Un tânăr de 24 de ani, student în Timișoara, a fost salvat la timp de polițiștii locali, după ce a încercat să se arunce în râul Bega, de pe podul cu lacăte din zona Parcului Copiilor. Incidentul a avut loc joi dimineața, în jurul orei 8.00, și a fost sesizat de un trecător care a observat că tânărul stătea pe partea exterioară a balustradei, ținând o lumânare aprinsă în mână.
Echipajul Poliției Locale Timișoara, aflat în patrulare pe bulevardul Vasile Pârvan, a ajuns rapid la fața locului. Polițiștii au reușit să-l convingă pe tânăr să coboare, după aproape o oră de discuții. Acesta a fost apoi dus la sediul instituției, unde a fost contactată familia.
Tânărul este student și a spus că nu se mai simte înțeles de cei din jur și că nu își mai găsește drumul în viață. Cazul, deși șocant, nu este singular. În ultimii ani, tot mai mulți tineri se confruntă cu stări de epuizare, confuzie și lipsă de perspectivă, iar gesturile extreme devin un semnal tot mai des întâlnit al neputinței.
Presiunea vieții universitare și lipsa sprijinului psihologic real îi împing pe mulți studenți la limită. Costurile ridicate ale chiriei, munca în paralel cu studiile, competiția pentru burse și performanța academică permanentă creează un climat sufocant. În timp ce universitățile vorbesc despre excelență, tot mai mulți tineri ajung să se simtă pierduți și izolați.
Centrele de consiliere psihologică din campusuri există, dar sunt greu accesibile și rareori promovate. Puțini studenți ajung să ceară ajutor, iar cei care o fac, o fac abia după ce au atins un prag critic. Mulți preferă să tacă, să poarte singuri presiunea, convinsi că „trebuie să se descurce”.
Cazul tânărului salvat de pe podul cu lacăte nu este doar o întâmplare nefericită, ci o oglindă a unei generații care se simte tot mai singură. Într-o lume care cere adaptare continuă, performanță și stabilitate emoțională, tinerii nu mai găsesc timp și spațiu pentru fragilitate.
Un gest disperat, o lumânare aprinsă și o oră de ezitare între viață și moarte ar trebui să fie suficient pentru ca autoritățile, universitățile și societatea să înțeleagă: nu mai este vorba despre un caz izolat, ci despre o generație întreagă care a învățat să nu mai ceară ajutor.
