Universitățile din România analizează posibilitatea de a elimina integral taxele de școlarizare pentru o parte dintre studenții care în prezent plătesc, ca soluție de compensare după reducerea fondului de burse alocate de la bugetul de stat. Anunțul a fost făcut la Timișoara de Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Național al Rectorilor, în deschiderea conferinței CNR organizată la Universitatea de Științele Vieții.
„Studenții cu taxă nu mai sunt eligibili pentru burse de la buget. O parte dintre ei ar putea fi scutiți de taxă, vedem ce procent, în funcție de disponibilitățile financiare ale fiecărei universități. Cei mai bine plasați să beneficieze din partea universităților, nu din partea statului, de aceste burse de școlarizare care să acopere integral taxa. E o formă importantă și reală de sprijin.”, a precizat Cîmpeanu.
Măsura ar urma să fie aplicată diferențiat, fiecare instituție având libertatea să decidă câți studenți vor fi sprijiniți și în ce condiții. Practic, universitățile vor putea oferi „burse de școlarizare” finanțate din resurse proprii, prin care să acopere integral taxele de studiu pentru cei mai merituoși sau vulnerabili studenți.
În plus, Consiliul Național al Rectorilor ia în calcul introducerea unor burse suplimentare dedicate internaționalizării și programelor Erasmus. Acestea ar fi menite să încurajeze studenții să participe la stagii în străinătate și să reducă riscul de abandon universitar, tot mai vizibil în contextul economic actual.
„Toate universitățile înțeleg nevoia de sprijin a studenților. Vrem să identificăm soluții prin care instituțiile de învățământ superior pot să își aducă aportul, prin eforturi proprii, la compensarea reducerii fondului de burse”, a adăugat președintele CNR.
Astfel, în pragul unui nou an universitar, studenții aflați la taxă ar putea beneficia de o măsură fără precedent: ștergerea integrală a taxelor de școlarizare, în funcție de resursele și deciziile fiecărei universități.