinonimă cu renunțarea la principii; este vorba de a ține seama de condițiile exercitării puterii politice.

Principiile științei economice și rezultatele cercetărilor empirice trebuie prezentate cât se poate de clar. Jargonul tehnic poate conferi vorbitorului o aură de expert sau îi poate exclude din discuție pe „profani”, însă nu constituie o strategie de comunicare valabilă în condițiile actuale. Pentru a fi înțeleși și ascultați, economiștii trebuie să se exprime clar și să evite formulările prea sofisticate. Simplitatea este o problemă de accesibilitate a ideilor, nu de condescendență.

În fine, economiștii trebuie să se adreseze întregii societăți, nu doar conducătorilor politici. Aceștia din urmă sunt atenți la preocupările alegătorilor și promit să le rezolve problemele. În ceea ce îi privește, economiștii trebuie și ei să câștige încrederea concetățenilor, dar nu pentru a fi votați, ci pentru ca recomandările lor să modeleze acțiunea publică. Aceasta implică utilizarea de către economiști a canalelor și mijloacelor de comunicare în masă.

Economiștii nu sunt apreciați de toți oamenii și nici nu au de ce să încerce să fie. Sarcina lor nu este captatio benevolentiae, ci efectuarea unor analize economice riguroase, care să fundamenteze politica economică. Pentru a-și menține și spori prestigiul profesional, ei trebuie să-și recunoască limitele, să asculte cu atenție vocea lumii, să folosească corect datele disponibile și să comunice eficient cu societatea și clasa politică. La rândul lor, conducătorii politici au nevoie de cunoștințe economice, chiar dacă nu țin seama întotdeauna de ele. Miza nu este însă ca toată lumea să învețe economie, ci ca demersurile științifice ale economiștilor să fie pertinente, accesibile și luate în considerare în dezbaterea publică.