Universitatea de Științe ale Vieții ,,Regele Mihai I” Timișoara este în prima linie a cercetării și adaptării învățământului la cerințele societății moderne. Deschiderea Centrului de Educație Nonformală și Antreprenoriat Creativ este o dovadă în acest sens.
Centrul de Educație Nonformală și Antreprenoriat Creativ, înființat în cadrul Prorectoratului de Relații Internaționale, în parteneriat cu Fundația Excelsior Alumni USVT, are ca obiectiv principal promovarea și practicarea învățării continue și multidisciplinare în domeniul științelor vieții, prin metode educaționale complementare celor formale, cu accent pe aplicabilitate, colaborare și deschidere către comunitate.
CENAC se constituie ca un cadru organizat pentru dezvoltarea și implementarea de activități educaționale nonformale adresate unei audiențe diverse – de la elevi din învățământul primar, gimnazial și liceal, până la studenți, cadre didactice și publicul larg. Activitățile centrului vor fi construite în jurul domeniilor-cheie ale științelor vieții, cu accent pe relevanța lor pentru rezolvarea problemelor societății contemporane și pentru economia viitorului.
Misiunea CENAC este de a contribui la promovarea și creșterea atractivității ofertei educaționale a USVT, prin activități educaționale inovatoare și participative, adaptate diverselor categorii de public, în concordanță cu obiectivele strategice ale universității și cu standardele educației moderne, conectate la cele mai performante abordări internaționale.