Provocări contemporane privind impactul patrimoniului agro-pastoral al României
Aderarea țării noastre cu drepturi depline la Uniunea Europeană a reprezentat pentru fermierii români posibilitatea de a beneficia de drepturi similare cu acelea ale fermierilor europeni. Atunci au început să prindă contur practicile deja comune la nivel european prin Politica agricolă comună (PAC), implementate și cu acordarea unor diversificate susțineri financiare fermierilor și crescătorilor de animale cointeresați astfel să utilizeze practici agricole cu caracter de dezvoltare durabilă și care nu epuizează ireversibil resursele naturale.
Patrimoniul agricol, sau “pământul” este unul din darurile neprețuite al omenirii, terenul arabil este lucrat regulat de către om, sub un sistem de rotație a culturilor destinate consumului uman și animal. Alături de terenul arabil, timp de secole, pajiștile permanente au reprezentat baza producției de animale și principalul pilon al ciclului nutrienților în fermele din toată Europa. Multifuncționalitatea pajiștilor poate fi sintetizată în „cinci mari” servicii ecosistemice și anume: furnizarea de hrană pentru animale, biodiversitate, reglementarea climei, purificarea apei și valorile culturale și am adăugat un al șaselea serviciu important, controlul eroziunii și al inundațiilor.
Toate aceste funcții ecosistemice sunt potențate de faptul că suprafețele de pajiști permanente constituie, la ora actuală, unul dintre cei mai mari biomi cu suport terestru și domină peisajul din întreaga lume, acoperind între 31 și 43% din suprafața Pământului. Estimarea suprafeței de pajiști permanente este în jurul a 52,5 milioane de kilometri pătrați, sau o proporție de 40,5 la sută din suprafața terestră, cu excepția Groenlandei și Antarcticii. Se apreciază astfel că la nivel mondial regăsim ocupată de pajiști o suprafață de 3,40 miliarde hectare (69,3 % din suprafața agricolă a Terrei).
De asemenea, după datele publicate de Eurostat, în 2020, pajiștile permanente acoperă până la 34% din suprafața agricolă a Uniunii Europene și au devenit vitale pentru bunăstarea umană, cu impact semnificativ asupra societății.
La nivelul UE, în anul 2020, suprafața agricolă totală utilizată în țările UE a fost de 162,2 milioane de hectare (echivalentul a 1,62 milioane km²). Din aceasta, suprafața totală acoperită cu pajiști permanente se situează la aproximativ 50,7 milioane de hectare. Așa cum este de așteptat, suprafețele de pajiști permanente diferă în funcție de fiecare țară. Cele mai întinse se găsesc în Franța, acoperind aproximativ 108.000 km2, urmată de un grup de țări cu valori de peste 40.000 km2 unde regăsim și România, alături de Germania, Polonia și Spania. Apreciind în funcție de ponderea pajiștilor permanente pe țară, Irlanda atinge cea mai mare valoare (52 %), în timp ce țările cu procente mai mari de 20 % sunt România (22 %), Țările de Jos (27 %) și Luxemburg ( 29 %). În schimb, cele mai mici cote sunt estimate pentru Finlanda, Suedia și Cipru, cu valori între 2 % și 4 % din cauza condițiilor de mediu din aceste țări.
Pentru o mai bună înțelegere specificăm că la nivelul UE, în anul 2020, terenul arabil reprezenta aproximativ 98,8 milioane de hectare sau 60,9 % din suprafața agricolă totală utilizată. La noi în țară, în anul 2020, a fost cultivată o suprafață de 8.375,7 mii hectare, județele cu cea mai mare pondere din suprafața totală cultivată fiind: Dolj (6,4%), Constanța (5,8%), Teleorman (4,9%), Călărași (4,6%) și Olt (4,5%).
După datele I.N.S., în România, pajiștile permanente ocupă o suprafață de aproximativ 4,85 milioane hectare, reprezentând 20% din suprafața totală a țării sau 33 la sută din suprafața agricolă, fiind utilizate în pondere de 75% ca pășune și 25%% pentru producția de fân.
Prin integrarea cu drepturi depline a țării noastre în UE, se aduce pentru prima dată către fermieri Schema de Subvenţie Unică, cu obligativitatea respectării cerinţelor impuse prin directivele din legislaţia UE vizând agricultura, mediul și bunăstarea animalelor.
Măsurile din perioada 2007-2013 au vizat acordarea de subvenții financiare pentru utilizarea corectă și durabilă a pajiștilor românești. Perioada de subvenționare dintre 2014 și 2020 s-a axat pe crearea unor instrumente de evitare a efectelor negative ale practicării agriculturii intensive. Pentru aceasta, UE a oferit țării noastre plăți compensatorii pentru fermierii și crescătorii de animale care se angajează să adopte practici agricole prietenoase cu mediul.
Astfel, în 2022, în țara noastră erau crescute 1.814,0 mii de bovine, 3.338,0 mii de suine, 11.692,1 mii de ovine și caprine și 78.268 mii de păsări. Efectivele de animale şi densitatea acestora la 100 ha teren, în România, comparativ cu alte state membre ale Uniunii Europene, este un indicator al nivelului de intensivizare din zootehnie. Vom analiza succinct doar densitatea animalelor la 100 ha teren a două mari categorii și anume bovine alături de ovine și caprine.
La efectivele de bovine, România se situează, cu efectivul de 1.814,0 mii, pe locul zece în Uniunea Europeană, după Franța, Germania, Irlanda, Spania, Polonia, Italia, Olanda, Belgia şi Austria. Legat de densitatea bovinelor, de 14,8 animale/100 ha teren, ţara noastră se află pe penultimul loc al UE, fiind urmată de Bulgaria. Cea mai mare densitate de bovine/100 hectare teren o are Olanda (211,4) urmată de Belgia (169,8) și Irlanda (151,1).
Privitor la efectivele de ovine şi caprine, România, cu efectivul de 11.692,1 mii, se situează pe locul doi în rândul statelor membre ale UE, în urma Spaniei. În ceea ce priveşte densitatea la 100 ha teren, ţara noastră, cu o densitate de 92,5 capete/100 ha, se situează tot pe locul doi, după Grecia (263,4/100 ha).
De asemenea, interesantă este și dinamica efectivelor de animale pe macroregiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe ale României.
Privitor la efectivele de bovine, analiza dinamicii efectivelor celor patru macroregiuni redată de I.N.S. al României relevă creșterea preponderentă a bovinelor în Macroregiunile Unu și Doi. Aceste date se regăsesc în nivelul producției de carne de bovine. Excelează la acest capitol județul Suceava, cu peste 10 mii de tone de carne produsă la nivelul anului 2019, iar la producția de lapte de vacă se observă că doar județele Maramureș, Suceava și Botoșani depășesc pragul de 1.800 mii de hectolitri de lapte.
Dinamica națională a numărului de ovine și caprine relevă că județul Timiș ocupă primul loc pe plan național, cu un efectiv de peste 634 mii de capete. Județul Timiș trece astfel înaintea zonei consacrate Macroregiunea Unu zona de Centru, județele Sibiu (581.308 capete), Mureș (519.243 capete) și Brașov (434.478 capete). Timișul cât și județele din centrul țării sunt zonele în care ovinele și caprinele destinate sacrificării depășesc nivelul de 3.500 de tone, iar producția de lapte este de peste 150 mii de hectolitri.
Interpretând aceste date se poate aprecia că impactul subvenționării europene privitor la menținerea și utilizarea durabilă a suprafețelor agricole cât și asupra creșterii animalelor a fost mai mult decât benefic. Analiza încărcăturii de animale relevă că este mult mai ușor, adaptabil și mai ieftin să creștem ovine și caprine decât animale de talie mare ca bovinele. De asemenea, sunt necesare instrumente mult mai țintite, de genul investițiilor în infrastructura zootehnică, politica de prețuri la produsul animal, etc. care să impulsioneze în viitor creșterea acestei categorii de animale.
Apreciind prin prisma patrimoniului agricol de 14,71 milioane hectare care ne spune că suntem țara europeană cu cea mai mare suprafață de teren pe cap de locuitor (0,6 hectare/locuitor) ajungem la concluzia că avem ca bogăție naturală un potențial ridicat și în continuă dezvoltare. Mai mult prin ponderea terenurilor agricole (50-60% din teritoriu) ne putem compara cu țările occidentale.
Ionel SAMFIRAProf. dr. ing., Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara
