În 1550, italianul Luigi Cornaro a scris, în bestseller-ul „L’arte di vivere a lungo” („Arta de a trăi îndelungat”), că viața poate fi prelungită prin practicarea moderației.
Pe măsură ce înaintăm în vârstă au loc schimbări atât pozitive, cât şi negative. Un gerontolog ar defini îmbătrânirea ca riscul de a muri. Indiferent de prezenţa bolilor, dată fiind această finalizare a duratei de viaţă, există un risc continuu. Oamenii au tot căutat markeri biologici ai îmbătrânirii, dar până acum nimeni nu a găsit vreunul care să fie absolut constant şi separat de debutul bolilor. Adesea, primele semne exterioare ale procesului de îmbătrânire pe care le observăm sunt la nivelul pielii, dar şi diminuarea puterii de acomodare a cristalinului. De obicei, majoritatea încep să sufere de presbiopie în jurul vârstei de 40 de ani. Albirea părului, pierderea colagenului din piele, toate acestea sunt schimbări care au fost descrise cu privire la îmbătrânire. Există o schimbare în compoziţia corpului pe măsură ce oamenii îmbătrânesc. Evident, ea poate fi influenţată de activitatea fizică şi de dietă, dar, în general, noi pierdem masă musculară şi acumulăm grăsime corporală. Sistemul imunitar se schimbă odată cu vârsta şi devine mai puţin competent.

Podiumul centenarilor
Prima regiune a lumii pe care ne propunem să o analizăm, empiric, unde indicele de longevitate este evident demarcat, este Okinawa. Deşi componentă a Japoniei, performanța insulei nu i-a marcat îndeajuns pe niponi astfel încât să le fie sursă de inspiraţie. Pe lângă beneficiul de a trăi mult (aici fiind un procent însemnat de centenari), locuitorii insulei sunt afectaţi doar de o mică parte dintre bolile degenerative ori fatale de care suferă americanii și popoarele lumii moderne. Locuitorii din Okinawa au reuşit să ajungă la vârsta de 100 de ani într-o proporţie de trei ori mai mare decât americanii și doar o cincime dintre ei suferă de boli de inimă.

Ikigai şi moai
Primul criteriu al stilului lor de viață este adoptarea unui ikigai (motivul pentru care se trezesc dimineața). Dacă o persoană își pierde brusc rolul său în societate sau familie, acest lucru poate avea un efect considerabil asupra mortalității.
Un al doilea aspect al viețurii celor din Okinawa vizează apartenența la un moai (o formă de a asigura legături sociale, adevărate plase de siguranță, care oferă inclusiv susținere financiară și emoțională la nevoie, creând tuturor membrilor sentimentul de siguranță care alungă stresul, știind că mereu vei fi sprijinit la nevoie).
Menținerea unui ritm crescut al mișcării, atât prin activitățile casnice cotidiene, gradinărit, cât și prin simpla ergonomie a spațiului (puține obiecte în casă, masa și odihna având loc pe saltele așezate direct pe podea) îi obligă la solicitarea musculaturii și fortificarea acesteia și a sistemului osos.

Plante, legume, soia şi ceva dintr-ale mării
Utilizarea plantelor medicinale în alimentația zilnică le conferă locuitorilor insulei Okinawa o imunitate de fier. Pelinul negru, ghimbirul, turmericul și piperul sunt principalele arome adăugate în mâncărurile sau băuturile localnicilor. Numai turmericul are o cincime din puterea cisplatinei, care este unul dintre cele mai puternice medicamente în chimioterapie. El este anti/inflamator, antioxidant și anticancerigen. Inflamațiile excesive accelerează afecțiunile cardiace, pierderea de masă osoasă, boala Alzheimer. Astfel, antioxidanții pe care îi conțin legumele și ierburile sunt cu atât mai importanți, deoarece același proces de oxidare, care face ca mașinile să ruginească, deteriorează și corpul. Astfel facem trecerea la modul lor de alimentație, fidel stilului tradițional, în care producția propriei grădini triumfă, alături de un consistent aport de soia (tofu, supa miso și alte preparate din soia), cartof dulce și produse din mare (alge și pește). O masă din Okinawa are de trei-patru ori mai mult volum şi nutrienţi, dar numai o jumătate din caloriile unui prânz occidental. Carnea este prezentă pe masa lor numai la ocazii rare, în cadrul unor ceremonii, dar și atunci este consumată în cantități foarte mici.

„Hara hachi bu”
Această disciplină se sprijină pe o filozofie care coincide cu percepția autorului italian menționat și se numește „Hara hachi bu” și înseamnă „mănâncă până te saturi în proporție de 80 la sută”. Este important să reținem că stomacul transmite creierului senzația de sațietate în aproximativ 20 de minute, iar pentru a stăpâni acest interval, individul trebuie să fie foarte cumpătat. Faptul că în Okinawa se petrece foarte mult timp în aer liber face ca oamenii să aibă acces la acumularea unei doze suficiente de vitamina D3, a cărei lipsă este răspunzătoare pentru multe din bolile acestor vremuri. În contextul abordării noțiunii de longevitate în această regiune, nu este neglijabil nici faptul că locuitorii insulei au crescut cu multe greutăți, iar depășindu-le, au dobândit o automulţumire aparte şi capacitatea de a aprecia micile bucurii şi plăceri pe care le oferă viaţa.
